RO EN
The cart is empty

DANYA CEBUS estimeaza afaceri de 34 milioane de euro in 2017

Compania de constructii Danya Cebus Rom estimeaza o cifra de afaceri de circa 34 milioane de euro in 2017, proiectia pentru anul viitor indicand o noua majorare a veniturilor totale, acestea urmand a ajunge la 47 milioane de euro. In prezent, societatea lucreaza la proiecte de anvergura la nivel national, cum sunt parcul de birouri AFI Tech Park din Bucuresti, ansamblul comercial mixt AFI Brasov si complexul rezidential New Point, din Capitala, avand dispusi pe cele trei santiere circa 520 de angajati. Compania este subsidiara Danya Cebus LTD, grup international activ in domeniul constructiilor, ce deruleaza lucrari rezidentiale, de retail, birouri, infrastructura si productie industriala, avand proiecte in Israel, Romania si Rusia.
Interviu cu Igal Lerner (47 de ani), CEO al Danya Cebus Rom.
 
- Cum credeti ca se va dezvolta piata constructiilor in perioada urmatoare?
- Piata constructiilor a atins un record in acest an si se intrezareste o continuare a acestei tendinte in 2018, mai ales ca numarul de proiecte rezidentiale. Dificultatea principala a pietei, in prezent, este reprezentata de deficitul fortei de munca din constructii, care atrage cresteri de preturi pentru constructori cu pana la 15% la costurile de constructie. Exodul muncitorilor din industrie a atras incapacitatea firmelor mici, specializate pe anumite tipuri de lucrari, sa finalizeze proiectele. Estimam ca motoarele pietei de constructii in 2018 vor ramane cele din 2017, respectiv proiectele rezidentiale si cele din domeniul industrial/ logistic.
 
- Care sunt principalele proiecte la care lucrati in prezent?
- Compania noastra are in executie lucrari la cladiri cu o suprafata cumulata de peste 220.000 mp. In prezent, construim parcul de birouri AFI Tech Park, pentru AFI Europe Romania (cu o suprafata de 37.000 mp) din Bucuresti. Calitatea lucrarilor, dar si buna amplasare a complexului asigura succesul acestui proiect care va deveni un important centru de afaceri in Capitala. Un alt proiect unic si important pentru noi este centrul comercial AFI Palace Brasov (cu o componenta de retail si una de birouri totalizand 165.267 mp), lucrari pe care le-am inceput in a doua parte a anului 2017 si care au ca termen de finalizare anul 2019. New Pointeste cel mai nou proiect rezidential construit de Danya Cebus Rom si, in prezent, lucram la etapa a doua a ansamblului, care presupune constructia a doua blocuri, din cele sase planificate. Complexul este dezvoltat de grupul Shikun & Binui RED in zona Pipera si va include peste 400 de apartamente, in trei etape.
 
- Ce investitii aveti planificate,in vederea dezvoltarii companiei?
- In urmatoarea perioada, investitiile vizate vor fi in echipamente care ne vor facilita munca si vor grabi timpul de executie; de asemenea, vom investi in perfectionarea si educarea personalului.
 

AGENDA CONSTRUCTIILOR

Vizualizaţi acum şi valorificaţi toate oportunităţile!
Ştiri de calitate și informaţii de afaceri pentru piaţa de construcţii, instalaţii, tâmplărie şi domeniile conexe. Articolele publicate includ:
- Ştiri de actualitate, legislaţie, informaţii statistice, tendinţe şi analize tematice;
- Informaţii despre noi investiţii, lucrări, licitaţii şi şantiere;
- Declaraţii şi comentarii ale principalilor factori de decizie /formatori de opinie;
- Sinteza unor studii de piaţă realizate de către organizaţii abilitate;
- Date despre noile produse şi tehnologii lansate pe piaţă.
AGENDA INVESTITIILOR
EURO-CONSTRUCTII
EURO-FEREASTRA
FEREASTRA

Abonare newsletter