RO EN
The cart is empty

AUDIT ENERGETIC: Termoizolatiile incombustibile trebuie folosite la cladirile inalte

In opinia multor specialisti ce activeaza in domeniul auditului energetic pentru cladiri, desi elaborarea documentelor specifice (in urma verificarii performantelor de termoizolare ale imobilelor) reprezinta o actiune obligatorie, fiind reglementata printr-o multitudine de acte normative, actiunea respectiva este de obicei eludata in practica atat de beneficiari, cat si de autoritati. In cele ce urmeaza, pentru a contura situatia actuala si perspectivele bransei, este prezentata parerea unuia dintre cei mai reputati experti din acest sector de activitate.
 
Arh. Draga Michaela Iatan, auditor energetic gradul I: "De la bun inceput, referindu-ma la modul in care se deruleaza lucrarile de reabilitare termica a blocurilor de locuinte, trebuie sa precizez ca exista numeroase deficiente, deoarece in multe cazuri procedurile efective de termoizolare nu corespund cu indicatiile din metodologia de calcul al performantei energetice a cladirilor. De pilda, in calitate de auditor energetic, constat deseori ca se procedeaza la inchiderea si termoizolarea spatiilor de tip balcon fara a se mai termoizola peretele exterior din dreptul balconului inchis si a se monta o tamplarie performanta in peretele respectiv. Insa, conform metodologiei specifice, se poate observa ca balconul, chiar si dupa finalizarea reabilitarii, continua sa fie un spatiu neincalzit, iar astfel portiunea de anvelopa a volumului incalzit care da spre acest balcon ar trebui sa fie la randul sau termoizolata conform normelor actuale. De asemenea, cel mai probabil din motive legate de cost, tamplaria noua ce se monteaza in cadrul lucrarilor de reabilitare termica nu include dispozitive de ventilatie autoreglabile, acestea fiind recomandat sa aiba chiar recuperare de caldura. Deschiderea partii mobile a ferestrelor (in general, de mari dimensiuni) duce la pierderi importante de caldura in momentul aerisirii si anuleaza avantajul instalarii ferestrelor termoizolante. In situatia in care, urmarindu-se economia, se evita ventilarea corespunzatoare a incintelor, rezultatele sunt nedorite si se observa cresterea umiditatii interioare, aparitia igrasiei, inmultirea microorganismelor etc., rezultand favorizarea morbiditatii. Constat, de asemenea, ca arhitectii sunt prea putin implicati in realizarea auditurilor energetice, desi ar fi de preferat ca auditul energetic si proiectul de reabilitare termica sa fie incredintate unor arhitecti care au si calitatea de auditori energetici, intrucat acestia au capacitatea de a elabora un proiect complet si armonios ce indeplineste atat cerintele energetice, cat si exigentele arhitecturale. Ca in cazul oricarui obiectiv de constructii, este implicita si, evident, subinteleasa colaborarea cu toti ceilalti specialisti implicati, mai ales cu inginerii din ramura de instalatii, care au un aport deosebit in ceea ce priveste atingerea performantei dorite. Consider ca, pentru a fi complet, un proiect de acest gen trebuie sa detalieze si modul de rezolvare a amplasarii cosurilor de evacuare a hotelor de la bucatarii si a instalarii corecte pe fatada a aparatelor de aer conditionat, astfel incat acestea sa functioneze corespunzator si sa nu genereze efecte nedorite in exploatare. Reabilitarea trebuie sa cuprinda si verificarea ghenelor de ventilatie existente in blocurile de locuinte si, la nevoie, refacerea acestora. In alta ordine de idei, din pacate, in Romania nu se respecta deocamdata standardele europene conform carora izolarea cu polistiren este permisa numai la cladirile care nu depasesc 12 metri inaltime, adica avand maximum patru etaje. Dupa cum se stie, in ceea ce priveste siguranta constructiilor, in tara noastra se solicita aplicarea unor masuri de prevenire a incendiilor la fatade doar pentru asa-numitele cladiri inalte, definite in cadrul normativului de siguranta la foc a constructiilor P118 ca fiind cele la care pardoseala ultimului nivel folosibil este situata la mai mult de 28 de metri inaltime fata de terenul (carosabilul) adiacent. Unii cred ca in aceasta categorie se incadreaza doar  imobilele cu mai mult de 11 etaje, ceea ce este total eronat. De exemplu, daca un bloc de locuinte are un regim de inaltime P+9E, insa exista un parter cu spatii comerciale, cladirea respectiva depaseste cu siguranta pragul de 28 de metri. De asemenea, daca parterul este inaltat cu cateva trepte, dupa cum s-a prevazut in cazul majoritatii proiectelor tipizate realizate inainte de anul 1989, blocul tip P+10E se incadreaza in categoria cladirilor inalte, dar chiar si un bloc P+9E cu 5 trepte la intrare poate intra in aceasta categorie. La cladirile inalte, din ratiuni de siguranta la incendiu, ar trebui sa fie aplicate termoizolatii incombustibile, cum este, de exemplu, vata minerala bazaltica. Referitor la dificultatile specifice segmentului de piata al auditului energetic, merita precizat ca multe nereguli se constata la nivelul unora dintre cei mai importanti factori de decizie frecvent implicati in proiect, care sunt constituiti de asociatiile de proprietari, in calitate de beneficiari finali ai lucrarilor de reabilitare termica a blocurilor de locuinte. Din pacate, acestia sunt prea putin informati in privinta legislatiei legate de performanta energetica a cladirilor si, de asemenea, nu cunosc detaliile proiectului ce urmeaza a se aplica in cazul imobilului aflat in proprietatea lor. Deficientele sistemului actual al reabilitarii realizate si prin contributia autoritatilor centrale sau locale se observa si prin aceea ca beneficiarii directi sunt, eventual, invitati sa se pronunte doar cu privire la culoarea fatadei dupa reabilitare, fara sa poata hotari, de exemplu, numarul ochiurilor mobile ale tamplariei ce urmeaza sa fie instalate. Din motive de cost, partile mobile (cercevelele) sunt de obicei foarte putine, rezultand suprafete vitrate de mari dimensiuni ce nu vor fi niciodata curatate la exterior sau care, in cazul unor deficiente ulterioare, nu pot fi reparate sau inlocuite usor, cu urmarile de rigoare. De altfel, intrucat cerintele de izolare termica a cladirilor au evoluat continuu, iar constructiile aflate de mult timp in exploatare necesita aplicarea procedurilor de reabilitare termica pentru a corespunde normelor actuale, ferestrele moderne detin astazi un rol deosebit de important in vederea sporirii performantei energetice a imobilului. Dupa cum se cunoaste, ferestrele traditionale (din lemn, avand cate o foaie vitrata pe cercevea) erau de obicei duble, ceea ce in principiu asigura o buna izolare termica, insa exista probleme in ceea ce priveste etansarea (ca urmare a lipsei garniturilor), iar pierderile de caldura se constata mai ales datorita asa-numitului fenomen de «aerisire naturala». Ferestrele moderne sunt etanse, insa nu rezolva, in general, problema ventilatiei eficiente a spatiilor. De aceea, sunt necesare dispozitive care sa asigure ventilatia in functie de umiditatea aerului din incinta, fara a necesita manevrarea manuala. Numarul acestor dispozitive trebuie sa fie calculat in functie de volumul de aer al incaperii si de numarul de schimburi de aer necesare conform normelor actuale. Aceste sisteme sunt promovate de anumiti producatori de tamplarie, dar nu se utilizeaza prea des in practica, din motive legate de pret, care, momentan, este considerat mare. De asemenea, lucrarile de reabilitare sunt concepute numai pentru a diminua consumul de energie aferent furnizarii agentului termic, dar nu se iau niciun fel de masuri pentru reducerea cheltuielilor energetice specifice conditionarii aerului din incinte in sezonul estival. Marile suprafete vitrate ale balcoanelor inchise induc, evident, un efect de sera in zona respectiva, incalzind excesiv si celelalte spatii in perioada verii, iar consumul mai mare de electricitate pentru conditionarea aerului devine o necesitate obiectiva in vederea obtinerii unui grad acceptabil de confort. Ar fi bine ca viitoarele proiecte, spre deosebire de cele din prezent, sa prevada si dispozitive de umbrire a fatadelor (cum ar fi jaluzele exterioare reglabile), mai ales ca numarul mic de ochiuri mobile nu permite eliminarea sau contracararea eficienta a efectului de sera. In alta ordine de idei, in plan general, majoritatea auditorilor energetici constata, in practica, faptul ca aplicarea legislatiei si a normelor specifice aflate in vigoare se face deseori superficial, in mod formal, fara implicarea unor specialisti reputati, de opinia carora sa se tina cont cu precadere in cazul unor lucrari sensibile, cum sunt cele de reabilitare, unde orice abatere deturneaza scopul si parametrii stabiliti initial. Referindu-ma la partea logistica si la instrumentele necesare pentru derularea in bune conditii a activitatii de audit energetic pe plan national, de obicei programele de calcul sunt scumpe, insa si inegale ca performante, astfel incat o masura care ar impulsiona procesul de elaborare pe scara larga a certificatelor energetice ar putea fi realizarea unor aplicatii software unitare, obligatorii pentru toate cazurile si puse la dispozitie gratuit de catre forurile ce urmaresc aplicarea auditului energetic in Romania. De asemenea, aparatele pentru termoviziune ar trebui sa poata fi inchiriate la preturi modice de catre specialistii in audit energetic, deoarece aceste camere de termoviziune in infrarosu au un pret de achizitie situat peste posibilitatile financiare ale multor specialisti. Pe langa toate acestea, cred, totusi, ca principala problema din bransa o constituie timpul scurt in care trebuie realizate, de obicei la cerinta beneficiarului, certificarea energetica si auditul corespunzator. Ar fi necesar sa se inteleaga ca activitatea respectiva nu consta doar in simpla emitere a unui document, iar acordarea timpului necesar derularii corecte a tuturor procedurilor va duce la eficientizarea muncii auditorului, in raport cu tariful practicat. Pentru a concluziona, merita precizat un alt aspect ce ar trebui rezolvat, referitor la aspectul coloristic pe care il dobandeste fatada dupa reabilitare. Am constatat, in numeroase cazuri, ca a fost complet ignorata conceptia initiala a fatadei din punct de vedere al campurilor de culoare si al nuantelor folosite, preferandu-se un aspect de mozaic in culori stridente, fara nicio legatura cu volumetria cladirii, fapt criticat de majoritatea specialistilor”.

AGENDA CONSTRUCTIILOR

Vizualizaţi acum şi valorificaţi toate oportunităţile!
Ştiri de calitate și informaţii de afaceri pentru piaţa de construcţii, instalaţii, tâmplărie şi domeniile conexe. Articolele publicate includ:
- Ştiri de actualitate, legislaţie, informaţii statistice, tendinţe şi analize tematice;
- Informaţii despre noi investiţii, lucrări, licitaţii şi şantiere;
- Declaraţii şi comentarii ale principalilor factori de decizie /formatori de opinie;
- Sinteza unor studii de piaţă realizate de către organizaţii abilitate;
- Date despre noile produse şi tehnologii lansate pe piaţă.
AGENDA INVESTITIILOR
EURO-CONSTRUCTII
EURO-FEREASTRA
FEREASTRA

Abonare newsletter