RO EN
The cart is empty

MODERN BAU executa prima etapa a unui complex de birouri

Un obiectiv de investitii in valoare de circa 10 milioane de euro se afla, in prezent, in executie in muncipiul Cluj-Napoca. Proiectul, ce cuprinde atat spatii de birouri, cat si pentru servicii, va fi dezvoltat in doua etape, prima dintre acestea urmand a se incheia in semestrul al anului in curs, in timp ce a doua faza va fi realizata in intervalul 2014-2015. Ansamblul, denumit  „Rezident Business Park”, este amplasat pe terenul fostei fabrici Feleacul, fiind dezvoltat chiar de firma Felinvest SA, care si-a schimbat obiectul de activitate in 2009 si activeaza, in prezent, in domeniul dezvoltarii imobiliare. Lucrarile de constructie a primei etape au fost demarate de firma de constructii Modern Bau (din Cluj-Napoca) la inceputul lui 2012, dupa o perioada de circa doi ani in care santierul s-a aflat in conservare. Astfel, in cursul acestui an, compania de antrepriza va da in folosinta primul corp de cladire, cu doua tronsoane, a carui arie totala va fi de 19.800 mp. Celelalte doua imobile, ce vor insuma circa 37.000 mp, vor fi edificate in perioada 2014-2015. "Complexul Rezident Business Park va fi construit pe un teren cu o suprafata de 20.127 mp si va avea in total 100.000 de metri patrati construiti. In afara spatiilor de birouri, ne dorim sa dezvoltam si zone rezidentiale, insa dupa ce vom finaliza birourile si vom incepe sa avem venituri din inchirierea acestora", a declarat Calin Buzoianu, presedinte al Consiliului de Administratie a Felinvest SA. Finantarea, in valoare de 10 milioane de euro (3 milioane de euro aferenti primei faze si 7 milioane de euro, pentru a doua etapa), a fost asigurata printr-un imprumut de la Banca Comerciala Carpatica si Banca Transilvania. Desi initial proiectul ar fi trebuit sa fie un ansamblu rezidential, pe fondul cererii tot mai crescute pentru inchirierea si cumpararea spatiilor de birouri - in special in domeniile medical si IT -, dezvoltatorii au decis sa inceapa cu edificarea zonei de birouri. Informatii suplimentare, la www.modernbau.ro
 

AGENDA CONSTRUCTIILOR

Vizualizaţi acum şi valorificaţi toate oportunităţile!
Ştiri de calitate și informaţii de afaceri pentru piaţa de construcţii, instalaţii, tâmplărie şi domeniile conexe. Articolele publicate includ:
- Ştiri de actualitate, legislaţie, informaţii statistice, tendinţe şi analize tematice;
- Informaţii despre noi investiţii, lucrări, licitaţii şi şantiere;
- Declaraţii şi comentarii ale principalilor factori de decizie /formatori de opinie;
- Sinteza unor studii de piaţă realizate de către organizaţii abilitate;
- Date despre noile produse şi tehnologii lansate pe piaţă.
AGENDA INVESTITIILOR
EURO-CONSTRUCTII
EURO-FEREASTRA
FEREASTRA

Abonare newsletter