RO EN
The cart is empty

DAFORA a fost amendata cu 4 milioane de lei de Consiliul Concurentei

Compania de constructii Dafora - Medias a fost amendata cu 3,97 milioane de lei de Consiliul Concurentei, reprezentand 2,52% din cifra de afaceri aferenta anului 2013, ca urmare a unei investigatii deschise de autoritate in anul 2010 avand ca obiect atribuirea unor contracte de foraj de catre SNGN Romgaz SA - Medias si Transatlantic Worldwide Romania - Bucuresti. Ancheta a vizat o posibila incalcare a art. 5, alin. (1) din Legea Concurentei nr. 21/1996 republicata, ce interzice intelegerile intre agentii economici ori asociatiile de agenti economici, deciziile luate de asociatiile de agenti economici sau practicile concertate care au ca obiect sau au ca efect restrangerea, impiedicarea ori denaturarea concurentei pe piata romaneasca sau pe o parte a acesteia. Potrivit unui anunt publicat pe portalul Bursei de Valori Bucuresti, in cadrul careia Dafora este listata, reprezentantii companiei considera decizia ca fiind "nefondata si nelegala". Prin urmare, hotararea va fi atacata la Curtea de Apel Bucuresti, Sectia Contencios Administrativ, in termen de 30 de zile de la comunicare, in temeiul art. 49, alin. 1 din Legea concurentei, in vederea anularii totale sau partiale a masurilor dispuse.
Dafora SA a incheiat anul 2014 cu venituri totale de 198 milioane de lei (44,5 milioane de euro), in crestere cu 25,7% fata de nivelul din 2013, respectiv cu un profit aferent exercitiului de 4,62 milioane de lei. Cu un an in urma, indicatorul de profitabilitate indica o pierdere totala de 145,66 milioane de lei.
 

AGENDA CONSTRUCTIILOR

Vizualizaţi acum şi valorificaţi toate oportunităţile!
Ştiri de calitate și informaţii de afaceri pentru piaţa de construcţii, instalaţii, tâmplărie şi domeniile conexe. Articolele publicate includ:
- Ştiri de actualitate, legislaţie, informaţii statistice, tendinţe şi analize tematice;
- Informaţii despre noi investiţii, lucrări, licitaţii şi şantiere;
- Declaraţii şi comentarii ale principalilor factori de decizie /formatori de opinie;
- Sinteza unor studii de piaţă realizate de către organizaţii abilitate;
- Date despre noile produse şi tehnologii lansate pe piaţă.
AGENDA INVESTITIILOR
EURO-CONSTRUCTII
EURO-FEREASTRA
FEREASTRA

Abonare newsletter