RO EN
The cart is empty

ACVATOT mizează pe deblocarea lucrărilor finanțate cu fonduri UE

Acvatot a fost înființată în 1991, având ca obiect de activitate execuția de rețele de alimentare cu apă și de canalizare pentru clienți publici și privați. După preluarea, în 2000, de compania franceză SADE – CGTH, firma și-a diversificat activitatea, continuând operaţiunile de realizare a unor lucrări complexe atât de execuție de rețele de apă, canalizare, gaz sau termoficare, cât și de instalaţii electrice pentru parcuri eoliene, reabilitări de drumuri comunale/județene sau lucrări complete de apă/canal/drum pentru complexurile comerciale. Din luna iulie 2017, Acvatot are un nou director general în persoana ing. Călin Bichir, care vine cu experiența acumulată în industria construcțiilor și cu dorința de a accesa noi piețe. Interviu cu Călin Bichir, director general al Acvatot din luna iulie 2017, cu o experiență de 24 de ani în domeniul construcțiilor.
- Care sunt proiectele cele mai interesante pentru Acvatot în următoarea perioadă?
- Dorim să ne implicam în toate tipurile de proiecte de construcții, unele dintre ele putând fi spectaculoase, iar altele o provocare. Indiferent de proiect, acesta este atent analizat prin prismă tehnico-financiară, pentru minimizarea riscurilor. Ne place să lucrăm cu clienți stabili din punct de vedere financiar, iar statul este unul dintre ei, chiar dacă, de obicei, plătește cu întârziere. Autorităţile publice derulează multe proiecte de dezvoltare națională, cum sunt Programul Național de Dezvoltare Locală sau Programul Operațional de Infrastructura Mare. În acest moment, implementăm o strategie de implicare în proiecte dezvoltate de mari operatori de apă, gaze naturale, energie electrică și termică, cum sunt Apa Nova, Engie România, Enel și Veolia Energie. Am deschis șantiere pentru mai multe proiecte de intervenție pentru Engie România, în București și în județele Prahova, Constanța, Brașov, Covasna și Galați. Lucrăm, de asemenea, în Otopeni la rețele termice și participăm intens la licitații pentru lucrări de termoficare, cu obiectivul de a accesa şi Capitala.
- Prezentați strategia de dezvoltare a companiei.
- Obiectivul pe termen scurt este ca la sfârșitul lui 2018, să raportăm o cifră de afaceri dublă în raport cu anul precedent. Mă bazez pe experiența firmei în domeniile în care activează, calitatea lucrărilor executate, capacitatea și dotarea tehnică a societății, dar mai ales puterea sa financiară de a susține lucrările până la momentul încasării contravalorii acestora. Sunt încrezător că strategia pe care am propus-o este coerentă și realizabilă, mai ales că, venind de la un alt operator important din construcții, înțeleg foarte bine contextul, piața și potențialul pe care îl avem.
- Cum credeți că va evolua piața de profil în 2018?
- Pe piața privată mai este loc de dezvoltare, iar construcțiile sunt un sector care va continua să fie dinamic și în viitor. În contextul actual, se manifestă nevoia de dezvoltare socială atât urbană, cât și rurală, în așa fel încât nu se mai poate întârzia deblocarea programelor de investiții într-un viitor apropiat. În ceea ce privește accesarea fondurilor europene, dacă nu vom finaliza lucrările finanțate de UE în termenul stabilit, aceasta va deveni cu siguranță o problemă. Totuşi, estimăm că proiectele finanțate din sursele respective se vor debloca. 

AGENDA CONSTRUCTIILOR

Vizualizaţi acum şi valorificaţi toate oportunităţile!
Ştiri de calitate și informaţii de afaceri pentru piaţa de construcţii, instalaţii, tâmplărie şi domeniile conexe. Articolele publicate includ:
- Ştiri de actualitate, legislaţie, informaţii statistice, tendinţe şi analize tematice;
- Informaţii despre noi investiţii, lucrări, licitaţii şi şantiere;
- Declaraţii şi comentarii ale principalilor factori de decizie /formatori de opinie;
- Sinteza unor studii de piaţă realizate de către organizaţii abilitate;
- Date despre noile produse şi tehnologii lansate pe piaţă.
AGENDA INVESTITIILOR
EURO-CONSTRUCTII
EURO-FEREASTRA
FEREASTRA

Abonare newsletter