RO EN
The cart is empty

LIEBRECHT & WOOD: Noile proiecte consolideaza pozitia companiei in Romania

Liebrecht & wooD, dezvoltatorul belgian care detine si administreaza platforma West Park Retail Militari - ce gazduieste Fashion House Outlet Centre - a inceput dezvoltarea proiectului de locuinte Frumusani Residential Park, ce va include constructia a peste 4.500 de locuinte, pe un teren de 170 de hectare. Prima faza a proiectului presupune dezvoltarea a 94 de unitati si, pentru a permite initierea acestei etape, compania se concentreaza, in prezent, pe dezvoltarea infrastructurii de acces ce conecteaza autostrada A2 cu parcul rezidential, dar si pe obtinerea avizelor necesare demararii constructiilor. Investitia in aceasta faza se ridica la 24 milioane de euro. De asemenea, Liebrecht & wooD dezvolta si al doilea centru outlet din zona Capitalei, in comuna Fundeni, in apropierea lacului Cernica, acesta urmand a fi lansat in 2020.
Dezvoltatorul belgian este prezent in Romania din 2001, prima investitie locala fiind proiectul Militari Shopping Centre, inaugurat in 2003, cu o suprafata totala inchiriabila de 20.500 mp. Cel de-al doilea proiect lansat in Romania, in anul 2007, a fost Victoria Park Bucuresti - un proiect emblematic pentru zona de office din nordul Capitalei. Liebrecht & wooD a avut un exit de succes din aceste proiecte de portofoliu, concentrandu-se in urmatorii ani pe dezvoltarea West Park Retail Militari. Cu investitii ce depasesc 200 de milioane de euro pe piata din Romania, grupul continua sa opereze proiecte de anvergura si are ca scop principal extinderea si consolidarea pozitiei pe piata locala.
Interviu cu Sorin Ioan Blaga, General Manager al Liebrecht & wooD Romania, si manager cu o experienta profesionala de 25 de ani de munca si o cariera de succes in marketing si managementul afacerilor; a ocupat pozitii de top management in marketing in cadrul unor companii precum Philip Morris Romania si Bulgaria, Adevarul Holding, Otter Distribution sau Rompetrol Group.
 
- Ce directii de dezvoltare aveti, in continuare, in Romania?
- Data fiind structura proiectelor in care suntem implicati activ in momentul de fata, putem vorbi de doua zone strategice pe care ne concentram in urmatoarea perioada.
Prima este strans legata de prezenta centrelor Fashion House in Romania. Investim constant in dezvoltarea si extinderea mix-ului de retail oferit clientilor Fashion House Outlet Centre - o destinatie de shopping emblematica inca din 2008. De asemenea, dezvoltam al doilea centru outlet, in comuna Fundeni, in apropierea lacului Cernica, ce va fi lansat in 2020. Pozitionat in partea de est a Bucurestiului, in proximitatea autostrazii A2, acest al doilea centru ofera un concept nou de design: un centru outlet in spatiu deschis pentru cei care isi doresc o alta abordare a shopping-ului de fashion. Acest proiect raspunde cerintelor si asteptarilor unei categorii extrem de dinamice a populatiei din partea de est a Capitalei, ce numara peste 900.000 de locuitori.
Al doilea pilon strategic este conectat cu prezenta noastra pe segmentul rezidential, marcat de dezvoltarea parcului rezidential din Frumusani. In acest proces, vom utiliza intreaga experienta Liebrecht & wooD, precum si standardele noastre ridicate pentru un proiect unic in Romania.
Unicitatea proiectului nu este bazata numai pe standardele inalte de constructie a locuintelor si de peisajele deosebite oferite de lacul si padurea din preajma. Principalul punct de diferentiere este atentia pentru detalii precum infrastructura, alaturi de elementele ce vor contribui in mod natural la formarea unei comunitati. Rezidentii acestui proiect vor beneficia nu numai de case construite dupa cele mai moderne tendinte, ci de bucuria de a face parte dintr-o comunitate in care oamenii se integreaza si se dezvolta atat individual, ca familii, cat si colectiv. Acest proiect major - ce este in curs de autorizare, are un plan de dezvoltare extins pe o perioada de cel putin 10 ani. Durata extinsa pe parcursul careia parcul rezidential din Frumusani va prinde contur este datorata concentrarii noastre pe ideea de consolidare a unei comunitati, mai mult decat de dezvoltare a unui complex de locuinte. Avem in vedere constructia a peste 4.500 de unitati, ce vor ocupa peste 170 de hectare.
 
- Cand veti incepe lucrarile la proiectul din Frumusani?
- Prima faza a proiectului presupune dezvoltarea unui numar de 94 de unitati. Pentru a permite initierea acestei etape, ne concentram, in acest moment, pe dezvoltarea infrastructurii de acces ce conecteaza autostrada A2 cu parcul rezidential. Punem accent pe acest element de infrastructura de transport deoarece accesul usor catre parcul rezidential si catre oras este esential pentru a facilita spiritul de comunitate care atrage din ce in ce mai multe familii. Primii rezidenti ce se vor muta in Frumusani vor beneficia, astfel, de intreaga paleta de functionalitati comunitare si de o infrastructura completa. Mai mult, stadiile ulterioare ale dezvoltarii proiectului Frumusani Residential Park nu vor afecta sub nicio forma viata in comunitate. Investitia estimata pentru prima etapa de dezvoltare - incluzand atat unitatile, infrastructura de servicii a parcului rezidential, cat si infrastructura de acces, este de peste 24 milioane de euro.
 
- Cum a evoluat activitatea companiei in Romania in ultimii ani si ce estimari aveti pentru perioada 2019-2020?
- Anul 2019 a fost un an de consolidare a pozitiei Liebrecht & wooD pe piata din Romania. Operatiunile FASHION HOUSE Outlet Centre Bucuresti sunt concentrate pe extinderea mixului de retail si completarea acestuia cu noi branduri, nu doar pe zona de fashion, cat si pe cea de divertisment si de food. De asemenea, extindem portofoliul FASHION HOUSE cu centrul din apropierea lacului Cernica, din comuna Fundeni. Aceasta directie demonstreaza ca piata este in curs de maturizare si cererea pentru acest model de proiect este in crestere. 
In ceea ce priveste dezvoltarea FASHION HOUSE Outlet Centre, de la inceputul anului 2019 am adaugat noi retaileri pentru a completa oferta noastra si am atacat noi nise, precum cea de Beauty, odata cu deschiderea magazinului Iconic Beauty, am extins si nisa dedicata articolelor pentru copii, cu retaileri precum Cocodrillo, dar si oferta de fashion cu brand-uri de renume international precum Marc O’Polo si River Woods. Referitor la performanta financiara, 2019 a fost un an de succes prin cresterea atat a cifrei de afaceri, cat si a sumei cheltuite in medie per client, acest fapt permitandu-ne sa ne consolidam ritmul de dezvoltare. 
 
- Cum credeti ca va evolua piata imobiliara/ de investitii perioada urmatoare?
- Piata de real estate din Romania este extrem de dinamica si se dezvolta cu o viteza impresionanta, impulsionata si de cresterea economica ce ne pozitioneaza in topul economiilor din regiune. Romania este o piata interesanta nu numai datorita faptului ca ritmul de crestere este foarte rapid, ci si pentru ca, in ultimii doi ani, am remarcat o dezvoltare alerta pe segmentul rezidential in Bucuresti, dar si in alte mari orase (Cluj-Napoca, Brasov etc.) - ceea ce demonstreaza ca romanii si-au ridicat standardele in ceea ce priveste cumpararea unei case noi.
Aceasta reprezinta o oportunitate unica de a modela structura urbanistica si zonele metropolitane - un proces ce va contribui, cu siguranta, la dezvoltarea economiei, deoarece, pe masura ce orasele se dezvolta, vor aparea noi oportunitati. In acest context, este evident ca evolutia de pe piata rezidentiala a determinat o crestere proportionala pe segmentul de cladiri de birouri. Am remarcat proiecte impresionante in ultimii ani care au transformat Bucurestiul intr-o capitala cu un district de business in adevaratul sens al cuvantului. Aceste tipuri de investitii transforma modul in care traim, lucram si ne raportam la viata urbana ca cetateni. In stransa legatura cu dezvoltarea mentionata, segmentul comercial a capatat, la randul sau, o amploare semnificativa in ultimii ani. 
Am remarcat aceste transformari cu entuziasm, pentru ca o piata matura este propice pentru business-ul pe specific de outlet. Acesta a fost principalul factor ce ne-a determinat sa initiem al doilea proiect de outlet in Cernica.
In ceea ce priveste investitiile Liebrecht & wooD pe zona de proiecte rezidentiale, in strategia noastra am luat in calcul varietatea de proiecte livrate, precum si zonele din piata care nu sunt acoperite, si am conturat un proiect integrat, care nu ofera clientilor doar spatii de locuit, ci si apartenenta la o comunitate, unde siguranta si socializarea sunt elemente esentiale - in special pentru familiile tinere.
 
- Care sunt, in prezent, riscurile si dificultatile pe care le intampinati in derularea proiectelor?
- Intreaga piata si toti dezvoltatorii se confrunta cu nevoia unui cadru legislativ care sa permita predictibilitate, care sa faciliteze investitiile si care sa ofere posibilitatea urgentarii proceselor de avizare, astfel incat investitorii cu proiecte pregatite, sa ajunga sa le implementeze cu celeritate. 
 
- Ce obiective aveti pe piata locala, pe termen lung?
- Investitiile noastre sunt concentrate in momentul actual pe cele doua proiecte strategice - prezenta FASHION HOUSE Outlet Centre, atat prin extinderea in zona de est, in comuna Fundeni, in apropierea lacului Cernica, cat si prin permanenta imbunatatire a experientei oferite clientilor in cadrul FASHION HOUSE Outlet Centre din West Park Retail Militari, pe de o parte, cat si pe dezvoltarea proiectului rezidential din Frumusani, situat pe malul lacului Tataru, pe de alta parte. Suntem increzatori ca proiectele pe care le avem in curs de dezvoltare se vor remarca prin aceleasi standarde apreciate de clientii nostri.

AGENDA CONSTRUCTIILOR

Vizualizaţi acum şi valorificaţi toate oportunităţile!
Ştiri de calitate și informaţii de afaceri pentru piaţa de construcţii, instalaţii, tâmplărie şi domeniile conexe. Articolele publicate includ:
- Ştiri de actualitate, legislaţie, informaţii statistice, tendinţe şi analize tematice;
- Informaţii despre noi investiţii, lucrări, licitaţii şi şantiere;
- Declaraţii şi comentarii ale principalilor factori de decizie /formatori de opinie;
- Sinteza unor studii de piaţă realizate de către organizaţii abilitate;
- Date despre noile produse şi tehnologii lansate pe piaţă.
AGENDA INVESTITIILOR
EURO-CONSTRUCTII
EURO-FEREASTRA
FEREASTRA

Abonare newsletter