RO EN
The cart is empty

TANCRAD a crescut rapid in topul celor mai mari constructori de drumuri

Companie clasata pe pozitia a cincea in clasamentul societatilor de constructii de infrastructura in functie de cifra de afaceri din 2014, Tancrad - Galati, detinuta de familia Stancic, a raportat o crestere de 29% a veniturilor aferente anului trecut, pana la circa 70 milioane de euro. Totodata, profitul societatii a crescut cu aproape 6%, la 13,1 milioane de lei, iar in primele sapte luni din 2015 a contractat lucrari publice in valoare totala de circa 100 milioane de lei. Tancrad este una dintre firmele incluse in vara anului trecut pe lista procurorilor DNA Galati in cazul "Bunea Stancu", in care fostul sef al Consiliului Judetean Braila, aflat in prezent in inchisoare, este judecat pentru fapte de coruptie. Cristian Catalin Stancic a fost acuzat anul trecut de procurorii DNA de instigare la abuz in serviciu, dar si de uz de fals, prejudiciul creat de Tancrad in dosarul "Bunea Stancu" fiind estimat la 2,45 milioane de lei. In pofida acestei situatii, compania a continuat sa contracteze lucrari publice, valoarea proiectelor adjudecate in primele sapte luni ale anului in curs depasind 85 milioane de lei (fara TVA). Printre cele mai importante lucrari in care se va implica societatea in perioada urmatoare se afla modernizarea DJ 220 (Valea Salciei - Sarulesti, judetul Buzau), proiect in valoare de 17,1 milioane de lei (fara TVA), reabilitarea drumurilor locale din comuna Fundeni, judetul Galati (4,85 milioane de lei), asfaltarea strazilor comunale pe raza comunei Cazasu, judetul Braila (8,95 milioane de lei), reabilitarea drumurilor din comuna Baraganul, judetul Braila (3,66 milioane de lei), modernizarea DC 158, parte a DJ 220 - Costomiru, judetul Buzau (2,71 milioane de lei), asfaltarea unor strazi din comuna Frecatei, judetul Braila (3,5 milioane de lei), reabilitarea DC 9, in comuna Tichilesti - Braila (5,84 milioane de lei) etc.
Totodata, Tancrad va lucra la amenajarea unei piete agroalimentare in comuna Pechea (judetul Galati), proiect in valoare de 3,97 milioane de lei (fara TVA) si la modernizarea cladirii in care functioneaza Primaria municipiului Galati, situata pe strada Domneasca nr. 54. Valoarea investitiei in acest din urma proiect este de 23,3 milioane de lei (fara TVA), compania de constructii urmand a se ocupa de amenajarea amplasamentului cu piloti forati din beton armat, de diverse demolari, precum si de amenajarea spatiilor verzi, a drumurilor si parcarilor. Circa 20% din lucrare va fi subcontractata, astfel: Cricons - Galati (4%), Foretis Inject - Bucuresti (1,34%), Spark - Galati (7,37%), Primo - Galati (7,25%) si Instal Proiect Gaz - Galati (0,029%).
La finele lunii iulie 2015, Tancrad a adjudecat contractul de modernizare a drumului comunal DC 109, din comuna Zarnesti (judetul Buzau), oferta companiei fiind selectata dintr-un numar total de 3 documentatii primite de Primaria comunei Zarnesti, autoritatea contractanta.

AGENDA CONSTRUCTIILOR

Vizualizaţi acum şi valorificaţi toate oportunităţile!
Ştiri de calitate și informaţii de afaceri pentru piaţa de construcţii, instalaţii, tâmplărie şi domeniile conexe. Articolele publicate includ:
- Ştiri de actualitate, legislaţie, informaţii statistice, tendinţe şi analize tematice;
- Informaţii despre noi investiţii, lucrări, licitaţii şi şantiere;
- Declaraţii şi comentarii ale principalilor factori de decizie /formatori de opinie;
- Sinteza unor studii de piaţă realizate de către organizaţii abilitate;
- Date despre noile produse şi tehnologii lansate pe piaţă.
AGENDA INVESTITIILOR
EURO-CONSTRUCTII
EURO-FEREASTRA
FEREASTRA

Abonare newsletter