RO EN
The cart is empty

ALPINE SA executa structura de rezistenta a primului imobil dintr-un complex

Subsidiara autohtona a grupului Alpine Bau GmbH (din Austria) executa, in prezent, structura de rezistenta a unui corp de cladire ce face parte dintr-un complex de birouri din Capitala, ce va insuma 78.200 mp si 46.000 mp de spatii de parcare si tehnice. Societatea de constructii a incheiat contractul de antrepriza, a carui valoare se situeaza la circa 15 milioane de euro, in luna octombrie a anului trecut, urmand a finaliza intreaga lucrare in termen de 22 de luni, respectiv in august 2014. Proiectul "Hermes Business Campus" va avea in componenta trei cladiri cu cate 14 niveluri (4S+P+8E+E9-tehnic), fiind dezvoltat de compania Atenor Group (din Belgia), pe Bulevardul Dimitrie Pompei nr. 5-7. "Imobilul aflat actualmente in etapa de executie (cladirea B, cu o arie inchiriabila de 18.000 mp), va fi inaugurat in luna noiembrie a acestui an, acesta urmand a gazdui o serie de companii multinationale, cu care se poarta negocieri in prezent. Hermes Business Campus reprezinta primul proiect initiat de Atenor Group in Bucuresti, intregul ansamblu urmand a trece prin toate etapele de certificare BREEAM (Building Research Establishment's Environmental Assessment Method)", a declarat Stéphan Sonneville SA, director executiv al dezvoltatorului. Complexul este dezvoltat in etape, prima dintre acestea - constand in executia lucrarilor geotehnice - fiind realizata de societatea Octagon Contractor & Engineering SA, pentru suma de 5 milioane de euro. Serviciile de arhitectura si proiectare au fost asigurate de B23 International Architectural Services si Iterum Construct (ambele din Bucuresti).
Printre cladirile care au ca termen de finalizare anul in curs se afla Floreasca Park, Hermes Business Campus, proiectul Armand Calinescu (dezvoltat de SASI Capital) si West Gate H5, astfel incat oferta anului 2013 este evaluata la 120.000 mp de spatii noi de birouri. Exista totusi posibilitatea unei cresteri cu 20%-40% a acesteia, avand in vedere faptul ca exista o serie de proiecte in faze avansate de constructie, dar nefinalizate din cauza lipsei activitatii de inchiriere sau a unor probleme legale”, a declarat Marius Scuta, directorul al departamentului de birouri in cadrul Jones Lang LaSalle.
***
Compania Alpine SA mai executa pe plan autohton - individual sau in cadrul unor asocieri - o serie de lucrari de infrastructura rutiera si feroviara, a caror valoare insumata depaseste 520 milioane de euro. La nivel international, Alpine Bau GmbH a anuntat, la inceputul lunii martie a.c., rezultate optime in discutiile cu institutiile creditoare si autoritatile locale, in ceea ce priveste implementarea unui plan de restructurare ce va fi initiat in perioada urmatoare Informatii suplimentare, la www.alp.ro sau www.alpine.at
 

AGENDA CONSTRUCTIILOR

Vizualizaţi acum şi valorificaţi toate oportunităţile!
Ştiri de calitate și informaţii de afaceri pentru piaţa de construcţii, instalaţii, tâmplărie şi domeniile conexe. Articolele publicate includ:
- Ştiri de actualitate, legislaţie, informaţii statistice, tendinţe şi analize tematice;
- Informaţii despre noi investiţii, lucrări, licitaţii şi şantiere;
- Declaraţii şi comentarii ale principalilor factori de decizie /formatori de opinie;
- Sinteza unor studii de piaţă realizate de către organizaţii abilitate;
- Date despre noile produse şi tehnologii lansate pe piaţă.
AGENDA INVESTITIILOR
EURO-CONSTRUCTII
EURO-FEREASTRA
FEREASTRA

Abonare newsletter