RO EN
The cart is empty

MITLIV EXIM a demarat lucrarile de executie a pasajului denivelat din Craiova

Recent, asocierea dintre firmele Habau Constructii (subsidiara din Ploiesti a grupului austriac cu acelasi nume) si Mitliv Exim (din Craiova) a demarat lucrarile de demolare a unor imobile aflate pe amplasamentul unde va fi edificat noul pasaj subteran denivelat din Craiova (judetul Dolj). „Obiectivul va fi realizat pe o suprafata cu lungime de 405 metri (la intersectia strazilor Aries, Alexandru Ioan Cuza si Imparatul Traian), avand 185 metri de galerie subterana. Dupa inceperea lucrarilor de demolare a celor doua imobile existente pe amplasament, vom continua cu devierea utilita?ilor. Speram ca vom reusi sa finalizam lucrarile intr-o perioada optima, multe dintre acestea depinzand si de furnizorii de utilitati,  care vor fi nevoiti sa faca devieri de retele”, a declarat Marian Turlac, director de productie in cadrul Mitliv. Contractul de executie a fost incheiat in luna aprilie a.c., antreprenorii avand la dispozitie 18 luni pentru a finaliza obiectivul de investitii. Proiectul are o valoare totala de 66 milioane de lei, fiind finantat prin Programului Operational Regional (POR) 2007-2013, Axa prioritara 1, privind sprijinirea dezvoltarii durabile a oraselor - poli urbani de crestere. Din totalul finantarii, contributia Uniunii Europene se va situa la 43,1 milioane de lei, in timp ce autoritatile locale vor asigura 1,29 milioane de lei, iar din bugetul national va fi alocata suma de 1,54 milioane de lei. Realizarea unui astfel de pasaj denivelat in Craiova are in vedere preluarea traficului rutier de pe bulevardul Carol I cu strada Aries. Conform planurilor tehnice, pasajul va avea o lungime de 405,3 metri, 15.780 mp de bretele, 7.810 mp de trotuare modernizate, 3.980 mp de sensuri giratorii noi si va presupune devierea a 1.280 mp de retele de alimentare cu apa si sisteme de canalizare. Latimea pasajului a fost proiectata astfel incat circulatia sa se realizeze pe doua benzi de circulatie (cate una pentru fiecare sens), precum si pe trotuarele tehnologice aflate de o parte si de alta a caii de rulare. „Faptul ca lucrarea va fi executata de o firma din Craiova - Mitliv Exim -, care va avea ca asociat o societate austriaca (Habau), ne determina sa credem ca acest pasaj va fi finalizat mult mai repede fata de termenul prevazut in contract, pentru a reduce pe cat posibil deranjul provocat locuitorilor de acest nou santier”, a declarat Antonie Solomon, primar al municipiului Craiova. Informatii suplimentare, la www.mitliv.ro

AGENDA CONSTRUCTIILOR

Vizualizaţi acum şi valorificaţi toate oportunităţile!
Ştiri de calitate și informaţii de afaceri pentru piaţa de construcţii, instalaţii, tâmplărie şi domeniile conexe. Articolele publicate includ:
- Ştiri de actualitate, legislaţie, informaţii statistice, tendinţe şi analize tematice;
- Informaţii despre noi investiţii, lucrări, licitaţii şi şantiere;
- Declaraţii şi comentarii ale principalilor factori de decizie /formatori de opinie;
- Sinteza unor studii de piaţă realizate de către organizaţii abilitate;
- Date despre noile produse şi tehnologii lansate pe piaţă.
AGENDA INVESTITIILOR
EURO-CONSTRUCTII
EURO-FEREASTRA
FEREASTRA

Abonare newsletter