RO EN
The cart is empty

BUDIMEX: Intensificare a dependentei economiei poloneze de zona euro

Grupul Budimex, lider al pietei constructiilor din Polonia, a inregistrat venituri de 2,88 miliarde zloti polonezi - PLN (echivalentul a 687 milioane de euro) in primele sase luni ale anului in curs, fiind raportata o crestere de 28,2% fata de intervalul corespunzator al anului trecut. In ceea ce priveste activitatea de constructii-montaj din Polonia, exprimata in preturi curente, s-a consemnat o majorare de 8,8% a incasarilor din servicii specifice prestate, in timp ce divizia de constructii din cadrul companiei a anuntat o sporire de 34,2% a afacerilor comparativ cu intervalul ianuarie-iunie 2011. Potrivit raportului financiar semestrial al firmei, prima jumatate a anului in curs a fost caracterizata, la nivel macroeconomic, de o incetinire a activitatii la nivelul tuturor industriilor din Polonia, precum si de o deteriorare semnificativa a climatului investitional, in special in ceea ce priveste sectorul constructiilor. Totusi, economia poloneza se mentine la un nivel superior in comparatie cu alte state europene in ceea ce priveste rata de dezvoltare in aceasta perioada. Astfel, conform celor mai recente date publicate de institutele locale de statistica, sectorul constructiilor a inregistrat o crestere de 8% in semestrul intai a.c., in comparatie cu aceeasi perioada din 2011. Totodata, previziunile pentru urmatoarele sase luni evidentiaza o ingrijorare a managerilor companiei fata de cresterea gradului de expunere a pietei locale la situatia din zona euro, precum si de estimarile pesimiste ale Comsiei Europene privind evolutia domeniului in 2012-2013. Informatii suplimentare, la www.budimex.pl

AGENDA CONSTRUCTIILOR

Vizualizaţi acum şi valorificaţi toate oportunităţile!
Ştiri de calitate și informaţii de afaceri pentru piaţa de construcţii, instalaţii, tâmplărie şi domeniile conexe. Articolele publicate includ:
- Ştiri de actualitate, legislaţie, informaţii statistice, tendinţe şi analize tematice;
- Informaţii despre noi investiţii, lucrări, licitaţii şi şantiere;
- Declaraţii şi comentarii ale principalilor factori de decizie /formatori de opinie;
- Sinteza unor studii de piaţă realizate de către organizaţii abilitate;
- Date despre noile produse şi tehnologii lansate pe piaţă.
AGENDA INVESTITIILOR
EURO-CONSTRUCTII
EURO-FEREASTRA
FEREASTRA

Abonare newsletter