RO EN
The cart is empty

BOG'ART: Constructia Catedralei Mantuirii Neamului ajunge la cota zero

Pe parcursul anului 2012, lucrarile realizate de compania Bog'Art, in calitate de antreprenor general al proiectului de constructie a Catedralei Manturii Neamului (din Capitala) au avansat, in conformitate cu graficul prestabilit. Astfel, pana la sfarsitul anului, compania de constructii, ce demarase lucrarile propriu-zise in urma cu circa doi ani, executase componente importante ale viitorului lacas de cult, respectiv edificarea celor trei niveluri subterane, pana la cota 0. Radierul casetat, la care s-a lucrat in intervalul decembrie 2011 - iunie 2012, a fost construit astfel incat sa preia sarcinile obiectivului, pentru a le distribui pe o suprafata cat mai intinsa, mai ales ca in subteran va fi amplasata sala polivalenta a edificiului. "Dimensiunile geometrice si masa totala a Catedralei Mantuirii Neamului au impus o solutie de radier general pentru a folosi in totalitate capacitatea de rezistenta a terenului. Grosimea radierului general, avand deschideri mari pe zona centrala, este de 4 metri. In zonele cu sarcini concentrate mari, aceasta grosime era insuficienta, solutia adoptata fiind de sporire a rezistentei si rigiditatii radierului in aceste zone, grosimea necesara fiind de 6 metri", a declarat inginerul Nicolae Stefan Noica, ce face parte din grupul de lucru la proiect. Dupa finalizarea radierului, forta de lucru s-a concentrat la inaltarea celor trei subsoluri, principalele lucrari derulate pe santier fiind cele de armare, cofrare si betonare. "Complexitatea acestor structuri metalice, care au in componenta lor bare de otel BST 500 si armatura din fier rigida tip BAR, dovada faptului ca aceste lucrari succesive sunt deosebit de complicate si necesita foarte mare atentie si precizie", a declarat inginerul Ion Ion, responsabil de controlul calitatii in cadrul firmei Bog'Art. In prezent, la sala polivalenta a catedralei se lucreaza la construirea foaierului si a elementelor arhitecturale deosebite, a boltilor, arcadelor si coloanelor. La cel de-al doilea subsol s-au finalizat holurile de acces, scarile si alte incaperi din componenta acestuia, in timp ce in cazul primului nivel subteran au fost armate cele mai multe dintre componente, urmand a fi realizate lucrarile de cofrare si turnare a otelului-beton. Cu exceptia lucrarilor de pe acest santier, societatea Bog'Art executa, in regim de antrepriza generala, doua imobile de locuinte (S+P+10E+E11-retras) ce fac parte din ansamblurile rezidentiale Edenia Titan si Evocasa Optima, dezvoltate de Adama Management, in Capitala. Executia propriu-zisa a fost demarata la finele lunii noiembrie 2012, termenele de predare fiind stabilite pentru jumatatea lunii mai a.c., respectiv sfarsitul lui august 2013. „Pe termen scurt, estimam o sporire a valorii medii specifice unei investitii private din segmentul constructiilor civile, ce va oscila intre 25 milioane de euro si 30 milioane de euro, fiind direct proportionala cu majorarea graduala a increderii dezvoltatorilor in faptul ca, la data finalizarii proiectelor initiate in intervalul 2013-2014, va exista suficienta cerere solvabila pentru investitiile realizate”, a declarat Bogdan Diaconu, director financiar al Bog'Art.  Informatii suplimentare, la www.bogart.ro

AGENDA CONSTRUCTIILOR

Vizualizaţi acum şi valorificaţi toate oportunităţile!
Ştiri de calitate și informaţii de afaceri pentru piaţa de construcţii, instalaţii, tâmplărie şi domeniile conexe. Articolele publicate includ:
- Ştiri de actualitate, legislaţie, informaţii statistice, tendinţe şi analize tematice;
- Informaţii despre noi investiţii, lucrări, licitaţii şi şantiere;
- Declaraţii şi comentarii ale principalilor factori de decizie /formatori de opinie;
- Sinteza unor studii de piaţă realizate de către organizaţii abilitate;
- Date despre noile produse şi tehnologii lansate pe piaţă.
AGENDA INVESTITIILOR
EURO-CONSTRUCTII
EURO-FEREASTRA
FEREASTRA

Abonare newsletter