RO EN
The cart is empty

ADR: Peste 19 milioane de lei pentru restaurarea Manastirii Zamfira

Vineri, 13 octombrie, la sediul ADR Sud Muntenia s-a semnat contractul de finantare pentru proiectul „Consolidare, restaurare, conservare si punere in valoare arhitectura si pictura murala a Bisericii Mari a Manastirii Zamfira, judetul Prahova - executata `a fresco` de Nicolae Grigorescu”.
Prin acest contract, Manastirea Zamfira, in calitate de beneficiar, primeste finantare nerambursabila in cadrul Programului Operational Regional 2014 - 2020, Axa prioritara 5 „Imbunatatirea mediului urban si conservarea, protectia si valorificarea durabila a patrimoniului cultural”, Prioritatea de investitii 5.1 „Conservarea, protejarea, promovarea si dezvoltarea patrimoniului natural si cultural”. Valoarea totala a cererii de finantare este de 19.555.986,32 lei, din care 16.622.588,37 lei reprezinta fonduri nerambursabile FEDR, iar 2.542.278,22 lei sunt fonduri din bugetul de stat.
Proiectul de investitie, ce are o perioada de implementare de 45 de luni, respectiv intre data 1 iulie 2015 si data de 31 martie 2019, vizeaza restaurarea, consolidarea, valorificarea si promovarea durabila a Bisericii „Inaltarea Domnului” si „Sf. Nifon” - Mare, monument istoric ce face parte din Ansamblul Manastirii Zamfira din comuna Lipanesti, judetul Prahova. Cu ajutorul fondurilor europene se urmareste valorificarea durabila a potentialului istoric si turistic al acestui obiectiv de patrimoniu, prin protejarea si revitalizarea unicei picturi executate `a fresco` de Nicolae Grigorescu.
Unicitatea obiectivului Bisericii Mari deriva din frumusetea si importanta artistica a picturii. Aceasta biserica este primul lacas de cult pictat in intregime de Nicolae Grigorescu, la varsta de 18 ani, unicitatea fiind data de faptul ca este singura executata „in fresca” de marele pictor. Atat pictura murala, cat si icoanele iconostasului au fost executate in anii 1856 - 1857. De-a lungul timpului, pictura Bisericii Mari a suportat mai multe lucrari de restaurare. In 1904, mitropolitul Ghenadie Petrescu a initiat executarea picturii in ulei, peste cea a lui Nicolae Grigorescu, autor fiind pictorul Toma Vintilescu. Intre anii 1951 si 1953, pictorii Gheorghe Vanatoru si Constantin Calinescu fac repictari in tempera. Ultima si adevarata restaurare are loc in anii 1986 - 1989, cand pictorul Ion Chiriac inlatura toate picturile prin decupaje si scoate la suprafata pictura originala a lui Nicolae Grigorescu, intervenind acolo unde a fost neaparat nevoie. Aceasta bijuterie arhitectonica este comparata cu un frumos chivot alb de catre cei ce au descris-o de-a lungul timpului.
La nivelul regiunii Sud Muntenia, in cadrul Programului Operational Regional s-au depus pana in prezent in total aproape 800 de proiecte, prin care aplicantii solicita fonduri FEDR si de la bugetul de stat in valoare de peste 2,90 miliarde de lei. Dintre acestea, pana in prezent s-au semnat contracte de finantare pentru 87 de aplicatii, prin care beneficiarii vor obtine fonduri nerambursabile ce insumeaza peste 470 de milioane de lei.

AGENDA CONSTRUCTIILOR

Vizualizaţi acum şi valorificaţi toate oportunităţile!
Ştiri de calitate și informaţii de afaceri pentru piaţa de construcţii, instalaţii, tâmplărie şi domeniile conexe. Articolele publicate includ:
- Ştiri de actualitate, legislaţie, informaţii statistice, tendinţe şi analize tematice;
- Informaţii despre noi investiţii, lucrări, licitaţii şi şantiere;
- Declaraţii şi comentarii ale principalilor factori de decizie /formatori de opinie;
- Sinteza unor studii de piaţă realizate de către organizaţii abilitate;
- Date despre noile produse şi tehnologii lansate pe piaţă.
AGENDA INVESTITIILOR
EURO-CONSTRUCTII
EURO-FEREASTRA
FEREASTRA

Abonare newsletter