RO EN
The cart is empty

CEZ: Reteaua de distributie a energiei are nevoie de investitii de 40 miliarde euro

Reteaua de distributie a energiei electrice a Romaniei are nevoie de investitii de 10 miliarde de euro pentru a fi reinnoita si de 30 de miliarde de euro pentru extindere, a declarat Adrian Borotea, director Strategie de Grup in cadrul CEZ Romania, intr-o conferinta pe teme de profil.
"Consideram ca reteaua are in continuare nevoie de investitii masive, iar consultantul ne-a spus ca, pentru a reinnoi suta la suta reteaua de distributie, la nivelul actual tehnic, ne-ar trebui 10 miliarde de euro la nivelul tarii si, pentru a face mai mult, este nevoie de 30 de miliarde. Sunt niste sume colosale", a admis el.
Potrivit acestuia, cu ajutorul reglementatorului, companiile de distributie trebuie sa prioritizeze sumele investite, in concordanta cu decizia actionarilor, astfel incat calitatea serviciului sa creasca.
"Pentru alocarea capitalului, actionarii selecteaza proiectele care le ofera o remunerare mai mare. Si atunci exista o competitie intre activitati. Nu vreau sa spun ca CEZ va investi mai putin, departe de mine acest lucru, dar vreau sa va spun ca este o competitie acerba in a aloca banii disponibili, respectiv equity, catre proiectele cu remunerarea cea mai mare, avand in vedere ca CEZ si ceilalti mari operatori de distributie sunt listati la burse, iar actionarii, consultantii, analistii se uita foarte atenti", a sustinut Borotea.
El a subliniat ca CEZ Romania a triplat planul de investitii imediat dupa privatizare si a dat asigurari ca nivelul investitiilor in reteaua de distributie din Oltenia va continua sa fie unul ambitios. Grupul ceh de utilitati CEZ a cumparat furnizorul si distribuitorul de energie Electrica Oltenia in 2005. Compania de distributie se numeste acum Distributie Oltenia si asigura alimentarea cu energie electrica pentru 1,4 milioane de clienti din sapte judete: Dolj, Arges, Olt, Gorj, Valcea, Mehedinti si Teleorman.

AGENDA CONSTRUCTIILOR

Vizualizaţi acum şi valorificaţi toate oportunităţile!
Ştiri de calitate și informaţii de afaceri pentru piaţa de construcţii, instalaţii, tâmplărie şi domeniile conexe. Articolele publicate includ:
- Ştiri de actualitate, legislaţie, informaţii statistice, tendinţe şi analize tematice;
- Informaţii despre noi investiţii, lucrări, licitaţii şi şantiere;
- Declaraţii şi comentarii ale principalilor factori de decizie /formatori de opinie;
- Sinteza unor studii de piaţă realizate de către organizaţii abilitate;
- Date despre noile produse şi tehnologii lansate pe piaţă.
AGENDA INVESTITIILOR
EURO-CONSTRUCTII
EURO-FEREASTRA
FEREASTRA

Abonare newsletter