RO EN
The cart is empty

OAR: Despre certificarea operatorilor economici din proiectarea de arhitectura

Ordinul Arhitectilor din Romania s-a implicat in mult-discutata certificare a operatorilor economici din industria de constructii, care – potrivit presedintelui OAR Bucuresti, dr. arh. Emil Ivanescu, reprezinta „o initiativa veche, de impact, cu o evolutie accelerata in ultima vreme”.
„Salutam initiativa OAR de a comunica corect etapele actiunilor grupului de lucru si actiune-legislatie pe acest subiect, precum si aceea de a lansa foarte curand un chestionar profesionist adresat arhitectilor din Ordin, pe tema certificarii. Problemele in discutie au fost si sunt dezbatute intr-un efort comun atat al colegilor arhitecti, cat si al colegilor ingineri din zona proiectarii. Desi opiniile sunt impartite in ceea ce priveste acest subiect, credem ca doar transparent aceasta chestiune poate fi rezolvata”, a precizat dr. arh. Emil Ivanescu.
Referindu-se la certificarea operatorilor economici din proiectarea de arhitectura, membrii grupului de lucru din cadrul OAR explica in principiu contextul actual, subliniind ca, „in ultimii ani, rezultatele statisticilor pietei imobiliare si experientele celor implicati in domeniul constructiilor au semnalat necesitatea acordarii unei atentii deosebite domeniului in sensul cresterii calitatii investitiilor. La finalul lunii noiembrie 2018, Guvernul Romaniei a incheiat un protocol cu Federatia Patronatelor Societatilor din Constructii (FPSC), prin care se recunoaste sectorul constructiilor ca fiind sector prioritar. Prevederile vizeaza activitatea tuturor operatorilor din cadrul acestei piete (arhitecti, ingineri proiectanti, consultanti tehnici, producatori de materiale si executanti de lucrari de constructii). In acest demers au fost implicate organizatii din mediul patronal si asociatii profesionale. Printre primele efecte ale acestui protocol se afla introducerea unor masuri de facilitati fiscale, prin OUG nr. 114/2018, subiect aflat in interesul nostru pentru clarificarea aspectelor problematice”.
Un aspect problematic: tratarea comasata a activitatilor de executie si proiectare
Arhitectii din OAR mai precizeaza ca „printre obiectivele Protocolului se afla elaborarea cadrului normativ pentru procesul de certificare a operatorilor economici pe piata constructiilor, introdus ca obligativitate prin modificarea Legii nr. 10/1995 (initial prin Legea nr. 163/2016 si, recent, prin OUG nr. 6/2018). Avand in centru misiunea de a sustine interesele profesiei si anticipand discutia privind certificarea, Ordinul Arhitectilor din Romania (OAR), prin Consiliul National, a aprobat in luna octombrie 2018 ca unul dintre obiectivele Grupului de Lucru Normativ sa fie tratarea acestui subiect. Analiza certificarii profesionale a pornit de la documentele de lucru existente, elaborate pe parcursul ultimului deceniu de mai multe patronate din domeniul constructiilor si de administratia centrala. Aceste documente au constituit punctul de plecare al discutiilor din prezent, in care au fost implicate organizatii din mediul patronal si asociatii profesionale, inclusiv OAR. Discutiile au fost purtate in cadrul unei comisii comune, cu scopul agrearii unei propuneri de lege. Documentele au fost ulterior puse la dispozitia membrilor din grupurile de lucru ale OAR pentru a realiza o prima analiza a informatiilor privind certificarea. In urma analizei, s-au sesizat cateva aspecte problematice pentru practica profesionala, precum tratarea comasata a activitatilor de executie si proiectare sau lipsa unei diferentieri intre exigentele pentru certificarea operatorilor pentru investitiile private, respectiv publice”.
In conditiile in care propunerile normative nu au la baza un studiu de impact al amplitudinii efectelor pe piata libera de proiectare, membrii grupului de lucru din cadrul OAR au „semnalat nevoia de timp suplimentar de lucru pentru consultare si fundamentare. In consecinta, am determinat etapizarea reglementarii in sensul infiintarii - in prima faza - a unui organism cu atributii in certificare, urmand ca procedurile de functionare, metodologia de certificare si criteriile specifice sa fie stabilite de reprezentantii fiecarui domeniu in parte, in urma unei ample consultari a practicienilor pentru respectarea interesului profesiilor/domeniilor pe care le reprezentam”.
Studiu sociologic, cu scopul consultarii membrilor
„Cu scopul consultarii membrilor OAR, dorim sa lansam in curand un studiu sociologic cu privire la mecanismele generale de functionare ale sistemului de certificare. Pe baza concluziilor acestuia, reprezentantii grupurilor de lucru OAR vor colabora pentru elaborarea fundamentata a aspectelor normative specifice profesiei de arhitect. Materialele rezultate, care privesc proceduri si criterii, vor face obiectul unor consultari a membrilor, prin cai oficiale. Pana la clarificarea impactului acestor reglementari asupra profesiei si a calitatii actului profesional, Ordinul Arhitectilor din Romania va mentine o pozitie neutra, acordandu-si ragaz pentru atragerea a cat mai multor pareri si pentru coagularea celei mai bune solutii pentru profesia noastra. Ne dorim ca acest proces sa fie unul cat mai transparent si fundamentat. OAR va depune astfel toate eforturile ca aceasta certificare sa nu bulverseze piata arhitecturii si a proiectarii in general, sa nu creeze premisele eliminarii de pe piata a diversitatii formelor de exercitare a profesiei si sa nu pericliteze intrarea pe piata a noilor veniti. In acelasi timp, ne dorim sa nu ne abatem de la scopul nostru fundamental - si anume crearea cadrului necesar pentru asigurarea practicarii profesiei la inalte standarde calitative, in apararea interesului public si pentru cresterea calitatii vietii”.
Observatii pe marginea OUG nr. 114/2008, sustinute de specialistii OAR
Intr-o nota de informare asupra noilor acte normative adoptate de Guvernul Romaniei: OUG nr. 114/2018 privind incadrarea corecta a activitatii de arhitectura in domeniul constructiilor pentru facilitati fiscale si HG nr. 937/2018 pentru stabilirea salariului minim brut, specialistii OAR arata ca au transmis o adresa catre Eugen Orlando Teodorovici, ministrul Finantelor Publice. Cu referire la OUG nr 114 din 28 decembrie 2018 privind instituirea unor masuri in domeniul investitiilor publice si a unor masuri fiscal - bugetare, modificarea si completarea unor acte normative si prorogarea unor termene, arhitectii solicita, astfel, lamuriri cu privire la inserarea codului CAEN 711 la art. 66, pct. 1, lit. a), sublit. (ii).
„Din corelarea art. 60, art. 76 din Legea 227/2015 (Codul fiscal) si art. 66, pct. 1, lit. a), sublit. (ii) din OUG 114/2018 rezulta ca sunt scutite de la plata impozitului pe venit persoanele fizice, pentru veniturile realizate din salarii si asimilate salariilor - art. 76 alin. (1)-(3) - in perioada 1 ianuarie 2019-31 decembrie 2028 inclusiv, daca angajatorii desfasoara activitati in sectorul constructii, care cuprind domeniile de producere a materialelor de constructii, definite de codul CAEN 711- activitati de arhitectura, inginerie si servicii de consultanta tehnica. Ca observatii, in primul rand, activitatea de arhitectura (CAEN 711) presupune proiectare, si, prin urmare, nu inglobeaza producerea de materiale de constructii (CAEN 41.42.43). Din acest motiv, in momentul constatarii, pe buna dreptate, a acestui aspect, se vor putea solicita penalitati si impozitul pe venit retroactiv, consecinta negativa pentru cei care, de fapt, beneficiaza de scutirea fiscala. In al doilea rand, acordul intre Guvernul Romaniei si Federatia Patronatelor Societatilor din Constructii stabileste la pct. 18 ca integreaza in mod voit codul CAEN 711- activitati de arhitectura, inginerie si servicii de consultanta tehnica, tocmai pentru ca acestea sa beneficieze de scutirea fiscala, asemenea sectorului de constructii. Consideram astfel ca intentia legiuitorului a fost aceea de a include activitatea de arhitectura in grila de scutiri fiscale de la art. 66, pct. 1, dar la lit. a), sublit. (i), alaturi de - activitatea de constructii definita la codul CAEN 41.42.43 - sectiunea F - Constructii si nu la sublit. (ii) - domenii de producere a materialelor de constructii, in acest caz fiind necesara rectificarea actului normativ”, subliniaza specialistii OAR. In acest sens, pentru clarificare, OAR asteapta un punct de vedere oficial referitor la interpretarea art. 66 din OUG nr. 114/2018, astfel incat sa-si poata indruma membrii, in vederea conformarii la noile prevederi.

AGENDA CONSTRUCTIILOR

Vizualizaţi acum şi valorificaţi toate oportunităţile!
Ştiri de calitate și informaţii de afaceri pentru piaţa de construcţii, instalaţii, tâmplărie şi domeniile conexe. Articolele publicate includ:
- Ştiri de actualitate, legislaţie, informaţii statistice, tendinţe şi analize tematice;
- Informaţii despre noi investiţii, lucrări, licitaţii şi şantiere;
- Declaraţii şi comentarii ale principalilor factori de decizie /formatori de opinie;
- Sinteza unor studii de piaţă realizate de către organizaţii abilitate;
- Date despre noile produse şi tehnologii lansate pe piaţă.
AGENDA INVESTITIILOR
EURO-CONSTRUCTII
EURO-FEREASTRA
FEREASTRA

Abonare newsletter