RO EN
The cart is empty

IASI: Autorizatii de construire pentru lucrari de 58 milioane euro

Primaria Municipiului Iasi a eliberat mai multe autorizatii de construire si certificate de urbanism necesare demararii mai multor proiecte de infrastructura. Astfel, s-au emis autorizatiile de construire care privesc reabilitarea infrastructurii de tramvai din mai multe zone ale orasului. Este vorba despre proiectul „Reabilitarea infrastructurii de tramvai in Municipiul Iasi - Reorganizarea circulatiei pe bulevardul Tudor Vladimirescu”, care prevede executia lucrarilor de constructii si instalatii aferente liniei de tramvai intersectie Bucsinescu - bulevardul Tudor Vladimirescu - intersectie Calea Chisinaului, reabilitarea podului Tudor Vladimirescu si achizitionarea a sapte tramvaie. Valoarea totala a proiectului este de 113.742.261,72 lei, inclusiv TVA.
De asemenea, s-au emis autorizatiile de construire si pe alte trei tronsoane din cadrul proiectului „Reabilitarea infrastructurii de tramvai in Municipiul Iasi”, anume Cinci Drumuri - strada Padurii - strada Nicorita, Piata Podu Ros - intersectie cu bulevardul Primaverii si bulevardul Virgil Sahleanu - intersectie cu bulevardul Metalurgiei - rond Tutora. Valoarea totala a acestui proiect, care implica si achizitionarea a cinci tramvaie, este de 114.284.517,70 lei, inclusiv TVA.
Un alt obiectiv de investitii pentru care s-a eliberat autorizatia de construire face referire la Colegiul Pedagogic „Vasile Lupu”, acolo fiind in derulare proiectul „Refunctionalizare, reabilitare Corp C1 liceu si Corp C2 cantina”. In sedinta de Consiliu Local din data de 31 august a fost votat un proiect de hotarare care se refera la aprobarea indicatorilor tehnico-economici si a devizului general al proiectului. Valorea totala a investitiei este de 52.612.727,91 lei, fara TVA, din care: Corp C1 Liceu - 45.216.431 lei, fara TVA, iar Corp C2 Cantina - 7.396.296,91 lei, fara TVA. Durata de implementare a investitiilor este de 36 de luni pentru Corp C1 Liceu si de 24 de luni pentru Corp C2 Cantina.
In alta ordine de idei, ApaVital SA a obtinut autorizatia de construire pentru derularea proiectului „Inlocuire retele de distributue apa potabila, refacere bransamente si montare hidranti” in municipiul Iasi, pe aliniamentul str. Macazului, str. si fundac Aurora, str. Penes Curcanul, str. Dr. N. Vicol, str. Fagului, str. Belvedere, str. Sipotel, str. Tacuta, str. Cazarmilor si str. Bucur. Circulatia auto si pietonala nu va fi afectata, iar lucrarea va fi semnalizata in permanenta. Amplasamentul amenajat (strazi, trotuare, alei, spatii verzi), distrus ca urmare a executarii lucrarilor de baza si a lucrarilor pregatitoare, va fi refacut de o unitate specializata, in baza contractului incheiat pentru aceasta lucrare.
Pe de alta parte, certificate de urbanism au fost emise pentru proiecte de investitii precum „Reparatii capitale - Scoala Costache Negri, Corp C” din str. Eternitate, nr.37, „Modernizare suprafata de joc - Stadionul Tineretului”, din str. Aviatiei, nr.1, „Construire Camin Studentesc - Universitatea Alexandru Ioan Cuza Iasi” din str. Titu Maiorescu, nr.15, „Extindere Terminal T3 - zona de preimbarcare - Aeroportul International Iasi” din str. Moara de Vant. nr.34 etc.

AGENDA CONSTRUCTIILOR

Vizualizaţi acum şi valorificaţi toate oportunităţile!
Ştiri de calitate și informaţii de afaceri pentru piaţa de construcţii, instalaţii, tâmplărie şi domeniile conexe. Articolele publicate includ:
- Ştiri de actualitate, legislaţie, informaţii statistice, tendinţe şi analize tematice;
- Informaţii despre noi investiţii, lucrări, licitaţii şi şantiere;
- Declaraţii şi comentarii ale principalilor factori de decizie /formatori de opinie;
- Sinteza unor studii de piaţă realizate de către organizaţii abilitate;
- Date despre noile produse şi tehnologii lansate pe piaţă.
AGENDA INVESTITIILOR
EURO-CONSTRUCTII
EURO-FEREASTRA
FEREASTRA

Abonare newsletter