RO EN
The cart is empty

CON-A deruleaza proiecte industriale cu o arie insumata de peste 70.000 mp

In prezent, societatea Con-A (din localitatea Selimbar) executa mai multe lucrari industriale, precum si un obiectiv de infrastructura, pe raza judetului Sibiu. In ceea ce priveste proiectele industriale, acestea sunt reprezentate de o serie de unitati de fabricatie, dezvoltate de companii multinationale pe plan intern, a caror suprafata insumata depaseste 70.000 mp. „In primele luni ale acestui an s-au anuntat cateva proiecte majore in domeniile comercial / retail si industrial, carora le vom acorda o atentie deosebita. Totodata, suntem in asteptarea unor masuri politice si economice concrete in ceea ce priveste sustinerea implementarii unor noi investitii atat in mediul public, cat si in cel privat, ce vor contribui - implicit - la sprijinirea sectorului specific. In prezent, purtam negocieri cu o parte din cei mai importanti investitori privati prezenti pe piata autohtona, proiectele vizate facand parte din segmentele in care am acumulat deja o experienta vasta, respectiv din cele de retail, industrial si office”, a declarat Mircea Bulboaca, presedinte al Con-A.
Mentinere a incasarilor la circa 200 milioane de lei si in 2013
Pentru 2013, societatea si-a propus mentinerea activitatii la un nivel valoric cel putin comparabil cu cel consemnat in precedentele 12 luni, concomitent cu extinderea afacerilor in domeniul proiectelor de energie regenerabila. „In pofida prognozelor efectuate inainte de incheierea exercitiului financiar precedent, care prevedeau venituri de 180 milioane de lei, in 2012 incasarile companiei nostre s-au situat la circa 200 milioane de lei, in scadere cu aproximativ 14 % fata de anul trecut, cand au fost inregistrate venituri de 233 milioane de lei. Cu toate acestea, marja rentabilitatii societatii a fost pozitiva, fapt ce reflecta o evolutie optima a activitatii in ansamblu, mai ales in conditiile economice actuale. Anul in curs se anunta a fi cel putin la fel de solicitant, cu o competitie extrem de stransa intre companiile din bransa pentru adjudecarea proiectelor, tot mai putine din punct de vedere valoric si numeric. In aceasta situatie, mizam pe mentinerea cifrei de afaceri la un nivel similar celui din 2012, in timp ce, pe termen lung, in vederea asigurarii unei continuitati a afacerilor, vizam adaptarea permanenta la contextul pietei si la exigentele beneficiarilorh, a incheiat Mircea Bulboaca. Informatii suplimentare, la www.cona.ro
 

AGENDA CONSTRUCTIILOR

Vizualizaţi acum şi valorificaţi toate oportunităţile!
Ştiri de calitate și informaţii de afaceri pentru piaţa de construcţii, instalaţii, tâmplărie şi domeniile conexe. Articolele publicate includ:
- Ştiri de actualitate, legislaţie, informaţii statistice, tendinţe şi analize tematice;
- Informaţii despre noi investiţii, lucrări, licitaţii şi şantiere;
- Declaraţii şi comentarii ale principalilor factori de decizie /formatori de opinie;
- Sinteza unor studii de piaţă realizate de către organizaţii abilitate;
- Date despre noile produse şi tehnologii lansate pe piaţă.
AGENDA INVESTITIILOR
EURO-CONSTRUCTII
EURO-FEREASTRA
FEREASTRA

Abonare newsletter