RO EN
The cart is empty

STRABAG: Crestere de 19% a productiei din primele trei luni ale acestui an

Grupul austriac de constructii Strabag, cu afaceri anuale de 200 de milioane de euro in Romania, a inregistrat o crestere de 19% a productiei in primele trei luni ale anului in curs, pana la valoarea de 3,1 miliarde euro, atat datorita portofoliului extins si variat de contracte, cat si conditiilor meteorologice favorabile. 
"Avand in vedere evolutia din primul trimestru al acestui an financiar, estimam ca nivelul valoric al productiei din 2019 il va depasi pe cel de 16 miliarde euro inregistrat in 2018. Totodata, ne asteptam ca marja anuala de profitabilitate operationala (EBIT) sa se mentina la 3,3%. Pe termen mediu, insa, aceasta ar trebui sa creasca, tinta noastra fiind sa atingem nivelul de 4% pana in 2022", a declarat Thomas Birtel, CEO al Strabag SE.
Potrivit datelor companiei, majorari procentuale de doua cifre in planul productiei au fost obtinute in cadrul a cinci din cele sase mari piete europene unde compania este activa, inclusiv in Austria, unde Strabag este lider de piata. In plus, volumul productiei din cele doua Americi aproape s-a dublat in primul trimestru al acestui an, datorita mai ales datorita lucrarilor executate la cel mai mare proiect aflat in portofoliul grupului, respectiv tunelul Alto Maipo din Chile.
La finele lunii martie 2019, Strabag avea un portofoliu de contracte si comenzi in valoare totala de 17,9 miliarde euro, fiind cu 2% peste nivelul din aceeasi perioada a anului trecut. Cresteri ale comenzilor s-au inregistrat in Germania si Cehia, iar scaderi in Ungaria si Slovacia, ca urmare a progresului in cazul proiectelor din aceste doua tari. Printre noile proiecte adjudecate in primul trimestru al acestui an se afla constructia unei sectiuni a autostrazii D35 din Cehia, consolidarea si modernizarea podurilor de pe autostrada germana A9, in apropierea comunei Allesberg, doua contracte in cadrul minei El Teniente din Chile, lucrarile de infrastructura si inginerie civila din cadrul proiectului de constructie a soselei de centura Boll-Sinneringen, din Elvetia, reabilitarea sectiunii sudice a liniei de metrou M3 din Budapesta (Ungaria) si constructia unei statii de epurare in Qatar.
Ca o consecinta a majorarii volumului de activitate, numarul de angajati ai grupului Strabag a crescut cu 4% in primul trimestru al acestui an, ceea ce inseamna ca, in aceasta perioada, compania a lucrat cu un numar mediu de 74.065 de persoane, cu 2.740 de salariati peste nivelul din ianuarie-martie 2018.

AGENDA CONSTRUCTIILOR

Vizualizaţi acum şi valorificaţi toate oportunităţile!
Ştiri de calitate și informaţii de afaceri pentru piaţa de construcţii, instalaţii, tâmplărie şi domeniile conexe. Articolele publicate includ:
- Ştiri de actualitate, legislaţie, informaţii statistice, tendinţe şi analize tematice;
- Informaţii despre noi investiţii, lucrări, licitaţii şi şantiere;
- Declaraţii şi comentarii ale principalilor factori de decizie /formatori de opinie;
- Sinteza unor studii de piaţă realizate de către organizaţii abilitate;
- Date despre noile produse şi tehnologii lansate pe piaţă.
AGENDA INVESTITIILOR
EURO-CONSTRUCTII
EURO-FEREASTRA
FEREASTRA

Abonare newsletter