RO EN
The cart is empty

CLUJ: Spitalul Pediatric Monobloc de 20 milioane euro va fi edificat in zona Borhanci

Presedintele Consiliului Judetean Cluj, domnul Alin Tise, a anuntat faptul ca a fost identificata locatia pe care va fi edificat viitorul Spital Pediatric Monobloc, unitate medicala de specialitate ce va avea un profil regional. Spitalul Monobloc va fi realizat in parteneriat cu Primaria Cluj-Napoca, avand sprijinul total al domnului Boc.
Astfel, in urma consultarii cu reprezentantii Directiei Judetene de Sanatate Publica, ai conducerii, respectiv Consiliului de Administratie al Spitalului de Copii si specialistii Consiliului Judetean si ai Primariei, s-a ajuns la concluzia ca cea mai potrivita locatie pentru construirea Spitalului Pediatric Monobloc de la Cluj este un teren din zona fostei colonii Borhanci. Situat intre strazile Borhanci si Sopor si cu acces la cele doua centuri ocolitoare din zona, terenul urmeaza a fi pus la dispozitie cu titlu gratuit de catre Primaria Cluj-Napoca, municipalitatea urmand a sprijini intru-totul acest proiect.
Presedintele Consiliului Judetean Cluj, Alin Tise: „Avem foarte clar conturat calendarul de realizare a proiectului, sens in care intentionam ca pana la sfarsitul anului sa obtinem inclusiv autorizatia de construire. Ulterior, dupa parcurgerea procedurii de licitatie, ne propunem ca Spitalul Pediatric Monobloc sa fie construit in maxim doi ani de la semnarea contractului de executie, la fel cum am procedat in cazul edificarii stadionului. In mod evident, spitalul va beneficia de cea mai moderna aparatura medicala, conform celor mai exigente normative europene din domeniu”.
In ceea ce priveste materializarea proiectului, in momentul de fata Primaria municipiului Cluj-Napoca lucreaza deja la elaborarea Planului Urbanistic Zonal, fiind derulate, in paralel, procedurile privind transferul de proprietate din patrimoniul municipiului in cel al judetului. Ulterior, Consiliul Judetean va realiza studiul de fezabilitate, proiectul tehnic si executia propriu-zisa. Studiul de fezabilitate ce va fi realizat de o firma de profil va identifica varianta oportuna de construire a cladirii, structura detaliata a acesteia dar si costul estimativ al investitiei.
Noua cladire ce va fi edificata pe terenul de 7 hectare pus la dispozitie de Primaria municipiului va prelua toate cele 14 structuri, respectiv 11 sectii, doua compartimente, Unitatea de Primiri Urgente si statia de dializa ale actualului Spital de Copii, structuri ce functioneaza in prezent in locatii diferite din municipiul Cluj-Napoca, cu o distanta medie intre acestea de cca. 4 km.
Unitatea medicala nou-construita va avea un profil regional si va dispune de o capacitate de 700 de paturi, cu 200 mai mult comparativ cu cele existente in prezent. Constructia va avea o amprenta la sol cuprinsa intre 7.000 si 10.000 de metri. Costurile investitiei urmeaza a fi suportate integral din bugetul Consiliului Judetean, prin bugetare multianuala.
In momentul de fata, Spitalul Judetean de Copii Cluj-Napoca deserveste, practic, intreaga regiune a Transilvaniei, circa 60% din numarul total al pacientilor provenind din judetele limitrofe.

AGENDA CONSTRUCTIILOR

Vizualizaţi acum şi valorificaţi toate oportunităţile!
Ştiri de calitate și informaţii de afaceri pentru piaţa de construcţii, instalaţii, tâmplărie şi domeniile conexe. Articolele publicate includ:
- Ştiri de actualitate, legislaţie, informaţii statistice, tendinţe şi analize tematice;
- Informaţii despre noi investiţii, lucrări, licitaţii şi şantiere;
- Declaraţii şi comentarii ale principalilor factori de decizie /formatori de opinie;
- Sinteza unor studii de piaţă realizate de către organizaţii abilitate;
- Date despre noile produse şi tehnologii lansate pe piaţă.
AGENDA INVESTITIILOR
EURO-CONSTRUCTII
EURO-FEREASTRA
FEREASTRA

Abonare newsletter