RO EN
The cart is empty

EMFOR: Investitii continue in utilaje si eforturi de atragere a fortei de munca

Fondata in anul 2000, compania Emfor Montaj a executat, in aproape un sfert de secol de activitate, numeroase proiecte pe plan intern si international, in tari precum Qatar, Iordania, Cipru, Bulgaria, Emiratele Arabe Unite etc. Specializata in lucrari de inginerie civila de fundatii clasice si forate, investigatii de sol si constructie de drumuri si cladiri de serviciu, firma cu sediul central in Bucuresti a reusit sa atinga borne importante de performanta, realizand pana in prezent peste 500 de fundatii si mai mult de 2.500 de piloti forati. Emfor beneficiaza de aportul unei echipe de profesionisti, ce utilizeaza in activitatile curente tehnologii de ultima generatie, furnizate de Bauer, Liebherr, Terex, Klemm, Hutte etc. Serviciile puse la dispozitia clientilor sunt complexe si includ realizarea de fundatii speciale, foraje orizontale, ranforsare de fundatii, constructie de elemente de structura, tratamentul si imbunatatirea solului etc. In continuare, Bogdan Costache, managing director al Emfor Montaj, ofera informatii suplimentare despre operatiunile curente si perspectivele de dezvoltare
 
- Cum a evoluat activitatea companiei in primele 8 luni din 2023 si ce estimari aveti pentru intregul an fiscal in curs, precum si pe termen mediu? 
- In semestrul intai din acest an si in prima parte a semestrului al doilea industria locala a constructiilor a consemnat o crestere pe sectorul de infrastructura si energie, datorita investitiilor care au fost atat private, cat si publice. Privind spre sfarsitul lui 2023 si in intervalul imediat urmator, este esential sa luam in considerare modul in care factorii economici si evenimentele globale continua sa evolueze si sa interactioneze. De exemplu, in cazul in care conditiile economice raman stabile sau se imbunatatesc, iar guvernele acorda prioritate proiectelor de infrastructura, activitatea de constructii se poate mentine pe un trend pozitiv. Cu toate acestea, deficitul de forta de munca ce afecteaza in prezent operatiunile, costurile de constructie crescute, impredictibilitatea generata de modificarile fiscale promovate de Guvern si problemele lantului de aprovizionare ar putea induce noi provocari. In plus, industria constructiilor se concentreaza tot mai mult pe practicile durabile si digitalizare, asa ca putem vedea o crestere continua in aceste domenii. Traiectoria exacta va depinde de o multitudine de factori, ceea ce face esentiala monitorizarea evolutiilor economice, politice si tehnologice pentru a face predictii mai precise.
 
 
- Care sunt principalele proiecte la care lucrati in prezent? 
- In acest moment, suntem prezenti preponderent in proiecte de infrastructura, in special in partea de vest a tarii si intr-o serie de obiective din domeniul energiei, cum ar fi statii electrice, linii electrice de inalta tensiune si preferatul meu din acest an, proiectul de resurse regenerabile din localitatea Ruginoasa, unde actualmete se dezvolta un parc eolian cu o capacitate de 60 MW. Pentru acest proiect, am realizat intreaga retea de drumuri tehnologice si de acces, platformele de macara si asamblare, precum si fundatiile turbinelor eoliene.
 
- Care sunt cele mai noi tehnologii pe care le utilizati in domeniu si ce avantaje prezinta ele?
- Cateva exemple reprezentative sunt constituite de forezele de ultima generatie, cu un grad de eficienta crescut si cu impact scazut asupra mediului, echipamente topografice de ultima generatie, drone, sisteme de spargere a pilotilor forati. Cautam in permanenta solutii de automatizare si digitalizare, care sa eficientizeze activitatea operationala si sa diminueze efortul oamenilor, precum si riscurile de aparitie a erorilor.
 
 
- Precizati nivelul cifrei de afaceri realizate de companie in 2022 si estimati evolutia acesteia in 2023. 
- In 2022, compania noastra a realizat o cifra de afaceri de 70,7 milioane de lei, iar pana la sfarsitul anului fiscal in curs de desfasurare anticipam o crestere care va duce vanzarile la un nivel superior comparativ cu cel raportat in anul anterior.
 
- Care sunt directiile de actiune viitoare, in vederea dezvoltarii companiei? Vizati extinderea si in alte sectoare de activitate? 
- In prezent, ne dorim sa urmam trendul ultimilor doi ani, sa investim in utilaje noi, echipate cu cele mai noi tehnologii, care sa se potriveasca viziunii noastre de a creste in paralel cu industria. De asemenea, lucram intens in directia atragerii de oameni tineri, pentru a-i pregati in vederea acoperirii golului lasat de schimbarea de generatii in industria constructiilor. In 2024 avem in plan extinderea pe noi segmente de business - si anume constructiile civile si foraje orizontale, pentru a putea oferi o solutie la cheie, astfel incat sa acoperim majoritatea solicitarilor din piata. 
 
 
- Nominalizati principalele provocari cu care va confruntati in activitatea curenta.
- Identificarea fortei calificate de munca reprezinta o provocare semnificativa in industria constructiilor, deoarece sectorul se confrunta adesea cu deficit de personal. Multi profesionsti au emigrat in alte tari europene in cautarea unor oportunitati mai bune, lasand un gol care este greu de umplut. De asemenea, modificarile legislative, in special cresterea taxelor pe segmentul constructiilor, care deja este puternic afectat de majorarea considerabila a preturilor materialelor de constructii si a costurilor de finantare, constituie o alta problema acuta.

AGENDA CONSTRUCTIILOR

Vizualizaţi acum şi valorificaţi toate oportunităţile!
Ştiri de calitate și informaţii de afaceri pentru piaţa de construcţii, instalaţii, tâmplărie şi domeniile conexe. Articolele publicate includ:
- Ştiri de actualitate, legislaţie, informaţii statistice, tendinţe şi analize tematice;
- Informaţii despre noi investiţii, lucrări, licitaţii şi şantiere;
- Declaraţii şi comentarii ale principalilor factori de decizie /formatori de opinie;
- Sinteza unor studii de piaţă realizate de către organizaţii abilitate;
- Date despre noile produse şi tehnologii lansate pe piaţă.
AGENDA INVESTITIILOR
EURO-CONSTRUCTII
EURO-FEREASTRA
FEREASTRA

Abonare newsletter