RO EN
The cart is empty

STRABAG se asteapta la o marja EBIT de 6% si venituri anuale de 16 miliarde euro

Grupul austriac de constructii Strabag se asteapta sa inchida anul fiscal 2021 cu o marja de profitabilitate EBIT apropiata de 6% si venituri totale de circa 16 miliarde euro, in crestere cu 4% fata de nivelul de 15,4 miliarde euro realizat in 2020. In acest context, conducerea grupului estimeaza castiguri net peste nivelul celor bugetate initial.
"Majoritatea asteptarilor noastre pe piata au fost depasite, ca rezultat al efectelor pozitive asupra catigurilor ale tuturor segmentelor de business la finalul anului 2021, pe care nu le anticipam in asemenea masura. Situatia financiara extraordinar de solida pe care o avem la finalul anului 2021 nu ne schimba obiectivele pe care le avem planificate pentru exercitiile financiare urmatoare", au anuntat reprezentantii grupului Strabag intr-un comunicat ad-hoc referitor la rezultatele financiare anuale.
Rezultatele financiare detaliate vor fi raportate la 29 aprilie 2022.
Grupul Strabag este lider pe piata constructiilor din Romania. Conform celor mai recente date disponibile, la finele lunii octombrie 2021, portofoliul de comenzi contractate de Strabag in Romania se ridica la 330 de milioane de euro. Printre cele mai impresionante proiecte locale se afla podul suspendat peste raul Somes din Satu Mare si executia drumului de legatura dintre soseaua de centura a municipiului Oradea (Giratie Calea Santandrei) si Autostrada A3 (Biharia), proiect de peste 110 milioane de euro, a carui constructie a fost demarata in decembrie 2021. Tot in 2021, Strabag a finalizat lucrarile la sectiunea de autostrada Targu Mures - Ungheni Lot 1, dar si Podul Mogosoaia, ambele cu aproximativ 5 luni inaintea termenelor stabilite prin contracte. In Craiova, compania lucreaza la campusul Colegiului National Militar "Tudor Vladimirescu", care se estimeaza ca va fi cel mai modern colegiu liceal din Romania, si pe care il va finaliza, de asemenea, inainte de termen, la inceputul acestui an. Un interviu cu Giorgiana Grama, Comm. Managing Director la Strabag Romania, referitor la activitatea companiei la nivel national, poate fi citit in Agenda Constructiilor.

AGENDA CONSTRUCTIILOR

Vizualizaţi acum şi valorificaţi toate oportunităţile!
Ştiri de calitate și informaţii de afaceri pentru piaţa de construcţii, instalaţii, tâmplărie şi domeniile conexe. Articolele publicate includ:
- Ştiri de actualitate, legislaţie, informaţii statistice, tendinţe şi analize tematice;
- Informaţii despre noi investiţii, lucrări, licitaţii şi şantiere;
- Declaraţii şi comentarii ale principalilor factori de decizie /formatori de opinie;
- Sinteza unor studii de piaţă realizate de către organizaţii abilitate;
- Date despre noile produse şi tehnologii lansate pe piaţă.
AGENDA INVESTITIILOR
EURO-CONSTRUCTII
EURO-FEREASTRA
FEREASTRA

Abonare newsletter