RO EN
The cart is empty

OZONE HOMES: Cladire verde realizată din materiale performante

Recent, compania Ozone Homes a finalizat primul bloc din cadrul ansamblului ecologic Avalon Residence, reprezentand o premiera pe piata din Romania. "In pofida faptului ca aceasta constructie de tip «verde» este prima din categoria respectiva pe plan national, am reusit sa ne mentinem atat in bugetul prognozat, cat si in limita de timp impusa. Cea mai dificila parte a pionieratului in domeniul nostru este reprezentata de procesul de explicare si popularizare a conceptului respectiv, multi clienti optand, in prezent, pentru constructii din beton si caramida. Obiectivul principal a fost de a demonstra ca produsul promovat de Ozone Homes este mai performant atat in cazul unui seism sau al unui incendiu, cat si in ceea ce priveste gradul de confort din interior. Tehnologia utilizata in cadrul Avalon Residence defineste o tendinta evolutiva in ceea ce priveste realizarea unor cladiri cu performante energetice remarcabile. Aceasta este definita prin conceptul eco-modular-prefabricat, ce prezinta avantaje multiple, nu doar din punct de vedere al eficientei, reducerii emisiilor de CO2 si scaderii costurilor de intretinere, ci si al vitezei de executie, respectiv al urmaririi drastice a costurilor in fazele de productie, transport, montaj si finalizare. Anvelopa exterioara a cladirilor este realizata prin intermediul celei mai eficiente solutii de izolare cunoscuta in prezent. Prin aplicarea acestei tehnologii se asigura cresterea suprafetelor utile ale oricarui spatiu, o rezistenta sporita in caz de seism sau incendiu si calitati fonoabsorbante excelente. Procesul de fabricare a panourilor SIP este coordonat prin intermediul unei aplicatii software specializate, lucru care contribuie la reducerea costurilor, previne risipa si scade termenele de executie. Peste 65% dintre materialele utilizate sunt reciclabile si refolosibile si nu contribuie la poluarea mediului inconjurator. In cadrul auditului energetic preliminar, cladirea a obtinut nota energetica 100 (maximum care poate fi acordat) si se situeaza in clasa A. Pentru incalzire, cladirea consuma aproximativ 23,7 kWh/an, ceea ce inseamna o diminuare cu pana la 60% a costurilor de intretinere, fata de cele aferente unei cladiri traditionale. Daca in alte cazuri zidaria are dimensiuni cuprinse intre 37,5 cm si 43,5 cm, peretii Ozone Homes asigura un grad mai mare de rezistenta termica la o grosime de doar 12 cm, castigandu-se, astfel, aproximativ 15% in ceea ce priveste suprafetele utile. Un alt avantaj este constituit inclusiv de capacitatea de a respecta principiile constructiilor sustenabile si, mai ales, de posibilitatea unei flexibilitati mari in proiectare si construire, in sensul ca orice constructie poate fi imbunatatita, extinsa sau dezvoltata progresiv, corespunzator unor noi cerinte sau functiuni, in raport cu disponibilitatea resurselor financiare", a declarat Andrew Prelea, director executiv al companiei.
 
 
 

AGENDA CONSTRUCTIILOR

Vizualizaţi acum şi valorificaţi toate oportunităţile!
Ştiri de calitate și informaţii de afaceri pentru piaţa de construcţii, instalaţii, tâmplărie şi domeniile conexe. Articolele publicate includ:
- Ştiri de actualitate, legislaţie, informaţii statistice, tendinţe şi analize tematice;
- Informaţii despre noi investiţii, lucrări, licitaţii şi şantiere;
- Declaraţii şi comentarii ale principalilor factori de decizie /formatori de opinie;
- Sinteza unor studii de piaţă realizate de către organizaţii abilitate;
- Date despre noile produse şi tehnologii lansate pe piaţă.
AGENDA INVESTITIILOR
EURO-CONSTRUCTII
EURO-FEREASTRA
FEREASTRA

Abonare newsletter