RO EN
The cart is empty

HOLCIM: Investitii in noul atelier de practica de la Colegiul Tehnic Campulung

Incepand din acest an, elevii care se pregatesc pentru specializarea electromecanic la Colegiul Tehnic Campulung isi desfasoara orele intr-un atelier de practica nou, amenajat de catre Holcim Romania. De asemenea, toti elevii colegiului vor invata principiile si vor fi instruiti in domeniul Securitatii si Sanatatii in Munca (SSM) intr-un laborator special, dotat la standarde moderne.
”In Romania, nevoia de resurse umane calificate este acuta, o realitate care ne afecteaza pe toti, dar mai ales pe cei care activeaza in domenii cu specific tehnic. Astfel, ne implicam in formarea profesionala a generatiilor viitoare, pe care o consideram un factor important de evolutie economica sustenabila”, declara Alina Cristea, Manager Dezvoltare Durabila Holcim Romania.
Investitia realizata de Holcim Romania pentru amenajarea atelierului de practica, specializarea electromecanic, precum si a laboratorului SSM, in valoare de circa 30.000 de euro, consta in dotarea cu utilaje, truse de scule, bancuri de lucru sigure, precum si cu mobilier si materiale didactice specifice domeniului Securitatii si Sanatatii. In urma acestei investitii, 114 elevi de la Colegiul Tehnic Campulung isi desfasoara practica in conditii moderne. Mai mult decat atat, de noul laborator SSM se vor bucura toti cei peste 900 de elevi ai colegiului care se pregatesc intr-o calificare profesionala, fiecare dintre acestea prevazand ore obligatorii de securitate si siguranta in munca. Noile proiecte evidentiaza pateneriatul dezvoltat de-a lungul ultimilor ani de Holcim Romania si Colegiul Tehnic Campulung in scopul dezvoltarii profesionale a tinerilor care vor sa invete o meserie recunoscuta pe piata muncii.
“Cu ajutorul Holcim am reusit sa cream cea mai dotata baza de pregatire practica a elevilor. Am dovedit faptul ca: <<sa formezi o echipa este inceputul, sa ramai impreuna este progresul, sa lucrezi impreuna este succesul>>”, adauga Adriana Nedelcu, Directorul Colegiului Tehnic Campulung.
Colegiului Tehnic Campulung se preocupa constant de modernizarea resurselor pe care le pune la dispozitie in educatia practica, precum si de dezvoltarea profesionala a elevilor atat prin eforturi proprii, cat si prin parteneriate derulate cu agentii economici din zona. Datorita acestei preocupari, institutia scolara a obtinut o serie de rezultate deosebite, cum ar fi participarea la Olimpiada Nationala din aria curriculara tehnologii, participarea la concursuri judetene, regionale si locale, cresterea insertiei profesionale a absolventilor la aproximativ 60% si acreditarea in meserii cerute pe piata fortei de munca.
Unul dintre pilonii Planului 2030 ai Holcim Romania este sprijinirea comunitatilor locale, iar, in comunitatea din zona Campulung, Holcim Romania a dezvoltat deja o serie de proiecte pentru dezvoltarea si educarea tinerei generatii. Printre actiunile derulate la nivel local de companie in ultimii ani se numara programul Atelierele Holcim sau Drum Sigur - ABCdar Rutier, initiativa de educatie rutiera a copiilor din comunitatile rurale.
Despre Holcim Romania
Holcim (Romania) S.A., care activeaza de peste 20 de ani in sectorul materialelor de constructii din Romania, detine 2 fabrici de ciment in Campulung si Alesd, o statie de macinare, 14 statii ecologice de betoane, 3 statii de agregate, 2 statii de lianti speciali si terminale de ciment in Bucuresti, Turda si Roman. Holcim are aproximativ 800 angajati in Romania. Pentru mai multe informatii, va rugam sa vizitati website-ul companiei si pagina de Facebook.
Holcim Romania este membra a grupului LafargeHolcim, care s-a nascut in urma fuziunii intre egali dintre Lafarge si Holcim in 2015. Avand peste 180 de ani de experienta combinata, Grupul rezultat in urma fuziunii isi propune sa intre intr-o noua era de tehnologii si inovatii de varf in industria materialelor de constructii, pentru a face fata provocarilor secolului 21.

AGENDA CONSTRUCTIILOR

Vizualizaţi acum şi valorificaţi toate oportunităţile!
Ştiri de calitate și informaţii de afaceri pentru piaţa de construcţii, instalaţii, tâmplărie şi domeniile conexe. Articolele publicate includ:
- Ştiri de actualitate, legislaţie, informaţii statistice, tendinţe şi analize tematice;
- Informaţii despre noi investiţii, lucrări, licitaţii şi şantiere;
- Declaraţii şi comentarii ale principalilor factori de decizie /formatori de opinie;
- Sinteza unor studii de piaţă realizate de către organizaţii abilitate;
- Date despre noile produse şi tehnologii lansate pe piaţă.
AGENDA INVESTITIILOR
EURO-CONSTRUCTII
EURO-FEREASTRA
FEREASTRA

Abonare newsletter