RO EN
The cart is empty

MFP: Guvernul reduce bugetele pentru dezvoltare si infrastructura

Cresterea economica de 5,8% inregistrata in semestrul I a dus la revizuirea pozitiva a cresterii economice pe anul 2017 de la 5,2%, avuta in vedere la elaborarea bugetului pe anul 2017, la 5,6%. Astfel PIB nominal estimat s-a majorat cu 21,9 miliarde lei, respectiv de la 815,2 miliarde lei la 837,1 miliarde lei.
In aceste conditii Guvernul realizeaza o rectificare bugetara pozitiva cu incadrarea in deficitul de 2,96% din PIB.
Veniturile bugetului general consolidat se majoreaza, pe sold, cu 1.060,7 milioane de lei, cheltuielile bugetului general consolidat se majoreaza, pe sold, cu 1.705,2 milioane de lei, iar deficitul bugetar se mentine la 2,96% din PIB, potrivit metodologiei cash.
 
Modificarea veniturilor si cheltuielilor bugetului general consolidat pe anul 2017
La venituri:
Veniturile bugetului general consolidat se majoreaza, pe sold, cu suma de 1.060,7 milioane de lei.
Bugetul general consolidat se compune in principal din:
o    Bugetul de stat,
o    Bugetele locale,
o    Bugetul asigurarilor sociale de stat,
o    Bugetul asigurarilor pentru somaj,
o    Bugetul Fondului National Unic de Asigurari Sociale de Sanatate ,
o    Bugetul institutiilor finantate integral sau partial din venituri proprii,
o    Bugetul Companiei Nationale de Administrare a Infrastructurii Rutiere.
Veniturile si cheltuielile bugetului general consolidat se calculeaza prin agregarea acestor bugete, dupa eliminarea transferurilor dintre ele (acesta fiind procesul de consolidare).
In mod similar se determina si indicatorul de referinta, respectiv deficitul bugetului general consolidat.
Prin rectificarea bugetara, veniturile au fost actualizate tinand cont de incasarile realizate pe primele 7 luni din acest an, precum si de masurile legislative aprobate in cursul acestui an.
Astfel, unele bugete componente ale bugetului general consolidat au inregistrat diminuari ale veniturilor (spre exemplu: bugetul de stat - 1.326,5 milioane lei) iar alte bugete au inregistrat majorari ale veniturilor (spre exemplu: bugetele asigurarilor sociale + 663,1 milioane lei, bugetele locale + 1.989 milioane de lei) rezultand per sold un plus de venituri de 1.060,7 milioane de lei, deci o rectificare pozitiva.
 
La cheltuieli:
Cheltuielile bugetului general consolidat se majoreaza, pe sold, cu suma de 1.705,2 milioane de lei.
S-au asigurat fonduri suplimentare, dupa cum urmeaza:
- la bugetele locale s-au alocat suplimentar 680,1 milioane de lei (suma fiind completata prin realocari de fonduri necheltuite) pentru:
o    salariile profesorilor din invatamantul preuniversitar - 350 milioane de lei
o    centre publice pentru persoane adulte cu handicap - 87,8 milioane de lei
o    insotitori persoane cu handicap - 110,9 milioane de lei
o    programul cornul si laptele in scoli - 75,0 milioane de lei
o    directiile de asistenta sociala si protectia copilului - 78 milioane de lei
o    servicii de salvamar - 2,4 milioane de lei.
- la Ministerul Agriculturii si Dezvoltarii Rurale au fost asigurate suplimentar suma de 1,8 miliarde lei pentru schemele de plati directe pe suprafata. Aceste sume vor asigura integral plata in avans, pentru infiintarea culturilor in anul 2018. Totodata, se va asigura cofinantarea proiectelor depuse in cadrul Programului National de Dezvoltare Rurala (PNDR) 2014-2020 finantate din FEADR.
- la Ministerul Afacerilor Interne s-au alocat suplimentar 1,2 miliarde lei pentru:
o    asigurarea drepturilor salariale si de pensii ale politistilor
o    asigurarea mentenantei la aeronavele din dotare
o    achizitia de echipamente de protectie pentru politisti
- la Ministerul Sanatatii s-a asigurat suplimentar suma de 431 milioane de lei pentru plata personalului din unitatile sanitare.
- la Ministerul Mediului de Afaceri, Comert si Antreprenoriat s-a alocat suplimentar, in completarea fondurilor europene (500 milioane de lei) pentru programul start-up nation suma de 250 milioane de lei.
- la Ministerul Muncii si Justitiei Sociale s-a asigurat suma de 795 milioane de lei pentru plata pensiilor si drepturilor de asistenta sociala.
- la Ministerul Finantelor Publice - Actiuni Generale s-a asigurat suma de 2.464 milioane de lei pentru prefinantarea de la bugetul de stat a proiectelor finantate din fonduri europene, in cazul indisponibilitatii temporare a acestora.
 
Diminuarile au fost operate de la Ministerul Dezvoltarii Regionale Administratiei Publice si Fondurilor Europene (-1.980 milioane de lei), Ministerul Transporturilor (-6.249,1 milioane de lei), Ministerul Comunicatiilor si Societatii Informationale (-303,4 milioane de lei), in principal din sumele aferente proiectelor cu finantare din fonduri europene, motivat de aprobarea cu intarziere a bugetului pe anul 2017, intarzierea procedurilor de achizitie ceea ce a condus la un grad redus al executiei bugetare pe primele 8 luni din acest an.
 
Este de mentionat faptul ca la ministerele la care au fost operate diminuari ale creditelor bugetare, nu au fost diminuate corespunzator si creditele de angajament, astfel incat sa nu fie afectat procesul de contractare a proiectelor finantate din fonduri europene precum si a lucrarilor de investitii. Diminuarea referindu-se doar la creditele bugetare (cash) ce nu mai pot fi utilizate in urmatoarele 4 luni.
De asemenea, in bugetul Ministerului Finantelor Publice - Actiuni generale, au fost acordate credite de angajament in suma de 638 milioane de lei pentru Programul "Ajutoare de stat pentru finantarea proiectelor pentru investitii", in vederea demararii procesului de selectie a beneficiarilor de ajutor de stat pentru stimularea investitiilor cu impact major in economie.

AGENDA CONSTRUCTIILOR

Vizualizaţi acum şi valorificaţi toate oportunităţile!
Ştiri de calitate și informaţii de afaceri pentru piaţa de construcţii, instalaţii, tâmplărie şi domeniile conexe. Articolele publicate includ:
- Ştiri de actualitate, legislaţie, informaţii statistice, tendinţe şi analize tematice;
- Informaţii despre noi investiţii, lucrări, licitaţii şi şantiere;
- Declaraţii şi comentarii ale principalilor factori de decizie /formatori de opinie;
- Sinteza unor studii de piaţă realizate de către organizaţii abilitate;
- Date despre noile produse şi tehnologii lansate pe piaţă.
AGENDA INVESTITIILOR
EURO-CONSTRUCTII
EURO-FEREASTRA
FEREASTRA

Abonare newsletter