RO EN
The cart is empty

ERIGO: Perspective optimiste pentru viitor, datorita proiectelor contractate

ERIGO Engineering este o companie de proiectare axata pe inginerie structurala, parte a unui proiect de parteneriat cu grupul de arhitectura CUMULUS. Compania se afla pe o traiectorie ascendenta din punct de vedere al businessului, inregistrand o crestere semnificativa in 2022. Pentru anul 2023, au fost securizate proiecte care asigura activitatea proiectantilor pentru prima jumatate a anului, iar alte contracte importante sunt in curs de negociere.
Compania Erigo a fost infiintata in 2017, ca urmare a asocierii mai multor parteneri si este condusa de 3 ingineri de structura: ing. Andrei Sendroiu, ing. Andrei Ulmeanu si dr. ing. Mircea Paraschiv. Portofoliul companiei include proiecte executate pe segmentele de expertize tehnice si consolidari, office, rezidential, comercial, industrial, agricol, HoReCa, retail, precum si servicii de consultanta aferente acestor activitati.
Printre lucrarile de referinta realizate de proiectantii de la Erigo se afla hotelul Hilton Garden Inn Otopeni si ansamblul rezidential Nicolina Iasi.
Interviu cu ing. Andrei Sendroiu si ing. Andrei Ulmeanu, asociati la Erigo Engineering.
 
- La ce proiecte lucrati, in aceasta perioada?
- Momentan, avem in lucru proiecte in toate domeniile relevante: rezidential, comercial, industrial, agricol si hotelier. Realizam structuri din beton, monolit sau prefabricat, structuri metalice si, mai rar, din lemn. La ERIGO facem proiecte pentru toate fazele, insa am putea spune ca ne-am specializat in realizarea proiectelor ajunse in faza DE, mai ales in ceea ce numim design and build - acest lucru se intampla si datorita formarii profesionale. Activand de ceva timp in cadrul unor firme de executie am inteles perfect ce inseamna sa raspunzi cerintelor unui antreprenor in constructii pus in fata unei lucrari pentru care nu exista inca proiect. De asemenea, la ERIGO facem si expertize si verificari de proiecte. Clientii nostri sunt birourile de arhitectura, respectiv firmele de executie, si mai rar beneficiarii finali ai lucrarilor.
Dintre proiectele relevante as enumera ARCADIA Domenii si ARCADIA Stefan cel Mare pe segmentul de rezidential, magazinul IKEA Timisoara (in calitate de proiectanti de structura prefabricata si elemente monolite), pe segmentul comercial si fabrica NIMET 3 Targoviste, pe segmentul proiectelor industriale. Realizam si proiecte in afara Romaniei - avem de exemplu mai multe in Chisinau.
 
 
- Cum a evoluat activitatea biroului in primele 8 luni din 2022 si ce estimari aveti pentru finalul anului in curs si pentru 2023-2024? Ce tendinte se prefigureaza pentru 2023?
- Primele 8 luni au reprezentat o imbunatatire a cifrei de afaceri, raportat la perioada similara a anului 2021. Partial este si efectul inflatiei. Istoric, incasarile din partea a doua a anului merg pe acelasi trend, ramane sa confirmam aceasta crestere la finalul exercitiului fiscal anual. Anul 2023 este acoperit ca volum de lucru pentru prima parte. Altfel, avem si contracte in curs de negociere. Estimam ca cifra de afaceri va ramane macar la nivelul anului in curs, ajustata desigur cu cresterea inflatiei.
 
- Cum vedeti evolutia activitatii din domeniul de proiectare si constructii in 2022 si cum credeti ca se va dezvolta acesta pe termen scurt si mediu?
- Credem ca domeniul real estate-ului nu se poate pur si simplu opri, dar constatam ca investitiile se diversifica si isi muta zonele de interes (imobilele rezidentiale mari au mai pierdut din avant, iar cele de birouri inca nu si-au reluat dezvoltarea din anii anteriori pandemiei). In continuare, mizam pe dezvoltarile industriale/comerciale, unde noi avem o expertiza extrem de solida si unde clientii sunt chiar furnizorii de prefabricate sau antreprenorii generali, o piata dinamica si de mare interes pentru noi.
Incercam sa tinem pasul atat cu inflatia, cat si cu scumpirile in onorariile de proiectare, fara sa ajungem chiar simetric la procentele similare pietei de constructii.
 
 
- Cum se resimte, in cadrul companiei, cresterea preturilor din domeniul constructiilor si energiei? Ati observat o modificare a cererii de proiecte, in acest context?
- Cererile de proiecte continua, cumva, in acelasi ritm. Dupa parerea noastra, sectorul constructiilor nu va stagna, va exista oricum o parte semnificativa de investitii in infrastructura mare, care vor absorbi o parte importanta din capacitatea de proiectare existenta pe piata. De asemenea, investitii in domenii conexe - cum ar fi cele din energie (panouri fotovoltaice) necesita si servicii specializate, mai ales cand vorbim de amplasarea panourilor pe cladiri existente.
 
- Ati observat schimbari in ceea ce priveste cererea de constructii cu eficienta energetica ridicata si cladiri nZEB? Cum va aliniati acestui trend?
- Desi colegii arhitecti sunt primii care gandesc si proiecteaza eficient energetic cladirile, nu putem nici noi sa ramanem indiferenti la acest curent, care speram ca se va transforma in practica recurenta, mai mult decat intr-un "trend". Mizam si pe faptul ca dezvoltatorii profesionisti isi doresc sa certifice din punct de vedere energetic cladirile noi, iar partea de structura are, implicit, rol activ in aceasta ecuatie complexa.
Cand ne gandim la trenduri, Romania nu a fost niciodata o piata de tendinte in arhitectura. Mai este nevoie de timp pentru a ne maturiza cu totii in gandire, dar mai ales in practica. Remarcam insa ca, in general, se proiecteaza mai sistemic, mai rational, cu focus atat pe nevoile dezvoltatorului, cat si pe cele ale utilizatorilor finali.
 
 
- Ce investitii aveti in plan in sensul digitalizarii activitatii? Care considerati ca sunt cele mai utile instrumente pentru arhitectura/proiectare, in acest moment?
- Tot ceea ce lucram noi este in format digital si poate fi transmis in acest mod catre clientul final, cu semnatura electronica. Uneori este suficient, alteori, din pacate, nu, si de cele mai multe ori autoritatile au nevoie de exemplarul original, stampilat... fie el si scanat!
La ERIGO, noi incercam sa fim la zi atat cu ultimele softuri de proiectare pe care le folosim, cat si cu partea hard. Acest lucru inseamna timpi mai mici pentru elaborarea livrabilelor si, de asemenea, prezentarea lor intr-un standard universal acceptat in industria noastra (IFC, dwg, xlsx, pdf etc.). 

AGENDA CONSTRUCTIILOR

Vizualizaţi acum şi valorificaţi toate oportunităţile!
Ştiri de calitate și informaţii de afaceri pentru piaţa de construcţii, instalaţii, tâmplărie şi domeniile conexe. Articolele publicate includ:
- Ştiri de actualitate, legislaţie, informaţii statistice, tendinţe şi analize tematice;
- Informaţii despre noi investiţii, lucrări, licitaţii şi şantiere;
- Declaraţii şi comentarii ale principalilor factori de decizie /formatori de opinie;
- Sinteza unor studii de piaţă realizate de către organizaţii abilitate;
- Date despre noile produse şi tehnologii lansate pe piaţă.
AGENDA INVESTITIILOR
EURO-CONSTRUCTII
EURO-FEREASTRA
FEREASTRA

Abonare newsletter