RO EN
The cart is empty

MS: Emitere ordin de ministru cu structura viitorului Spital Regional din Brasov

Sorina Pintea, ministrul Sanatatii, a semnat la data de 1 noiembrie 2018 ordinul de ministru care stabileste structura viitorului Spital Regional din Brasov, informeaza un comunicat al Ministerului Sanatatii (MS).
„Practic, prin ordinul de ministru, am semnat infiintarea spitalului regional din Brasov. Am stabilit numarul de paturi printr-o analiza atenta si cu incadrare in planul national de paturi. Am incredere ca autoritatile brasovene vor avea ambitia ca aici sa avem primul spital regional construit in Romania. De altfel, demararea unui astfel de proiect este un demers laborios si necesita multe studii si analize. La Brasov, a durat putin, pentru ca am avut doi oameni care s-au implicat in acest proiect, primarul George Scripcaru si senatorul Florin Ortan”, a declarat ministrul Sanatatii, Sorina Pintea, intr-o conferinta sustinuta la Institutia Prefecturii din Brasov.
Potrivit datelor MS, Spitalul Regional Brasov va fi construit pe o suprafata de 11,45 ha si va avea o structura de 849 de paturi pentru spitalizare continua si 64 de paturi pentru spitalizare de zi. Spitalul va fi organizat in centre multifunctionale si va avea capacitatea de a trata pacientii in toate specialitatile medicale importante. De asemenea, spitalul va utiliza tehnologii avansate si va fi dotat cu echipamente medicale si aparatura de inalta performanta.
Demersurile in ceea ce priveste demararea proiectului, cel putin din punct de vedere scriptic, au inceput deja sa avanseze deja, dupa cum arata edilii locali. Prezent la conferinta, primarul municipiului Brasov, George Scripcaru, a subliniat: „Suntem in grafic cu ceea ce ne-am propus de la momentul in care am avut primele discutii. Avem un Plan Urbanistic Zonal valabil, partea din punct de vedere urbanistic este rezolvata, ca de altfel si situatia patrimoniala a terenului. Reteaua de gaze a fost extinsa. Exista si reteaua de distributie electrica, dar aceasta are o anumita capacitate, care va trebui extinsa. Am transferat terenul pentru amplasarea unei statii de transformare necesare, care sa asigure capacitatea dorita pentru functionarea spitalului, investitia totala fiind de 40 de milioane de lei. De asemenea, in zona se va derula o investitie si pentru introducerea retelei de apa si canalizare, reprezentand o investitie de 3,2 milioane de lei, lucrare care este in procedura de achizitie si va fi definitivata in decembrie 2019. Si cand se construieste o casa, este nevoie mai ales de utilitati. Cred ca am anticipat si am gandit logic. Acum, urmeaza sa parcurgem etapele procedurale pentru realizarea studiului de fezabilitate”.

AGENDA CONSTRUCTIILOR

Vizualizaţi acum şi valorificaţi toate oportunităţile!
Ştiri de calitate și informaţii de afaceri pentru piaţa de construcţii, instalaţii, tâmplărie şi domeniile conexe. Articolele publicate includ:
- Ştiri de actualitate, legislaţie, informaţii statistice, tendinţe şi analize tematice;
- Informaţii despre noi investiţii, lucrări, licitaţii şi şantiere;
- Declaraţii şi comentarii ale principalilor factori de decizie /formatori de opinie;
- Sinteza unor studii de piaţă realizate de către organizaţii abilitate;
- Date despre noile produse şi tehnologii lansate pe piaţă.
AGENDA INVESTITIILOR
EURO-CONSTRUCTII
EURO-FEREASTRA
FEREASTRA

Abonare newsletter