RO EN
The cart is empty

HOCHTIEF: Crestere cu 45% a profitului operational net, la noua luni

Grupul german de constructii Hochtief, companie clasata pe pozitia a patra in clasamentul contractorilor europeni cu afaceri anuale de 22 miliarde euro, a raportat o crestere de 45% a profitului operational net din primele noua luni ale anului in curs, pana la 190 milioane de euro. Potrivit datelor incluse in cel mai recent raport financiar al companiei, toate diviziile grupului au contribuit la obtinerea acestui rezultat favorabil. De asemenea, portofoliul de lucrari nou-contractate ale companiei a crescut cu 8%, pana la 16,8 milioane de euro, valoarea tuturor lucrarilor contractate de companie stabilizandu-se, la finele lunii septembrie 2015, la circa 35 miliarde euro. "Gratie masurilor strategice implementate in acest an, ne-am reintors pe traiectoria crescatoare a afacerilor si suntem pe calea corecta pentru indeplinirea obiectivelor trasate pentru 2015", a declarat Marcelino Fernández Verdes, presedintele Consiliului de Administratie al grupului german.
In ansamblu, afacerile Hochtief s-au majorat, in intervalul ianuarie - septembrie 2015, cu 0,6% fata de aceeasi perioada din 2014, pana la 16,1 miliarde euro, in timp ce valoarea totala a lucrarilor realizate in acelasi interval s-a plasat la 18,3 miliarde euro (+4,1%). Toate cele trei divizii - Hochtief Americas, Asia Pacific si Europe - au contribuit la obtinerea rezultatelor favorabile.
In Romania, subsidiara locala Hochtief Infrastructure GmbH - Sucursala Bucuresti, specializata in executia de lucrari de infrastructura de mediu, a raportat o triplare a cifrei de afaceri, de la 31,27 milioane de lei (7 milioane de euro) cat a consemnat in 2013, la 97,26 milioane de lei (circa 22 milioane de euro) anul trecut. Printre cele mai importante proiecte implementate in ultimii ani in Romania se afla statiile de epurare de la Partos - Alba Iulia, Slatina, Sibiu si Sfantu Gheorghe, finalizate in 2014 si in prima jumatate a acestui an. De asemenea, compania a fost implicata pana recent in reabilitarea platformelor de stationare a aeronavelor din incinta Aeroportului International "Mihail Kogalniceanu", din judetul Constanta, contractul respectiv avand o valoare de circa 18 milioane de euro.
 

AGENDA CONSTRUCTIILOR

Vizualizaţi acum şi valorificaţi toate oportunităţile!
Ştiri de calitate și informaţii de afaceri pentru piaţa de construcţii, instalaţii, tâmplărie şi domeniile conexe. Articolele publicate includ:
- Ştiri de actualitate, legislaţie, informaţii statistice, tendinţe şi analize tematice;
- Informaţii despre noi investiţii, lucrări, licitaţii şi şantiere;
- Declaraţii şi comentarii ale principalilor factori de decizie /formatori de opinie;
- Sinteza unor studii de piaţă realizate de către organizaţii abilitate;
- Date despre noile produse şi tehnologii lansate pe piaţă.
AGENDA INVESTITIILOR
EURO-CONSTRUCTII
EURO-FEREASTRA
FEREASTRA

Abonare newsletter