RO EN
The cart is empty

C&W: Tranzactii de 464 milioane euro pe piata hoteliera din ECE, in ultimele 12 luni

Activitatea de investitii hoteliere in regiunea ECE - 6 (Polonia, Cehia, Romania, Ungaria, Bulgaria, Slovacia) a totalizat  464 milioane euro in ultimele 12 luni – iunie 2022 - iunie 2023, in ciuda cresterii notabile a costurilor de finantare si a provocarilor economice si geopolitice in curs. Aceasta este cu 74% mai mare comparativ cu  perioada anterioara de 12 luni. Intre S2 2022 si S1 2023, au fost vandute 23 de hoteluri cu aproape 3.000 de camere. 
Cushman & Wakefield si CMS prezinta principalele concluzii ale celei de-a patra editii a raportului comun care analizeaza piata tranzactiilor cu hoteluri din ECE: Getting Real about ESG in Hotel Real Estate.
Avand in vedere tranzactiile aflate in diverse stadii de negociere, volumul investitiilor ar putea ajunge la 563 milioane euro pana la sfarsitul anului 2023, cu aproape 30% mai mult decat in 2022. Apetitul investitorilor este alimentat de revenirea puternica a performantei hotelurilor din toata regiunea, veniturile pe camera disponibila ( RevPAR ) in primul semestru 2023 depasind nivelurile din 2019 cu 6%.
Magsud Rahmanov, Head of Hotel Transactions, CEE & SEE, Cushman & Wakefield: ”Activitatea investitionala intre S2 2022 si S1 2023 a fost stimulata de cresterea presiunii asupra proprietarilor de a vinde sau de a-si refinanta activele, si asupra investitorilor de a investi capitalul acumulat - dar si de imbunatatirea performantei hotelurilor. In ciuda ratelor de ocupare sub nivelul din S1 2019, cresterea ratei medii zilnice (ADR) a majorat in S2 2022 - S1 2023 veniturile pe camerele disponibile din capitalele ECE-6 peste nivelurile pre-pandemice, iar tendinta ascendenta va continua. In timp ce avansul ADR va incetini, rata de ocupare in crestere va ajuta la sustinerea traiectoriei ascendente a RevPAR. Combinatia intre stabilizarea inflatiei, imbunatatirea performantei hoteliere si revenirea investitorilor internationali - in special din Asia si Orientul Mijlociu - va conduce probabil la o crestere suplimentara a tranzactiilor cu hoteluri in urmatorul an”.
 
 
Investitorii cauta hoteluri sustenabile
Studiile Cushman & Wakefield arata ca jumatate dintre investitorii hotelieri din ECE se uita la criteriile ESG in procesele de due diligence pentru achizitiilor unor proprietati hoteliere, iar 40% sunt in proces de includere a acestora in analizele lor. 
Motivul este consolidarea legislatiei in vigoare si oportunitatea de crestere a valorii activelor - precum si amenintarea problemelor potentiale care pot aparea in timpul tranzactiilor. Peste 50% dintre investitori s-au confruntat cu provocari legate de ESG in timp ce au efectuat achizitii si vanzari de proprietati hoteliere. Pentru aproximativ 35% dintre investitori, au avut consecinte financiare semnificative, depasind jumatate de milion de euro. In regiunea ECE, investitorii hotelieri chestionati nu au intampinat inca un impact atat de important, dar cu toate acestea, 60% au fost expusi la probleme monetare nefinanciare sau minore ( sub 500.000 EUR ).
 
 
 
ESG, beneficiu pentru afaceri
Pentru cei care sunt proactivi si acorda atentie deosebita  componentei ESG, exista potentialul de a creste valoarea hotelurilor prin obtinerea de venituri mai mari, reducerea costurilor cu utilitatile si imbunatatirea atractivitatii investitionale cu 6% pentru hotelurile cu cele mai mari acreditari ESG. 
Pe baza cercetarilor Cushman & Wakefield si a experientei in procese de audit in domeniul energetic, hotelurile pot reduce in special consumul de energie si apa prin implementarea masurilor de sustenabilitate. 
Conform celei mai recente editii a Cornell Hotel Sustainability Benchmarking Index (CHSB 2023), in 2021 consumul mediu final de energie pentru un esantion de 31 de hoteluri din Varsovia, Praga si Bucuresti a fost de aproximativ 166 kWh pe camera ocupata, in timp ce 25% din cele mai eficiente hoteluri au avut un consum de energie cu aproximativ 41% mai mic, respectiv 99 kWh pe camera ocupata.
In plus, ESG ca standard utilizat pentru a masura impactul pe termen lung al unei companii asupra mediului si societatii este important in sectorul ospitalitatii, deoarece sprijina in continuare atragerea talentelor, inovatia, imbunatatirea valorii marcii si sansa unei finantari mai bune. Hotelurile sustenabile pot obtine, de asemenea, conditii comerciale mai bune de la operatori. Si, important, la nivelul UE exista un cadru de reglementare in acest domeniu din ce in ce complex, care va afecta si proprietarii de hoteluri.
Lukas Hejduk, Head of Hospitality, CMS: „ESG nu este doar un imperativ moral, ci si un motor cheie al crearii de valoare si al rezilientei in industria hoteliera. Pe masura ce asteptarile clientilor, investitorilor si autoritatilor de reglementare evolueaza, proprietarii si operatorii din sectorul ospitalier trebuie sa se adapteze si sa inoveze pentru a raspunde cererii crescande de practici sustenabile si responsabile social. UE dezvolta dinamic legislatia pentru promovarea transformarii ecologice. Au fost deja adoptate mai multe acte juridice pentru a consolida eficacitatea raportarii pe probleme de mediu, sociale si de guvernare. Acestea vor avea un impact direct atat asupra sectorului financiar, cat si asupra sectorului ospitalitatii, deoarece partile interesate vor evalua din ce in ce mai mult performanta ESG a hotelurilor."
In sectorul ospitalitatii exista o gama larga de certificari, insa doar 7% din hotelurile de pe pietele europene mari au certificari ESG recunoscute de Google Travel ( BREEAM, LEED, Green Key, Green Globe, Earth Check, GSTC, etc. ). Ponderea hotelurilor cu aceste certificari este chiar mai mica in majoritatea oraselor din ECE, mai putin de 5%, cu exceptia Varsoviei, care se numara printre primele 10 piete dupa acest criteriu, cu aproape 10% din hoteluri acreditate ESG.
Varianta integrala a raportul Cushman & Wakefield si CMS ”Getting Real about ESG in Hotel Real Estate” il puteti descarca de aici

AGENDA CONSTRUCTIILOR

Vizualizaţi acum şi valorificaţi toate oportunităţile!
Ştiri de calitate și informaţii de afaceri pentru piaţa de construcţii, instalaţii, tâmplărie şi domeniile conexe. Articolele publicate includ:
- Ştiri de actualitate, legislaţie, informaţii statistice, tendinţe şi analize tematice;
- Informaţii despre noi investiţii, lucrări, licitaţii şi şantiere;
- Declaraţii şi comentarii ale principalilor factori de decizie /formatori de opinie;
- Sinteza unor studii de piaţă realizate de către organizaţii abilitate;
- Date despre noile produse şi tehnologii lansate pe piaţă.
AGENDA INVESTITIILOR
EURO-CONSTRUCTII
EURO-FEREASTRA
FEREASTRA

Abonare newsletter