RO EN
The cart is empty

UNICOM SA: Inca o companie si-a solicitat insolventa

Recent, reprezentantii Tribunalului din Galati au deschis procedurile de intrare in insolventa a societatii Unicom SA, din localitate, la cererea - depusa in luna noiembrie 2011 - a companiei. Astfel, pana la data de 15 martie a.c., pot fi depuse cererile de rambursare a creantelor, pentru realizarea unui tabel general, care sa le cuprinda pe toate. Pe baza acestuia, la data de 2 aprilie 2012, va avea loc adunarea creditorilor, urmand a fi decisa situatia companiei. De anul trecut pana in prezent, impotriva firmei au fost depuse in instanta 25 de cereri din partea creditorilor si a furnizorilor (atat a celor directi, cat si a unora ce au lucrat la un proiect comun, respectiv modernizarea Pietei Unirii, din municipiul Galati), care au fost reunite intr-un singur dosar, acelasi care a determinat societatea sa solicite intrarea in insolventa. Unicom SA a avut probleme cu lucrarile la proiectul de "Reabilitare a perimetrului istoric Piata Unirii" (din Galati), din cauza nenumaratelor intarzieri in executia acestuia si a abaterilor de la proiectarea initiala. In pofida faptului ca obiectivul - finantat din fonduri europene, in valoare de 8 milioane de euro - trebuia definitivat anul trecut, la data receptionarii lucrarilor (respectiv la 30 iunie 2011), acesta era realizat in proportie de doar 70%. Totodata, arhitectul sef al proiectului, Andrei Multescu (de la compania Forum Art, din Bucuresti) a refuzat sa semneze receptia lucrarii. Deoarece executantul depasise cel de-al patrulea termen de predare, reprezentantii Ministerului Dezvoltarii Regionale si Turismului (MDRT) au imputernicit autoritatile locale sa realizeze aceasta operatiune. Informatii suplimentare, la www.unicom-galati.ro

AGENDA CONSTRUCTIILOR

Vizualizaţi acum şi valorificaţi toate oportunităţile!
Ştiri de calitate și informaţii de afaceri pentru piaţa de construcţii, instalaţii, tâmplărie şi domeniile conexe. Articolele publicate includ:
- Ştiri de actualitate, legislaţie, informaţii statistice, tendinţe şi analize tematice;
- Informaţii despre noi investiţii, lucrări, licitaţii şi şantiere;
- Declaraţii şi comentarii ale principalilor factori de decizie /formatori de opinie;
- Sinteza unor studii de piaţă realizate de către organizaţii abilitate;
- Date despre noile produse şi tehnologii lansate pe piaţă.
AGENDA INVESTITIILOR
EURO-CONSTRUCTII
EURO-FEREASTRA
FEREASTRA

Abonare newsletter