RO EN
The cart is empty

COLLIERS: Deprecierea leului poate pune presiuni asupra costurilor de inchiriere

Intr-un context volatil generat de epidemia de Covid-19, piata locala de real estate ar putea fi afectata in acest an de posibila depreciere a monedei nationale. Deprecierea a fost mica pana acum in Romania, de putin peste 1% in raport cu euro in ultimele luni, comparativ cu alte tari din regiune, precum Polonia, Republica Ceha sau Ungaria, unde monedele s-au depreciat cu pana la 10% in raport cu euro. Daca leul s-ar confrunta cu o evolutie similara, costul inchirierii unei proprietati ar creste substantial, ducand la costuri suplimentare de pana la 25.000 euro pe an pentru un spatiu de 1.000 mp de birouri din Bucuresti, cu taxele de servicii incluse, potrivit estimarilor consultantilor Colliers International.
Pandemia de Covid-19 este asteptata sa provoace efecte negative in diverse sectoare economice la nivel global, inclusiv in real estate. O provocare speciala cu care se confrunta jucatorii din segmentul comercial al pietei de imobiliare din Europa Centrala si de Est este plata chiriilor si taxelor de servicii in raport cu euro, ceea ce ar putea duce la dificultati. Situatia este delicata in special pentru Cehia (coroana ceha - CZK), Polonia (zlotul polonez - PLN) si Ungaria (forintul maghiar - HUF), unde monedele nationale au scazut in raport cu euro cu procente cuprinse intre 7% si 10%.
”Evolutia monedei nationale nu este atat de pesimista in Romania, unde leul a scazut cu doar 1,3% in raport cu euro in perioada dintre mijlocul lunii februarie si finalul lunii martie. Asta nu inseamna mult pentru chirii acum, dar situatia trebuie pusa intr-un context mai larg, moneda romaneasca scazand constant in ultimii cinci ani, in timp ce alte monede regionale au fost mai putin dinamice. Fata de acum cinci ani, leul s-a devalorizat cu 9%, prin comparatie cu 11% in cazul PLN si 17% in cazul HUF, ultimele doua marcand mare parte din depreciere in 2020”, spune Silviu Pop, Head of Research la Colliers International, care a analizat diverse scenarii privind evolutia monedei nationale si posibilul impact asupra pietei de real estate.
Avand in vedere dezechilibrele interne mai ridicate cu care se confrunta Romania, multi analisti nu exclud posibilitatea unei deprecieri mai mari pentru moneda nationala in acest an. In toamna anului trecut, Fondul Monetar International aprecia ca, avand in vedere fundamentele macroeconomice, leul romanesc avea loc pentru o depreciere de pana la aproximativ 10%. Asadar, desi pare ca directia pentru leu este de depreciere, aprecierile FMI fac parte din cea mai pesimista ipoteza. Merita notat ca principalul scenariu indica o scadere mult mai mica, sondajele realizate de CFA Society Romania in randul analistilor financiari din tara indicand un raport mediu de 4,94 lei pentru un euro intr-un orizont de 12 luni.
„Intr-un asemenea scenariu extrem de depreciere de 10% a leului fata de euro, costurile imobiliare ar creste cu echivalentul a 25 de euro pe metru patrat pe an la valoarea actuala a cursului, ceea ce ar insemna o crestere semnificativa mai ales in contextul actual. In teorie, acest cost ar trebui acoperit doar de catre chirias, dar circumstantele extraordinare din piata inseamna ca proprietarii, in special din zonele de retail si birouri, nu sunt intr-o pozitie dominanta pentru a putea negocia”, adauga Silviu Pop.
In consecinta, noi tipuri de angajamente ar putea fi stabilite intre proprietari si chiriasi. Proprietarii ar putea lua in considerare scutiri pe termen scurt la plata chiriilor sau inclusiv devansarea lunilor gratuite de chirie pe care le ofera de obicei la finalul perioadei contractuale. In acelasi timp, chiriasii ar putea sa extinda durata contractului de inchiriere cel putin pentru a acoperi perioada compromisa.
”In final, sectorul imobiliar va fi un loc mai sarac pentru toata lumea daca jucatorii din piata nu reusesc sa gaseasca solutii in aceste vremuri complicate. Un viitor in care proprietarii de cladiri au prea putini chiriasi sau unde chiriasii nu pot gasi un spatiu potrivit de inchiriat poate fi evitat daca si unii si ceilalti reusesc sa ajunga la solutii prin care sa se sustina reciproc in aceste vremuri dificile, contribuind astfel la accelerarea procesului de recuperare atunci cand situatia actuala se va incheia", conchide Silviu Pop, Head of Research la Colliers International.

AGENDA CONSTRUCTIILOR

Vizualizaţi acum şi valorificaţi toate oportunităţile!
Ştiri de calitate și informaţii de afaceri pentru piaţa de construcţii, instalaţii, tâmplărie şi domeniile conexe. Articolele publicate includ:
- Ştiri de actualitate, legislaţie, informaţii statistice, tendinţe şi analize tematice;
- Informaţii despre noi investiţii, lucrări, licitaţii şi şantiere;
- Declaraţii şi comentarii ale principalilor factori de decizie /formatori de opinie;
- Sinteza unor studii de piaţă realizate de către organizaţii abilitate;
- Date despre noile produse şi tehnologii lansate pe piaţă.
AGENDA INVESTITIILOR
EURO-CONSTRUCTII
EURO-FEREASTRA
FEREASTRA

Abonare newsletter