RO EN
The cart is empty

OAR suspenda doi arhitecti pentru proiectarea ilegala a fabricii Schweighofer - Reci

In urma unor sesizari depuse anul trecut de catre asociatiile Bankwatch Romania si Neuer Weg - Fagaras, Comisia Nationala de Disciplina a Ordinului Arhitectilor din Romania (CND OAR) a decis recent suspendarea dreptului de semnatura a arhitectilor Nemeth Csaba Iosif si Nemeth Judith Julia, din Sfantu Gheorghe (judetul Covasna), pentru o perioada de 12 luni.
Completul de judecata al CND OAR a constatat ca, in cadrul proiectarii fabricii de debitare a lemnului din localitatea Reci a firmei Holzindustrie Schweighofer, cei doi arhitecti si-au indeplinit deficitar si cu rea-credinta sarcinile profesionale, au elaborat proiectul in mod necorespunzator din punct de vedere tehnic, au eludat responsabilitati profesionale si si-au asumat sarcini incompatibile cu calitatea pe care o aveau in proiect (de pilda, Nemeth Judith Julia, avand doar statut de "conductor arhitect" si nu de "arhitect", asa cum prevede legea pentru proiecte de amploarea fabricii respective).
"Prin elaborarea deficitara a proiectului in fazele de avizare, autorizare si in ceea ce priveste verificarea proiectului, sotii Nemeth au incalcat atat interesele investitorului, cat si interesul public, proiectul nefiind verificat corespunzator asupra categoriei de importanta a acestuia la toate cerintele de calitate cerute de Legea nr. 10/1995 a calitatii in constructii si neavand, astfel, certificata protejarea comunitatii, vecinatatilor si a mediului", se arata in hotararea CND OAR.
Totodata, proiectantilor li se imputa si faptul ca nu au respectat prevederea din codul deontologic al profesiei de arhitect, prin care se cere respectarea culturilor, valorilor si a obiceiurilor comunitatilor locale la proiectarea unor constructii. "Prin amplasarea fabricii-gigant, cu o suprafata de aproximativ 70 de hectare, in imediata apropiere a trei situri Natura 2000, dar si a unui loc de comemorare istorica, intr-o zona cu o valoare naturala, culturala si peisagistica ridicata, trebuie sa constatam cu regret ca arhitectii au adus un mare deserviciu nu doar tagmei arhitectilor, ci si comunitatii din care fac parte si pentru care nu si-au asumat un minim de raspundere", se mai arata in hotararea CND OAR.
Pentru a consulta documentul emis de Comisia de Disciplina a OAR, click aici!

AGENDA CONSTRUCTIILOR

Vizualizaţi acum şi valorificaţi toate oportunităţile!
Ştiri de calitate și informaţii de afaceri pentru piaţa de construcţii, instalaţii, tâmplărie şi domeniile conexe. Articolele publicate includ:
- Ştiri de actualitate, legislaţie, informaţii statistice, tendinţe şi analize tematice;
- Informaţii despre noi investiţii, lucrări, licitaţii şi şantiere;
- Declaraţii şi comentarii ale principalilor factori de decizie /formatori de opinie;
- Sinteza unor studii de piaţă realizate de către organizaţii abilitate;
- Date despre noile produse şi tehnologii lansate pe piaţă.
AGENDA INVESTITIILOR
EURO-CONSTRUCTII
EURO-FEREASTRA
FEREASTRA

Abonare newsletter