RO EN
The cart is empty

ADR CENTRU finanteaza cu 25 milioane lei reabilitarea spitalului din Zarnesti

La sediul ADR Centru din Alba Iulia, au fost semnate doua contracte pentru finantarea proiectelor propuse de edilii din Zarnesti si Victoria, prin Programul Operational Regional 2014-2020. Cererea de finantare din Zarnesti are cea mai mare valoare, de peste 22 milioane lei, pentru reabilitarea energetica a cladirii spitalului „Dr. Caius Tiberiu Sparchez”, in timp ce pentru orasul Victoria se vor aloca fonduri in vederea amenajarii unui parc, pe o suprafata de peste 8.200mp. Din partea ADR Centru cele doua contracte au fost semnate de domnul Simion Cretu, directorul general ADR Centru, iar semnatarii reprezentand administratia publica locala au fost primarii Alexandru Lucian Igrisan - pentru Zarnesti si Gheorghe Cristian, pentru orasul Victoria. Investitiile vor fi sustinute cu fonduri nerambursabile alocate prin Prioritatile de Investitii 3.1.B si 5.2 din cadrul Programului REGIO 2014-2020.
”Programul Operational Regional 2014-2020 permite atragerea de resurse europene pentru dezvoltare si in cazul oraselor mai mici. Administratia publica locala a raspuns cu mare interes la apelurile de proiecte privind imbunatatirea eficientei energetice pentru cladirile publice ocupate de institutiile locale, precum si pentru obiectivele care ofera noi posibilitati de petrecere a timpului liber, localnicilor si turistilor, prin reamenajarea unor terenuri neutilizate. Aceste proiecte sunt binevenite pentru intreaga zona, o mentiune deosebita fiind pentru investitiile dedicate reabilitarii unitatii medicale din Zarnesti, unde se vor folosi aproape cinci milioane euro pentru termoizolarea cladirii si consolidarea corpurilor componente ale acesteia. Pana la urma, atat in judetul Brasov, cat si in celelalte unitati administrative teritoriale din Regiunea Centru, impactul acestor noi investitii devine si mai pregnant in momentul in care se constata interdependenta proiectelor si corelarea locala a investitiilor. Poate ca, la prima vedere, nu este nicio legatura intre reabilitarea unui spital orasenesc si amenajarea unui parc, in doua localitati aflate la o distanta de circa 80 kilometri, dar trebuie sa ne gandim ca peste jumatate din aceasta distanta o reprezinta ”Drumul de sub munte”, legatura rutiera pe mai multe drumuri judetene care vor fi reabilitate tot cu fonduri REGIO, prin unul din cele mai mari proiecte derulate de Consiliul Judetean Brasov in domeniul investitiilor in sistemul rutier local si regional. Pana la urma asta inseamna investitii integrate, conforme cu cerintele programelor europene si realizate in folosul comunitatilor locale, utilizand cu chibzuinta fondurile europene”, a declarat domnul Simion Cretu, director general ADR Centru.
Cererea de finantare pentru proiectul Cresterea eficientei energetice a cladirii spitalului „Dr. Caius Tiberiu Sparchez” din Zarnesti, are ca obiectiv reabilitarea termica si cresterea eficientei energetice a cladirii, prin derularea de lucrari de interventie cu scopul termoizolarii cladirii si consolidarii corpurilor componente, modernizarii instalatiei de preparare si distribuire a agentului termic si a apei menajere, inclusiv utilizarea de surse regenerabile pentru asigurarea necesarului de energie, precum si alte lucrari conexe. Obiectivul specific al proiectului consta in reducerea cu peste 50% a consumului anual de energie primara, pana la valori sub 149 kWh/mp/an, precum si a consumului de gaze cu efect de sera pentru cladirea izolata termic, pana la valori sub 42 Kg/mp/an. Acest obiectiv va fi atins prin sporirea rezistentei termice a peretilor exterior, refacerea stratului hidroizolator si izolarea termica a peretilor exterior, ajustarea tamplariei existente de pe fatade, cu tamplarie din aluminiu dublu stratificat, cu folie de aluminiu la exterior, impotriva radiatiilor si intemperiilor, sporirea rezistentei termice corectate a pardoselii si a teraselor si instalarea unor sisteme alternative de producere a energiei electrice si termice pentru consum propriu, inclusiv cresterea randamentului sursei de caldura si modificarea traseelor de distributie a acesteia.
Investitiile - in valoare totala de 22.022.124,82 lei, din care 19.335.157,78 lei (aproape 4,3 milioane euro) fiind fonduri nerambursabile - se vor finaliza la finalul lunii ianuarie 2022.
Pe de alta parte, cererea de finantare pentru proiectul ”Amenajare parc zona de locuinte str. Pietii si str. Aleea Bujorului” depusa de Orasul Victoria are ca obiectiv amenajarea unui teren degradat din partea centrala a orasului, creand o zona verde pe suprafata careia vor fi amenajate spatii pentru agrement si relaxare pentru toti locuitorii orasului. Infrastructura de agrement si relaxare specifica va fi creata pe o suprafata de 8.264 mp, intr-o perioada de 24 luni de la semnarea contractului de finantare, fiind realizate 358 mp alei pietonale, 272 mp spatiu joaca, 124 mp zona fitness, 6085 mp suprafete cu gazon, 1400 mp - suprafata cu plante decorative, un bazin cu fantana arteziana si o cismea cu apa potabila. Valoarea totala a proiectului este de 3.513.334,88 lei, din care finantarea nerambursabila alocata este de 3.409.095,99 lei, diferenta fiind contributia beneficiarului. Acest proiect se va finaliza pana in 30 septembrie 2020.

AGENDA CONSTRUCTIILOR

Vizualizaţi acum şi valorificaţi toate oportunităţile!
Ştiri de calitate și informaţii de afaceri pentru piaţa de construcţii, instalaţii, tâmplărie şi domeniile conexe. Articolele publicate includ:
- Ştiri de actualitate, legislaţie, informaţii statistice, tendinţe şi analize tematice;
- Informaţii despre noi investiţii, lucrări, licitaţii şi şantiere;
- Declaraţii şi comentarii ale principalilor factori de decizie /formatori de opinie;
- Sinteza unor studii de piaţă realizate de către organizaţii abilitate;
- Date despre noile produse şi tehnologii lansate pe piaţă.
AGENDA INVESTITIILOR
EURO-CONSTRUCTII
EURO-FEREASTRA
FEREASTRA

Abonare newsletter