RO EN
The cart is empty

IASI: Aprobare Plan Urbanistic Zonal pentru Spitalul Regional de Urgenta (SRU)

In cadrul unei sedinte extraordinare, consilierii locali au aprobat Planul Urbanistic Zonal (PUZ) pentru Spitalul Regional de Urgenta (SRU). Decizia a fost luata in unanimitate, municipalitatea ieseana parcurgand cel mai rapid etapele de avizare a proiectului.
“Noi ne-am angajat fata de Ministerul Sanatatii ca toata documentatia sa fie realizata pana la sfarsitul lunii martie, si iata, suntem deja in situatia de a transmite mapa completa. De astazi incolo, Ministerul Sanatatii ca unic aplicant al acestui proiect va trebui sa faca tot ce este necesar in vederea ducerii la bun sfarsit a acestui proiect. Datorita studiului aprobat in sedinta de Consiliu Local, Iasul devine primul oras din Romania care reuseste in mod efectiv sa demareze acest proiect. Este onorant pentru noi faptul ca vom putea gestiona pe parcursul timpului un asemenea obiectiv. Parteneriatul va trebui sa continue si cu celelalte institutii ale statului: Ministerul Transporturilor, in special, respectiv Consiliul Judetean, in vederea conectarii Spitalului Regional de Urgente intr-o retea mult mai solida de transport pe toata regiunea de Nord-Est, aspect deja prezentat consultatului Jaspers saptamana trecuta. Va trebui sa completam partea de studii privind zona Moara de Vant pe proprietatea de aproximativ 140 de hectare, atat pentru a contura o retea de strazi ce va deservi acest obiectiv, dar si alte obiective pe care le vom gandi impreuna si desigur, pentru a crea un pol de dezvoltare economica in partea de nord a amplasamentului”, a declarat primarul Mihai Chirica. Prezent la sedinta, deputatul PMP Petru Movila a afirmat ca spitalul va avea 830 de paturi si va include o sectie de neurochirurgie.
Scurt istoric
Municipalitatea ieseana a inceput demersurile pentru acest proiect la sfarsitul anului 2016. Prin Hotararea Consiliului Local nr. 373/25.11.2016, modificata prin Hotararea Consiliului Local nr. 170/05.05.2017, a fost aprobata transmiterea terenului in suprafata de 120.000 de metri patrati, situat in zona Moara de Vant, din domeniul public al Municipiului Iasi si administrarea Consiliului Local Iasi in domeniul public al Statului si administrarea Ministerului Sanatatii.
Ulterior, prin Hotararea de Guvern nr. 681/2017 s-a aprobat inscrierea in inventarul centralizat al bunurilor din domeniul public al Statului si darea in administrarea Ministerului Sanatatii a unui imobil trecut in proprietatea publica a statului prin Hotararea Consiliului Local al Municipiului Iasi nr. 373/2016. In toamna anului trecut terenul a fost transmis in domeniul public al Statului si administrarea Ministerului Sanatatii, procesul verbal de predare - preluare fiind dublat si de o Hotarare de Guvern, nr. 681/21.09.2017. Dupa aproximativ o luna a fost emisa cartea funciara 155218 UAT, act prin care s-a inscris dreptul de proprietate asupra imobilului cu nr. cadastral 155218 si s-a intabulat dreptul de administrare in favoarea Ministerului Sanatatii.
Avize obtinute
Municipalitatea ieseana a realizat studiile de urbanism, de arpentaj cadastral (ridicarea topografica) si geotehnic si a obtinut urmatoarele avize: de mediu, de oportunitate, al Comisiei de urbanism, al Comisiei de circulatie, al Comisiei de versanti, ANIF, GIS Cadastru, Politiei Rutiere, SRI, Ministerului Apararii Nationale, Ministerului Agriculturii, Autoritatii Aeronautice Civile Romane si Administratiei Nationale „Apele Romane”. Totodata, au fost obtinut avizele pentru alimentare cu apa, canalizare, energie electrica, gaze naturale, telefonie, salubritate, securitate la incendiu, protectie civila si sanatatea populatiei, avizul unic din partea Consiliului Judetean.

AGENDA CONSTRUCTIILOR

Vizualizaţi acum şi valorificaţi toate oportunităţile!
Ştiri de calitate și informaţii de afaceri pentru piaţa de construcţii, instalaţii, tâmplărie şi domeniile conexe. Articolele publicate includ:
- Ştiri de actualitate, legislaţie, informaţii statistice, tendinţe şi analize tematice;
- Informaţii despre noi investiţii, lucrări, licitaţii şi şantiere;
- Declaraţii şi comentarii ale principalilor factori de decizie /formatori de opinie;
- Sinteza unor studii de piaţă realizate de către organizaţii abilitate;
- Date despre noile produse şi tehnologii lansate pe piaţă.
AGENDA INVESTITIILOR
EURO-CONSTRUCTII
EURO-FEREASTRA
FEREASTRA

Abonare newsletter