RO EN
The cart is empty

CBRE: Mandatele actuale de administrare permit cresterea cu 10% a rulajului

Reprezentantii CBRE au anuntat, la data de 15 aprilie a.c., in cadrul unei conferinte, ca societatea specializata in consultanta imobiliara a preluat serviciile de administrare a proprietatilor pentru toate cladirile de birouri aflate in proprietatea NEPI Rockcastle din Bucuresti. Prin noul mandat de administrare, portofoliul local de administrare a proprietatilor, detinut de CBRE, atinge in total 770.000 de metri patrati.
Acestea sunt principalele premise pentru care CBRE are in vedere, la nivelul lui 2019, o crestere de circa 10% a cifrei de afaceri, pana la 14,3 milioane de euro, dupa ce in 2018 a raportat un rulaj de aproape 13 milioane de euro, aflat, la randul sau, pe un trend ascendent fata de cele 12,6 milioane de euro din 2017. Practic, pentru trei ani consecutivi, daca se ia in considerare valoarea incasarilor, CBRE ramane cea mai semnificativa companie specializata in domeniul consultantei imobiliare, activa pe piata din Romania, iar contributia actuala a departamentului de administrare a proprietatilor se plaseaza la aproape un sfert din rulajul total.
Datele au fost prezentate la conferinta de Razvan Iorgu, Managing Director al CBRE Romania, care a mai explicat ca, pentru acuratete, nu s-a luat in calcul si cifra de afaceri a CBRE GWS, ce reprezinta o companie inregistrata separat si in mod distinct la Oficiul Comertului si care – pe baza activitatilor de facility management si outsourcing (principalul sau domeniu de specializare) – a consemnat in 2018 o cifra de afaceri evaluata la 6,5 milioane de euro.
„Tinta este sa crestem cifra de afaceri cu peste 10% anual. Trecem printr-o schimbare completa a companiei si am angajat oameni noi. Ponderea departamentului de administrare a proprietatilor in cifra de afaceri se va majora, dar si la alte departamente se va observa o ascensiune”, a declarat Razvan Iorgu.
Acest mandat important, castigat de divizia locala de administrare a proprietatii, se adauga altora, la fel de semnificative. Anul trecut, portofoliul de active aflate in administrare a fost completat cu proprietatile Immofinanz, ale Vastint (divizia imobiliara a IKEA) si ale CA Immo, iar in prezent CBRE se ocupa de 27 de proprietati de retail si birouri la nivel national. Printre proprietatile administrate de CBRE se afla mall-urile Sun Plaza din Bucuresti, cele patru mall-uri Vivo ale Immofinanz si ansamblurile de birouri Timpuri Noi Square (faza a doua), Green Gate si Campus 6.
La nivelul Europei Centrale si de Est, CBRE administreaza o suprafata totala de aproape 6 milioane de metri patrati, din care 2,2 milioane de metri patrati se regasesc in cladiri de birouri.

AGENDA CONSTRUCTIILOR

Vizualizaţi acum şi valorificaţi toate oportunităţile!
Ştiri de calitate și informaţii de afaceri pentru piaţa de construcţii, instalaţii, tâmplărie şi domeniile conexe. Articolele publicate includ:
- Ştiri de actualitate, legislaţie, informaţii statistice, tendinţe şi analize tematice;
- Informaţii despre noi investiţii, lucrări, licitaţii şi şantiere;
- Declaraţii şi comentarii ale principalilor factori de decizie /formatori de opinie;
- Sinteza unor studii de piaţă realizate de către organizaţii abilitate;
- Date despre noile produse şi tehnologii lansate pe piaţă.
AGENDA INVESTITIILOR
EURO-CONSTRUCTII
EURO-FEREASTRA
FEREASTRA

Abonare newsletter