RO EN
The cart is empty

Impact Developer prognozeaza dublarea volumului de unitati aflate in constructie

Impact Developer & Contractor, primul dezvoltator imobiliar listat la Bursa de Valori Bucuresti, a inregistrat o crestere cu 51% a numarului de locuinte contractate in primele 9 luni ale anului, comparativ cu aceeasi perioada a anului trecut. Astfel, au fost incheiate pre-vanzari si rezervari pentru 379 de unitati locative, cu o valoare totala de 40,9 milioane euro.
Cresterea activitatii operationale este un semnal pozitiv pentru actionarii si investitorii Impact Developer & Contractor (Impact), societatea aflandu-se la inceputul unui nou ciclu de productie, inregistrand la data de 30 septembrie 2021 un numar mare de unitati aflate in dezvoltare la nivel national. Astfel, la finalul primelor 9 luni ale anului, Impact are autorizatii de construire pentru 1.264 de apartamente in Greenfield Baneasa din Bucuresti si 359 de locuinte in Boreal Plus din Constanta. In acelasi timp, societatea se afla intr-un stadiu avansat de autorizare pentru inca 2.655 de unitati, prognozand astfel o dublare a volumului de constructie in viitorul apropiat.
Ca parte a strategiei de expansiune si in alte mari orase ale tarii, societatea detine aproximativ 73,5 de hectare de teren in Bucuresti, Constanta, Iasi si Oradea, pe care dezvolta 6 proiecte: Greenfield Baneasa (extindere, Bucuresti), Boreal Plus (Constanta), Greenfield Copou (Iasi), Luxuria City Center (Bucuresti), Greenfield West (Bucuresti) si Lotus (Oradea). Proiectele insumeaza circa 12,404 apartamente, care au o valoare de piata aproximativa de 1,8 miliarde euro, din care 906 milioane euro sunt estimati in perioada 2022-2027.
”Ne apropiem de atingerea unui alt obiectiv din planul nostru de dezvoltare pe termen mediu, care in mod cert a sporit atractivitatea ansamblului Greenfield Baneasa: finalizarea celui mai mare centru comunitar dintr-un cartier rezidential. Acesta cuprinde o retea extinsa de magazine care vor acoperi necesitatile imediate ale comunitatii, un impresionant spatiu de wellness dotat cu sala de sport de 1.114 mp, elemente de SPA, terenuri de tenis, squash, sala de spinning, bazin semiolimpic si piscina exterioara. In luna septembrie, s-a eliberat si autorizatia de construire pentru prima scoala si gradinita publice care vor fi construite intr-un ansamblu rezidential nou si care sunt estimate sa deserveasca intreaga comunitate incepand cu anul scolar 2023-2024. Aceste noi unitati de invatamant vor fi construite la standarde europene si vor acomoda 780 de copii in ciclul gimnazial si 150 de copii la gradinita. Astfel, numarul mare de pre-vanzari este o confirmare a interesului tot mai crescut in randul cumparatorilor pentru comunitati mari, sustenabile si proiecte durabile. Rezultatele obtinute ne motiveaza sa continuam implementarea de solutii sustenabile si tehnologice care imbunatatesc considerabil calitatea vietii.” a declarat Constantin Sebesanu, CEO Impact Developer & Contractor.
In perioada ianuarie-septembrie 2021, Impact a tranzactionat 145 de apartamente, dintre care 121 de apartamente in ansamblul Luxuria Residence din Expozitiei, 21 de unitati in Greenfield Baneasa si 3 apartamente in alte proiecte dezvoltate de Impact in trecut. La data de 30 septembrie 2021, apartamentele finalizate in cartierul din nordul Capitalei, Greenfield Baneasa, erau vandute in proportie de 99%. Societatea se afla la inceputul unei noi strategii de dezvoltare, prin care se urmareste dezvoltarea in paralel in cel putin sase locatii la nivelul tarii, in diverse zone cu potential. Prin acoperirea geografica vasta Impact va livra in mod continuu apartamente la standarde de sustenabilitate BREEAM Excellent si nZEB (pentru proiectele autorizate de la 1 ianuarie 2021), care ofera un nivel ridicat de calitate a locuirii, protejand in acelasi timp mediul inconjurator. Cu toate ca se afla la inceputul ciclului de productie pentru majoritatea proiectelor in dezvoltare, avand astfel un stoc redus de locuinte finalizate, societatea a inregistrat venituri de 22,29 milioane euro in primele 9 luni ale anului si un profit de 7,33 milioane euro.
Pentru a-si consolida activitatea conform strategiei de dezvoltare, compania Impact si-a majorat capitalul social la suma de 393,75 milioane lei in luna iunie, prin incorporarea de prime de capital si parte din rezultatul reportat. Pana la finalul anului, Impact va suplimenta numarul de unitati aflate in dezvoltare pana la 2.500, construind astfel bazele pentru implementarea strategiei de dezvoltare pe 6 ani publicata pe site-ul societatii.

AGENDA CONSTRUCTIILOR

Vizualizaţi acum şi valorificaţi toate oportunităţile!
Ştiri de calitate și informaţii de afaceri pentru piaţa de construcţii, instalaţii, tâmplărie şi domeniile conexe. Articolele publicate includ:
- Ştiri de actualitate, legislaţie, informaţii statistice, tendinţe şi analize tematice;
- Informaţii despre noi investiţii, lucrări, licitaţii şi şantiere;
- Declaraţii şi comentarii ale principalilor factori de decizie /formatori de opinie;
- Sinteza unor studii de piaţă realizate de către organizaţii abilitate;
- Date despre noile produse şi tehnologii lansate pe piaţă.
AGENDA INVESTITIILOR
EURO-CONSTRUCTII
EURO-FEREASTRA
FEREASTRA

Abonare newsletter