RO EN
The cart is empty

MISIUNE de evaluare AIEA pentru retehnologizarea Unitatii 1 de la CNE Cernavoda

In luna februarie 2020, la solicitarea SN Nuclearelectrica SA (« SNN ») a avut loc la CNE Cernavoda o misiune internationala a Agentiei Internationale pentru Energie Atomica « AIEA », PRE-SALTO, de evaluare a stadiului si a proiectului de retehnologizare a Unitatii 1 CNE Cernavoda, ca parte a sprijinului acordat de AIEA in pregatirea operarii sigure pe termen lung a Unitatii 1 CNE Cernavoda.
Scopul solicitarii de catre SNN a misiunii de evaluare a AIEA a fost o evaluare obiectiva si independenta a nivelului de pregatire, organizare si a programelor aferente management-ului extinderii duratei de viata cu inca 30 de ani a Unitatii 1 CNE Cernavoda.
Echipa internationala de evaluare a constatat o utilizare eficienta a programelor aferente derularii primei faze a proiectului, cu respectarea graficului de timp si o utilizare eficienta a experientei internationale in proiecte de retehnologizare realizate in cadrul altor unitati CANDU si a recomandat imbunatatirea continua a strategiei de operare pe termen lung si revizuirea permanenta a procesului corelat cu implementarea unei metodologii comprehensive in ceea ce priveste structurile si componentele procesului de operare pe termen lung.
« Scopul solicitarii unei astfel de misiuni internationale a AIEA este sa ne asiguram ca Proiectul Retehnologizarii Unitatii 1 se desfasoara in conformitate cu cele mai inalte standarde ale AIEA si ca suntem in permanenta conectati la experienta internationala. Este un mod de operare obiectiv si eficient, specific industriei nucleare. Utilizam experienta internationala si evaluarile obiective pentru a manageria un proiect extrem de riguros, la timp si la cele mai inalte standarde de securitate nucleara. Importanta retehnologizarii Unitatii 1, implicit operarea pentru inca 30 de ani dincolo de durata de viata initiala de 30 de ani reprezinta un scop strategic atat pentru SNN, cat si pentru sistemul energetic din Romania, la care se adauga indeplinirea tintelor de mediu asumate de Romania »-Cosmin Ghita, Director General.
Reamintim ca retehnologizarea Unitatii 1 este un proiect complex, cu o durata de aproximativ 9 ani pana la momentul opririi efective a Unitatii 1, proiect care se desfasoara, conform practicilor canadiene, in 3 etape majore :
Faza 1 - Definirea proiectului de retehnologizare (2017-2021)
Aceasta faza se afla in derulare, in prezent, si se va finaliza cu aprobarea Studiului de Fezabilitate a Proiectului de Retehnologizare a Unitatii 1. Dupa finalizarea elaborarii Studiului de Fezabilitate, acesta va fi supus aprobarii actionarilor SNN.
In cadrul fazei 1, SNN a realizat contractarea documentatiilor suport necesare pregatirii Studiului de Fezabilitate. Una din documentatiile suport necesare pregatirii Studiului de Fezabilitate este “Evaluarea starii tehnice a structurilor, sistemelor si componentelor (SSC) Unitatii 1. Aceasta reprezinta o activitate complexa, cu o durata de aproximativ 1,5 - 2 ani in care vor fi implicati specialisti atat ai SNN, cat si experti internationali cu o vasta experienta in ceea ce priveste evaluarea starii structurilor, sistemelor si componentelor a reactoarelor de tip CANDU.
Faza 2 - Pregatirea implementarii proiectului de retehnologizare (2021-2026)
Faza 3 - Implementarea proiectului de retehnologizare, oprirea planificata prelungita in vederea realizarii retehnologizarii. (2026-2028).

AGENDA CONSTRUCTIILOR

Vizualizaţi acum şi valorificaţi toate oportunităţile!
Ştiri de calitate și informaţii de afaceri pentru piaţa de construcţii, instalaţii, tâmplărie şi domeniile conexe. Articolele publicate includ:
- Ştiri de actualitate, legislaţie, informaţii statistice, tendinţe şi analize tematice;
- Informaţii despre noi investiţii, lucrări, licitaţii şi şantiere;
- Declaraţii şi comentarii ale principalilor factori de decizie /formatori de opinie;
- Sinteza unor studii de piaţă realizate de către organizaţii abilitate;
- Date despre noile produse şi tehnologii lansate pe piaţă.
AGENDA INVESTITIILOR
EURO-CONSTRUCTII
EURO-FEREASTRA
FEREASTRA

Abonare newsletter