RO EN
The cart is empty

HOLCIM: Arhitectii OAR au asistat la teste de laborator pe esantioane de beton armat

Joi, 23 martie, a debutat seria de intalniri tehnice in siturile unor furnizori de solutii pe care Filiala Teritoriala Bucuresti le propune membrilor sai in cursul anului 2023.
Vizita la Fabrica Somaco Targoviste, inclusiv la laboratorul de incercari din cadrul acesteia, a fost posibila datorita parteneriatului filialei cu grupul industrial Holcim Romania.
Grupul de arhitecti din Bucuresti a fost primit, insotit si ghidat in vizita realizata la Targoviste de directorul fabricii, impreuna cu echipa de specialisti si tehnicieni, care au raspuns intrebarilor si au oferit informatii.
A fost prezentat procesul tehnologic al prefabricatelor din beton, cu observarea directa, pe flux, a fazelor de pregatire a armaturii pentru elemente structurale precomprimate, turnare a betonului si finisare a acestora. Participantii au putut constata ca pregatirea minutioasa, specializata si standardizarea fazelor de productie face posibila decofrarea si detensionarea elementelor precomprimate la 16-18 ore de la turnarea betonului, cu obtinerea unor rezistente optime chiar din a doua zi, in comparatie cu santierele traditionale.
Arhitectii au asistat la cateva teste de laborator pe esantioane de beton armat, precum si pe bare din otel, conform celor mai exigente standarde de verificare in domeniu.
Pe toata durata vizitei in fabrica, arhitectilor le-au fost asigurate echipamentele de protectie individuala adecvate si le-au fost furnizate toate recomandarile de sanatate si securitate necesare desfasurarii unei actiuni in deplina siguranta.
Dialogul a continuat si dupa turul complet al sitului, s-a facut un schimb consistent de informatii, idei si opinii dintre participanti si producatori. Pentru arhitectii prezenti a fost de bun augur faptul ca au aflat multe informatii noi pe care le vor putea aplica in proiectele in care sunt implicati.
De notat este interesul celor prezenti in vizita pentru aplicatii in proiectele rezidentiale, dat fiind ca solutiile prin elemente prefabricate puncteaza la viteza sporita de montaj, flexibilitatea formelor si designului (elemente zvelte, cu deschidere mare de 24-26 pana la 30 m), usurinta combinarii, precum si aspectul economic, generat de productivitatea controlata si profitabilitatea lucrarilor, favorizate de o activitate continua, pe tot parcursul anului.
Astfel de intalniri tehnice constituie premisele dezvoltarii aplicatiilor pe care producatorul le are in vedere pentru piata romaneasca. In acest moment, productia de prefabricate Somaco-Holcim in Romania vizeaza mai ales structuri la cheie si hale industriale, infrastructura rutiera si/sau electrica, sisteme de canalizare, parapete si panouri, la care se adauga servicii integrate lucrarilor aferente.

AGENDA CONSTRUCTIILOR

Vizualizaţi acum şi valorificaţi toate oportunităţile!
Ştiri de calitate și informaţii de afaceri pentru piaţa de construcţii, instalaţii, tâmplărie şi domeniile conexe. Articolele publicate includ:
- Ştiri de actualitate, legislaţie, informaţii statistice, tendinţe şi analize tematice;
- Informaţii despre noi investiţii, lucrări, licitaţii şi şantiere;
- Declaraţii şi comentarii ale principalilor factori de decizie /formatori de opinie;
- Sinteza unor studii de piaţă realizate de către organizaţii abilitate;
- Date despre noile produse şi tehnologii lansate pe piaţă.
AGENDA INVESTITIILOR
EURO-CONSTRUCTII
EURO-FEREASTRA
FEREASTRA

Abonare newsletter