RO EN
The cart is empty

ARHITECT-SEF: Sectorul 3 are cea mai mare suprafata de teren construibil

Din cauza crizei financiare, multe proiecte imobiliare care vizau constructia unor ansambluri rezidentiale sau imobile de birouri au ajuns obiect de studiu teoretic, nefiind materializate in practica, sustine arhitectul-sef al Primariei Sectorului 3 din Bucuresti, Stefan Dumitrascu. Totodata, in opinia sa, legislatia si modul de gandire al celor care reglementeaza urbanismul constituie factori neprielnici pentru realizarea unor constructii spectaculoase. Stefan Dumitrascu vede necesara instituirea unui proces de dezvoltare pe verticala a Capitalei. „Pentru a supravietui ca oras, trebuie sa ne dezvoltam pe verticala. Insa, din pacate, regulamentele de urbanism au fost permanent indreptate impotriva acestui trend arhitectural. Cred ca principala conditie pentru deblocarea activitatii din domeniul constructiilor este adoptarea unei atitudini mult mai deschise si prietenoase a legislativului fata de investitori”, precizeaza arhitectul-sef al Primariei Sectorului 3. Specialistul atrage atentia asupra faptului ca aproape tot Bucurestiul este o zona protejata, in aceste conditii fiind imposibil ca potentialii dezvoltatori sa mizeze pe imobile inalte. „Nu este normal ca, atunci cand apare un asemenea proiect, sa auzim din partea reprezentantilor ONG sau a societatii civile ca suntem «inghititi» de betoane si otel, in conditiile in care Capitala nu exceleaza pe zona imobilelor impunatoare. Au fost mutilate proiecte care promiteau, din cauza acestor contestatii”, subliniaza stefan Dumitrascu. Potrivit opiniei sale, orasele se comporta ca niste organisme vii, care - atunci cand sunt amenintate de un factor extern (criza financiara, sociala, naturala sau politica) - se contracta.
 
In 2013 incepe constructia unui imobil de birouri in zoba B-dului Corneliu Coposu
Arhitectul-sef evidentiaza faptul ca Sectorul 3 dispune de cea mai mare suprafata de teren construibil din Bucuresti, atat la periferie cat si in zona ultracentrala. Referindu-se la lucrarile de constructii preconizate pentru acest an, Stefan Dumitrascu puncteaza, in principal, proiectele realizate din fonduri private in partea de est a orasului. „De o parte si de alta a Autostrazii A2, vor continua investitiile in realizarea de obiective cu functiuni de logistica si depozitare”, declara oficialul Primariei Sectorului 3. De asemenea, in 2013 incep lucrarile la un proiect mai vechi, extrem de important, ce vizeaza constructia unui imobil de birouri (P+17E) intr-o zona ultracentrala, respectiv bulevardul Corneliu Coposu. In ceea ce priveste proiectele de investitii finantate de Primaria Sectorului 3, arhitectul-sef a enumerat cateva obiective, printre care se afla: mentenanta si reabilitarea domeniul public, programul de personalizare a acestuia prin amenajarea unor elemente de reper (cismele, statui etc.), augmentarea si imbunatatirea parcului Titan, realizarea unei plaje pe malul lacului Pantelimon si constructia a doua parcari in Parcul Titan si in zona Nerva Traian. Totodata, administratia publica locala va incerca sa directioneze o serie de investitii pentru initierea unor proiecte in arealul metropolitan, reprezentat de localitatile Pantelimon, Glina, Popesti Leordeni etc., care beneficiaza de foarte mult teren construibil.
 
Crestere de 5% a numarului de autorizatii de construire in 2013
Numarul autorizatiilor de construire acordate anul trecut de Primaria Sectorului 3 a fost superior fata de 2010 si 2011, insa intr-o proportie redusa. „Sper intr-o crestere a acestui indicator cu aproximativ 5% in 2013, in special datorita trendului ascendent consemnat de proiectele mici, care vizeaza realizarea de locuinte individuale. Aceasta tendinta este incurajata de dezvoltarea continua a retelelor edilitare (de apa si canalizare), sustinuta de administratia publica locala si de densitatea demografica excedentara, care va determina o parte a populatiei sa se orienteze spre constructia de locuinte unifamiliale”, precizeaza Stefan Dumitrascu. Arhitectul-sef al Primariei Sectorului 3 mai spune ca, in prezent, sunt intrunite toate conditiile pentru reluarea dezvoltarii sustinute a domeniului constructiilor, singurul impediment fiind volumul mic al investitiilor. „Observ ca multi arhitecti valorosi au inceput sa se intoarca in tara, dupa ce au lucrat si au capatat experienta in statele occidentale. De asemenea, forta de munca inalt calificata din domeniul constructiilor revine pe plan local. Dupa cum se cunoaste, in anii de «boom» imobiliar antreprenorii gaseau cu greu personal specializat, din cauza exodului lucratorilor romani in strainatate. Mai mult, piata autohtona dispune de toata gama de materiale de constructii de calitate, utilizate oriunde in lume”, subliniaza Stefan Dumitrascu. Informatii suplimentare, la www.sector3primarie.ro.

AGENDA CONSTRUCTIILOR

Vizualizaţi acum şi valorificaţi toate oportunităţile!
Ştiri de calitate și informaţii de afaceri pentru piaţa de construcţii, instalaţii, tâmplărie şi domeniile conexe. Articolele publicate includ:
- Ştiri de actualitate, legislaţie, informaţii statistice, tendinţe şi analize tematice;
- Informaţii despre noi investiţii, lucrări, licitaţii şi şantiere;
- Declaraţii şi comentarii ale principalilor factori de decizie /formatori de opinie;
- Sinteza unor studii de piaţă realizate de către organizaţii abilitate;
- Date despre noile produse şi tehnologii lansate pe piaţă.
AGENDA INVESTITIILOR
EURO-CONSTRUCTII
EURO-FEREASTRA
FEREASTRA

Abonare newsletter