RO EN
The cart is empty

CTP: 400.000 mp de spatii logistice se afla in diferite etape de dezvoltare

CTP, cel mai mare dezvoltator si administrator pe termen lung de parcuri industriale si logistice premium din Romania si Europa Centrala si de Est, a intrat in cel de-al doilea semestru (S2) al anului cu rezultate ce depasesc substantial aceeasi perioada din 2017, la nivelul suprafetelor construite si livrate catre clienti. Astfel, in prima jumatate din 2018 au fost terminate cladiri ce ocupa peste 130.000 m2 in CTPark Bucharest West,
CTPark Timisoara II si CTPark Pitesti. De asemenea, CTP a incheiat acorduri pentru construirea a 140.000 m2 de spatii industriale si logistice, iar aproape 60.000 m2 reprezinta tranzactii in pregatire. In prezent, circa 400.000 m2 sunt in diferite etape de dezvoltare, la nivelul portofoliului national, dintre care jumatate au termene de livrare in primul trimestru (T1) din 2019.
In primul semestru (S1) din 2018, CTP a continuat sa fie extrem de activ, livrand cladiri peste standardele de calitate ale pietei, care ocupa o suprafata inchiriabila de peste 130.000 m2, dupa cum urmeaza:
- in CTPark Bucharest West au fost finalizate doua cladiri cu o suprafata totala de peste
100.000 m2 pentru companii ca N.O.D. (Network One Distribution), DSV sau Quehenberger;
- in CTPark Timisoara II a fost construit un depozit de aproximativ 9.000 m2;
- in CTPark Pitesti a fost livrata o cladire de 20.000 m2.
Cele mai multe contracte incheiate de CTP vizeaza parcurile situate in apropierea capitalei, dar au fost perfectate acorduri cu numerosi chiriasi si in parcurile din Sibiu, Timisoara, Deva si Pitesti. Aproximativ 400.000 m2 sunt in acest moment in constructie, dintre care jumatate au termene de finalizare in primul trimestru din 2019. Aceasta suprafata este amplasata in 10 cladiri aflate in cinci parcuri detinute de CTP in Romania, dupa cum urmeaza:
- in CTPark Bucharest West sunt in constructie doua cladiri cu o suprafata insumata de aproximativ 200.000 m2;
- in CTPark Bucharest se lucreaza la finalizarea a trei cladiri ce vor ocupa peste 107.000 m2;
- in CTPark Cluj II se construieste o cladire de aproximativ 29.000 m2;
- in CTPark Sibiu se dezvolta o cladire de aproximativ 13.000 m2;
- In CTPark Pitesti se construieste o noua cladire cu suprafata de 6.000 m2;
- iar in CTPark Timisoara II este in constructie o cladire de circa 33.000 m2.
“CTP traverseaza in acest moment cea mai buna perioada de la intrarea pe piata locala. Am reusit sa ne imbunatatim performantele din 2017 si sa acceleram si mai mult dezvoltarea companiei. Majorarea consumului in Romania, pe fondul cresterii economice de 6,9% din 2017, s-a aflat la baza cererii din ce in ce mai mari din segmentul logistic si industrial, care s-a manifestat si in prima parte din 2018. In urmatoarea perioada, efervescenta economica se va diminua in plan local, ajungand la circa 4,0%, conform estimarilor Comisiei Europene. Acest lucru nu va afecta in mod negativ segmentul de piata pe care activam. In prezent se construieste masiv atat in jurul Bucurestiului, care ramane cel mai important pol de dezvoltare, cat si in alte orase din tara, cum sunt Timisoara, Cluj-Napoca si Sibiu. In capitala se cauta acum zonele unde s-au efectuat lucrari de imbunatatire a infrastructurii si unde exista potential semnificativ de dezvoltare, cum ar fi Soseaua de Centura Vest si Soseaua de Centura Nord, Autostrada A1”, a declarat Iuliana Busca, Commercial & Business Development Manager al CTP Romania.
In prezent, la nivelul portofoliului national al CTP, rata de neocupare a depozitelor este de sub 5%, iar cererea continua sa vina cu precadere din partea companiilor din domenii ca: logistica, IT, retail, e-commerce, FMCG.
Despre CTP
CTP este un dezvoltator si administrator full-service de proprietati comerciale, specializat in livrarea si managementul parcurilor de business high-tech personalizate pentru companii internationale si locale de prim rang, care fac investitii strategice noi sau isi extind operatiunile in Europa Centrala si de Est. CTP detine CTPark Network, cel mai mare sistem integrat premium de parcuri de afaceri din Europa Centrala, cu peste 4,7 milioane de metri patrati de spatii de clasa A, in peste 90 de puncte strategice.
In Romania, CTP este cel mai mare dezvoltator si administrator de spatii logistice si industriale de clasa A, cu peste 800.000 m² suprafata inchiriabila situati in zece orase: Arad, Bucuresti, Cluj-Napoca, Deva, Ineu, Pitesti, Salonta, Sibiu, Timisoara si Turda.

AGENDA CONSTRUCTIILOR

Vizualizaţi acum şi valorificaţi toate oportunităţile!
Ştiri de calitate și informaţii de afaceri pentru piaţa de construcţii, instalaţii, tâmplărie şi domeniile conexe. Articolele publicate includ:
- Ştiri de actualitate, legislaţie, informaţii statistice, tendinţe şi analize tematice;
- Informaţii despre noi investiţii, lucrări, licitaţii şi şantiere;
- Declaraţii şi comentarii ale principalilor factori de decizie /formatori de opinie;
- Sinteza unor studii de piaţă realizate de către organizaţii abilitate;
- Date despre noile produse şi tehnologii lansate pe piaţă.
AGENDA INVESTITIILOR
EURO-CONSTRUCTII
EURO-FEREASTRA
FEREASTRA

Abonare newsletter