RO EN
The cart is empty

ANALIZA: Constructorii din Marea Britanie voteaza impotriva Brexit

Mai mult de doua treimi dintre constructorii din Marea Britanie vor vota ca regatul sa ramana in Uniunea Europeana la referendumul ce va avea loc in luna iunie 2016, potrivit unui studiu realizat de publicatia britanica Construction News (CN). Astfel, circa 68% dintre antreprenori s-au declarat impotriva iesirii Marii Britanii din UE, fenoment cunoscut ca Brexit, in timp ce 25% s-au declarat pentru exit, iar alti 7% nu s-au decis inca. Totodata, numai 5% dintre cei care au raspuns sondajului CN au spus ca interesul companiilor in cadrul carora lucreaza ar fi pentru o eventuala iesire a Regatului Unit din UE, in timp ce majoritatea (64%) a declarat ca firmele angajatoare prefera sa ramana in Uniune.
Sondajul, ce a adunat 42 de raspunsuri ale unor profesionisti cu renume pentru piata britanica a constructiilor, a evidentiat, insa, ingrijorari suplimentare ale antreprenorilor legate de posibilele amanari ale unor proiecte in contextul organizarii referendumului, precum si de precautia dezvoltatorilor de a investi inainte de publicarea rezultatului acestuia. Astfel, 46% dintre respondenti au declarat ca cunosc dezvoltatori care si-au blocat proiectele si investitiile pentru date ulterioare lunii iunie 2016. "Unele decizii sunt amanate chiar fara ca anunturile sa se faca oficial", a declarat unul dintre respondenti.
Totodata, o posibila iesire a Marii Britanii din UE ar avea ca rezultat amanarea sau chiar anularea unor lucrari, din cauza cresterii costurilor estimate intr-un asemenea scenariu. "Planificarea costurilor reprezinta principala problema", a indicat un constructor, in timp ce altul a spus ca "incertitudinea din Europa, coroborata cu preturile mari ale constructiilor si posibilitatea aparitiei unei oferte excedentare in Londra in 2018 vor genera scaderea cererii de proiecte rezidentiale".
Alti respondenti au avertizat ca dinamica pietei britanice de constructii ar putea incetini, din cauza clientilor care transfera foarte mult riscurile asupra antreprenorilor. "Principalul risc este ca rata castigurilor constructorilor sa scada substantial. Nivelul profitabilitatii trebuie sa se mentina la 8%-10%", a spus un alt antreprenor britanic.
***
Referendumul privind apartenenta Marii Britanii la UE va avea loc la data de 23 iunie 2016. Potrivit rezultatelor unui sondaj, comandat si publicat recent de cotidianul britanic The Telegraph, 53% dintre englezi se opun iesirii din Uniunea Europeana, numarul acestora fiind cu 2% mai mare fata de sondajele anterioare, in timp ce 41% isi doresc iesirea din UE. In continuare, 6% dintre britanici sunt indecisi in legatura cu votul la referendum.
 

AGENDA CONSTRUCTIILOR

Vizualizaţi acum şi valorificaţi toate oportunităţile!
Ştiri de calitate și informaţii de afaceri pentru piaţa de construcţii, instalaţii, tâmplărie şi domeniile conexe. Articolele publicate includ:
- Ştiri de actualitate, legislaţie, informaţii statistice, tendinţe şi analize tematice;
- Informaţii despre noi investiţii, lucrări, licitaţii şi şantiere;
- Declaraţii şi comentarii ale principalilor factori de decizie /formatori de opinie;
- Sinteza unor studii de piaţă realizate de către organizaţii abilitate;
- Date despre noile produse şi tehnologii lansate pe piaţă.
AGENDA INVESTITIILOR
EURO-CONSTRUCTII
EURO-FEREASTRA
FEREASTRA

Abonare newsletter