RO EN
The cart is empty

OAR: Saptamana viitoare incepe Bienala Timisoreana de Arhitectura - Beta 2022

Cea de-a patra editie a Bienalei Timisorene de arhitectura - Beta 2022 se va deschide oficial in data de 23 septembrie, ora 18:30, in Piata Romanilor nr. 1, si se va desfasura in perioada 23 septembrie - 23 octombrie 2022. Bienala deschide discutia despre Oras ca fiind un bun comun, in incercarea de a investiga relatia fiecaruia dintre noi cu spatiul urban. Organizata de Ordinul Arhitectilor din Romania, Filiala Teritoriala Timis si Facultatea de Arhitectura din Timisoara, Beta 2022 vine cu o serie de instrumente prin care incurajeaza publicul sa fie un actor activ in spatiul urban si sa isi recastige, in mod responsabil, dreptul la oras.
Editia de anul acesta are ca premisa abordarea temei generale atat din diverse perspective in programul bienalei, cat si intr-o gama variata de formate - unele clasice (expozitie-concurs, conferinte si dezbateri, seri de cinema, etc), iar altele informale sau experimentale precum expozitia principala a bienalei, intitulata ‘Another Breach in the Wall’ si curatoriata de Daniel Tudor Munteanu si Davide Tommaso Ferrando.
‘Another Breach in the Wall’ isi propune sa prezinte interventii care nu urmeaza legi, reguli si coduri in mod implicit, ci le negociaza, le reinterpreteaza, le fac vizibile, intra in fisurile lor, le exploateaza zonele gri sau le radicalizeaza. Daca legile, regulile si codurile sunt zidurile invizibile care ne organizeaza viata de zi cu zi, subiectul expozitiei este reprezentat de portitele prin intermediul carora se pot deschide brese in aceste ziduri, facand posibile comportamente noi si neasteptate. Aceste interventii nu sunt realizate doar de arhitecti si urbanisti, ci si de designeri, artisti, activisti si de toti cei care - singuri sau in grup - adopta o abordare creativa si critica a orasului, transformand modul in care acesta este locuit. In acest cadru, scopul expozitiei este de a demonstra cum spatiul urban (mediul in care ne intalnim, ne jucam, dezbatem, protestam, colaboram, avem grija unii de altii, etc.) poate fi produs de oricine caruia i se ofera instrumentele si agenda potrivite.
Expozitia este distribuita de-a lungul unui traseu urban de 22 km prin unsprezece cartiere din Timisoara, prezentand peste 140 de lucrari din intreaga lume. Unul dintre punctele de atractie ale traseului este Palatul Stefania (Piata Romanilor nr. 1): un spatiu abandonat in interiorul unei cladiri de patrimoniu din cartierul Fabric, recuperat de Beta 2022 ca spatiu expozitional. Dupa incheierea bienalei si dupa ce a fost reactivat, spatiul va fi redat orasului ca loc public pentru evenimente culturale.
Un alt element important al expozitiei, distribuit de-a lungul traseului urban, este intitulat ‘Un arhipelag de micronatiuni’. 19 instalatii de mari dimensiuni sunt narate ca micronatiuni: state fictive ale caror povesti sunt menite sa vizualizeze, sa spatializeze si sa puna in discutie unele dintre starile critice care caracterizeaza orasul contemporan. Noua dintre aceste 19 micronatiuni au fost comisionate unor arhitecti romani, una a fost organizata de Fundatia Art Encounters, una a facut obiectul unui concurs pentru membrii OAR, una a fost proiectata de studentii Facultatii de Arhitectura din Timisoara, iar celelalte sapte au fost curatoriate de echipa Beta.
Urmand ideea curatoriala conform careia bienalele sunt menite in primul rand sa activeze orasele care le gazduiesc, expozitia va stabili relatii neasteptate cu cetatenii, care o vor intalni in mediul lor cotidian. Din acest motiv, printre altele, multe dintre lucrarile din expozitie, in special cele din spatiul public, sunt replici.
Motivele pentru care sunt expuse replici sunt multiple. In primul rand, copierea inexacta este o modalitate de a nara operele originale din punct de vedere al continutului lor strategic, facand sa primeze informatiile pe care le incorporeaza, mai degraba decat subliniind valoarea lor de obiect sau de autor. In acelasi timp, prin implicarea fortei de munca a producatorilor locali, copierea este o modalitate de a distribui resursele mobilizate de bienala in orasul care o gazduieste. In cele din urma, nefiind nevoite sa le returneze autorilor lor, replicile vor fi oferite orasului ca un cadou, permitand cetatenilor sa si le insuseasca dupa bunul plac, extinzand in acelasi timp mostenirea bienalei dincolo de perioada sa limitata de expunere.
Printre cele 140 de opere expuse, veti putea intalni lucrari de: Ai Weiwei, Andrés Jaque, Brad Downey, Brandlhuber+, Cindy Sherman, Dan Perjovschi, Jens Haaning, JR, Matilde Cassani, NL Architects, Pezo von Ellrichshausen, Pier Vittorio Aureli, Raumlabor Berlin sau Theo Deutinger.
Beta 2022, pe langa expozitia principala si traseul expozitional, aduce si Expozitia-Concurs Beta 2022, ale carei sapte categorii competitionale au fost: 1. Spatiu construit, 2. Spatiu interior, 3. Spatiu public, 4. Lucrari de licenta, 5. Initiative / Experimente / Viziuni, 6. Eseu si 7. Fotografie. Concursul si-a propus sa ii reuneasca pe toti cei care contribuie la generarea unei arhitecturi de calitate in euroregiunea DKMT (ce cuprinde judetele Timis, Caras-Severin, Arad si Hunedoara din Romania, judetele Csongrad, Bacs-Kiskun din Ungaria si provincia Vojvodina din Serbia), dintre care: arhitecti, urbanisti, peisagisti, scenografi, light artists, absolventi de arhitectura / arhitectura de interior / urbanism / arte vizuale / design / ingineri, IT-sti, administratii, ONG-uri, sociologi, psihologi, critici, teoreticieni, filosofi etc. In primele cinci categorii au fost selectate 25 de lucrari iar la categoria Fotografie 12 lucrari. Vernisajul expozitiei-concurs va avea loc pe 29 septembrie in Piata Libertatii din Timisoara.
Beta 2022 se va desfasura atat in spatii inchise cat si in spatiul public din Timisoara, reunind o serie de evenimente conexe precum expozitii, conferinte, dezbateri, instalatii de arta si arhitectura, tururi ghidate si proiectii de film.

AGENDA CONSTRUCTIILOR

Vizualizaţi acum şi valorificaţi toate oportunităţile!
Ştiri de calitate și informaţii de afaceri pentru piaţa de construcţii, instalaţii, tâmplărie şi domeniile conexe. Articolele publicate includ:
- Ştiri de actualitate, legislaţie, informaţii statistice, tendinţe şi analize tematice;
- Informaţii despre noi investiţii, lucrări, licitaţii şi şantiere;
- Declaraţii şi comentarii ale principalilor factori de decizie /formatori de opinie;
- Sinteza unor studii de piaţă realizate de către organizaţii abilitate;
- Date despre noile produse şi tehnologii lansate pe piaţă.
AGENDA INVESTITIILOR
EURO-CONSTRUCTII
EURO-FEREASTRA
FEREASTRA

Abonare newsletter