RO EN
The cart is empty

ENR: Majorare de peste 3% a valorii proiectelor contractate de marii antreprenori

Potrivit celor mai recente clasamente ale Engineering News-Record (ENR), respectiv ENR 2018 Top 250 Global Contractors si Top 250 International Contractors, piata antreprenorilor de constructii, de talie internationala, incepe treptat sa revina la un trend ascendent cat de cat sustenabil, dupa ce, in ultimii ani, recuperarea pierderilor provocate de recesiune a fost lenta, pe fondul unor cauze exogene, cum ar fi scaderea cotatiei petrolului si incertitudinile politico-sociale din numeroase tari si chiar regiuni ale lumii. Cu toate acestea, modificarea recenta, in sens pozitiv, a pretului la petrol nu a avut ca rezultat o crestere rapida a volumului de munca in constructii, eventual, pe fondul implementarii unor proiecte de anvergura. In plus, specificul national si regional, precum si preocuparile legate de un potential razboi comercial (pe fondul impunerii unor taxe asupra importului), constituie riscuri semnificative la care se expun cu precadere companiile mari implicate in domeniul antreprenoriatului in constructii, care au un grad superior de expunere internationala.
Conform clasamentului ENR Top 250 International Contractors, cei mai mari 250 de antreprenori internationali au raportat pentru 2017 venituri (rezultate din activitatea de contractare a proiectelor derulata in afara tarii lor de origine) in cuantum de 482,4 miliarde USD, in crestere cu +3,1%, fata de cele 468,12 miliarde USD in 2016. Majorarea a survenit dupa trei ani consecutivi de scadere a veniturilor companiilor ce fac parte din Top 250 International Contractors. De asemenea, in ansamblu, firmele analizate au raportat un rulaj total de 1.043 miliarde USD (rezultat din proiectele contractate doar in tarile lor de origine), in crestere cu +12,4%, de la cele 927,94 miliarde USD din 2016.
Diferentele intre cele doua clasamente ale ENR constau in faptul ca Top 250 Global Contractors (cu primii cinci antreprenori reprezentati, in ordine, de China State Construction Engineering Corp. Ltd., China Railway Group Ltd., China Railway Construction Corp. Ltd., China Communications Construction Group Ltd. - avand locurile neschimbate, respectiv Vinci - Franta, care a trecut de pe locul al saselea in 2016 pe cel de-al cincilea anul trecut, inlocuind, printr-o rocada, Power Construction Corp. of China) este realizat pe baza veniturilor totale din activitatea de contractare (nationale si internationale), in timp ce ENR Top 250 International Contractors se refera strict la activitatea firmelor pe plan international, in afara tarii de origine. Din acest ultim punct de vedere, cei mai puternici antreprenori sunt, in ordine: Grupo ACS - Spania, Hochtief - Germania, China Communications Construction Group Ltd., Vinci - Franta, respectiv Strabag SE - Austria (ultimul urcand de la pozitia a noua pana la locul al cincilea).
Cercetarile ENR includ si o analiza a celor mai importante piete internationale ce sunt accesate de antreprenorii din top si, potrivit studiului, dintre regiuni, in 2017, piata din SUA a consemnat cea mai semnificativa rata de crestere, respectiv +12,2%, pana la 60,14 miliarde dolari. Asia si Europa, care constituie insa cele mai mari piete continentale pentru cei 250 de antreprenori din top, au inregistrat, anul trecut, rate de crestere de +6,1%, respectiv +6,4%. Pe pozitia a treia, din punct de vedere al gradului de accesare, se plaseaza tarile din Orientul Mijlociu, unde, din cauza contextului marcat de tulburari politico-sociale, in 2017 s-a raportat o scadere a sectorului de constructii, cu -3,1%, pana la 81,40 miliarde USD. Si in America Latina, unde multe state parcurg o perioada de turbulente economice, s-a inregistrat cel mai mare declin al incasarilor raportate de antreprenorii din Top 250, evaluata la -12,1% anul trecut. La randul sau, piata canadiana, care continua sa fie interesanta pentru antreprenori mai ales ca urmare a programului adiacent de constructii speciale (destinat activitatilor continue de explorare si exploatare a resurselor de petrol si gaze), a consemnat un trend descendent pentru al cincilea an consecutiv.

AGENDA CONSTRUCTIILOR

Vizualizaţi acum şi valorificaţi toate oportunităţile!
Ştiri de calitate și informaţii de afaceri pentru piaţa de construcţii, instalaţii, tâmplărie şi domeniile conexe. Articolele publicate includ:
- Ştiri de actualitate, legislaţie, informaţii statistice, tendinţe şi analize tematice;
- Informaţii despre noi investiţii, lucrări, licitaţii şi şantiere;
- Declaraţii şi comentarii ale principalilor factori de decizie /formatori de opinie;
- Sinteza unor studii de piaţă realizate de către organizaţii abilitate;
- Date despre noile produse şi tehnologii lansate pe piaţă.
AGENDA INVESTITIILOR
EURO-CONSTRUCTII
EURO-FEREASTRA
FEREASTRA

Abonare newsletter