RO EN
The cart is empty

COMINCO SA: Incapacitatea de plata a creantelor a generat insolventa

Recent, una dintre cele mai mari companii autohtone de constructii listate la bursa - Cominco SA (din Bucuresti) - a intrat in faliment. Decizia de initiere a procedurii de insolventa a fost luata de Tribunalul Bucuresti la inceputului lunii aprilie a.c., in urma solicitarii emise de unul dintre creditorii companiei, respectiv firma Group Construct Invest, din Suceava. Termenul limita pentru depunerea declaratiilor de creanta a fost stabilit pentru data de 5 iunie 2012, in timp ce, la data de 10 iulie a.c., va fi facut public tabelul definitiv al acestora. Avand in vedere faptul ca datoriile companiei se ridica la nivelul activelor detinute, este posibil ca dupa lichidarea acesteia, sumele provenite din vanzarea actiunilor sa acopere exclusiv valoarea creantelor. In intervalul de referinta al anului trecut, datoriile pe termen scurt ale companiei insumau 44 milioane de lei, iar cele pe termen lung depaseau 14 milioane de lei, in timp ce Cominco SA avea de recuperat doar 44,5 milioane de lei de la clienti. Totodata, conform ultimului raport efectuat, valoarea intregii societati a fost evaluata la mai putin de 5 milioane de lei. Informatii suplimentare, la www.tmb.ro sau www.bvb.ro

AGENDA CONSTRUCTIILOR

Vizualizaţi acum şi valorificaţi toate oportunităţile!
Ştiri de calitate și informaţii de afaceri pentru piaţa de construcţii, instalaţii, tâmplărie şi domeniile conexe. Articolele publicate includ:
- Ştiri de actualitate, legislaţie, informaţii statistice, tendinţe şi analize tematice;
- Informaţii despre noi investiţii, lucrări, licitaţii şi şantiere;
- Declaraţii şi comentarii ale principalilor factori de decizie /formatori de opinie;
- Sinteza unor studii de piaţă realizate de către organizaţii abilitate;
- Date despre noile produse şi tehnologii lansate pe piaţă.
AGENDA INVESTITIILOR
EURO-CONSTRUCTII
EURO-FEREASTRA
FEREASTRA

Abonare newsletter