RO EN
The cart is empty

PORR: Crestere anuala record de peste 20% a veniturilor totale

Grupul austriac de constructii PORR, activ in Romania prin subsidiara Porr Construct - lider al pietei locale de profil cu afaceri anuale de 90 milioane de euro -, a inregistrat cresteri la nivelul veniturilor si al portofoliului de contracte din 2017 pentru al cincilea an consecutiv. Cu o productie din constructii evaluata la aproximativ 4,7 miliarde euro, compania a marcat o evolutie anuala record, de peste 20,7% fata de rezultatul din 2016. Totodata, la finele lunii decembrie 2017, antreprenorul detinea un portofoliu de contracte in valoare totala de 6,4 miliarde euro, nivel maxim atins vreodata de grup. Din punct de vedere regional, piata domestica a reprezentat, din nou, principalul motor de crestere a business-ului.
"Am investit in mod deliberat in crestere si suntem pe o traiectorie favorabila. In acelasi timp, nivelul record al portofoliului de contracte ne asigura o baza solida pentru 2018 si ulterior. Cu o noua echipa in Comitetul Executiv, ne concentram in mod deosebit asupra rentabilitatii, in 2018", a declarat Karl-Heinz Strauss, CEO al grupului austriac.
In 2017, PORR a raportat o crestere organica de 12,3% a veniturilor, pietele care au contribuit cel mai mult la evolutia favorabila fiind cele din Austria, Germania, Polonia si Cehia. O contributie aditionala, de +8,4%, s-a datorat achizitiilor.
In ultimul trimestru al anului trecut, compania a reusit sa-si reduca datoria neta cu aproximativ 300 de milioane de euro, aceasta situandu-se la maximum 200 de milioane de euro la finele lui 2017.
Pe baza contractelor semnate, pentru 2018 conducerea grupului PORR estimeaza o crestere de 5,5% a veniturilor, care ar urma sa depaseasca, astfel, pragul de 5 miliarde euro.
In Romania, subsidiara Porr Construct este unul dintre liderii pietei de profil, printre proiectele la care lucreaza in prezent aflandu-se cladirile de birouri Orhideea Towers si Bucharest Business Garden, ambele din Bucuresti, dar si lucrari majore de infrastructura precum lotul al patrulea al autostrazii Sebes-Turda (aflat in etape finale de executie) sau reabilitarea pistei aeroportului din Targu Mures, contract de peste 10 milioane de euro semnat anul trecut.

AGENDA CONSTRUCTIILOR

Vizualizaţi acum şi valorificaţi toate oportunităţile!
Ştiri de calitate și informaţii de afaceri pentru piaţa de construcţii, instalaţii, tâmplărie şi domeniile conexe. Articolele publicate includ:
- Ştiri de actualitate, legislaţie, informaţii statistice, tendinţe şi analize tematice;
- Informaţii despre noi investiţii, lucrări, licitaţii şi şantiere;
- Declaraţii şi comentarii ale principalilor factori de decizie /formatori de opinie;
- Sinteza unor studii de piaţă realizate de către organizaţii abilitate;
- Date despre noile produse şi tehnologii lansate pe piaţă.
AGENDA INVESTITIILOR
EURO-CONSTRUCTII
EURO-FEREASTRA
FEREASTRA

Abonare newsletter