RO EN
The cart is empty

COSTUL eligibil al Podului suspendat de la Braila este de 427,5 milioane euro

Comisia Europeana, avand in vedere Tratatul privind functionarea Uniunii Europene, Regulamentul (UE) nr. 1303/2013 al Parlamentului European si al Consiliului din 17 decembrie 2013 de stabilire a unor dispozitii comune privind Fondul european de dezvoltare regionala, Fondul social european, Fondul de coeziune, Fondul european agricol pentru dezvoltare rurala si Fondul european pentru pescuit si afaceri maritime, precum si de stabilire a unor dispozitii generale privind Fondul european de dezvoltare regionala, Fondul social european, Fondul de coeziune si Fondul european pentru pescuit si afaceri maritime si de abrogare a Regulamentului (CE) nr. 1083/2006 al Consiliului1, in special articolul 102 alineatul (2),a adoptat in data de 30.08.2019, Decizia de punere in aplicare a Comisiei de aprobare a contributiei financiare la proiectul major Cresterea accesibilitatii regiunii Dobrogea: Podul suspendat peste Dunare in zona Braila”, selectat in cadrul programului operational ”Infrastructura Mare” in Romania. Costul eligibil total al proiectului major este stabilit la suma de 427.487.349 euro.
Obiectivul general al acestui proiect este de a crea o cale de comunicare moderna, cu implicatii in dezvoltarea regionala a zonei,fluidizarea traficului intre Braila, Galati, Tulcea, Constanta, cresterea sigurantei utilizatorilor, reducerea timpilor de deplasare, reducerea poluarii la toate nivelurile din zonele aflate in prezent in tranzit.
Rezultatele asteptate ale proiectului sunt:
- Construirea unui pod peste Dunare in zona Brailei cu o lungime de 1.974,30 m
- 19,05 km de drumuri 2x2 de drumuri intre Braila si Jijila;
- 4.350 km de 2x1 benzi care leaga drumul de Macin
Durata este de 105 luni.

AGENDA CONSTRUCTIILOR

Vizualizaţi acum şi valorificaţi toate oportunităţile!
Ştiri de calitate și informaţii de afaceri pentru piaţa de construcţii, instalaţii, tâmplărie şi domeniile conexe. Articolele publicate includ:
- Ştiri de actualitate, legislaţie, informaţii statistice, tendinţe şi analize tematice;
- Informaţii despre noi investiţii, lucrări, licitaţii şi şantiere;
- Declaraţii şi comentarii ale principalilor factori de decizie /formatori de opinie;
- Sinteza unor studii de piaţă realizate de către organizaţii abilitate;
- Date despre noile produse şi tehnologii lansate pe piaţă.
AGENDA INVESTITIILOR
EURO-CONSTRUCTII
EURO-FEREASTRA
FEREASTRA

Abonare newsletter