RO EN
The cart is empty

BECHTEL: Investitii sustinute pentru promovarea inovatiei si a performantei in 2020

Raportul anual dat recent publicitatii de Bachtel indica faptul ca grupul a incheiat anul 2019 in forta, fapt reflectat mai cu seama de pozitia financiara puternica. Vanzarile in intervalul respectiv au totalizat 21,8 miliarde USD, din care 9,6 miliarde USD a constituit doar valoarea noilor contracte. In ceea ce priveste lucrarile aflate in curs de executie (backlog), acestea insumau, la finele anului precedent, 38,3 miliarde USD. Conducerea Bechtel explica aceste cifre prin capacitatea grupului de a incuraja parteneriatele si de a se alinia permanent la solicitarile clientilor. Dintre cele mai noi colaborari lansate in ultima perioada se remarca: proiectarea, constructia si comisionarea sistemului Mobile Launcher 2 pentru NASA, ce va fi utilizat pentru lansarea viitoarei versiuni a rachetei Space Launch System; facilitati LNG (gaz natural lichefiat) pentru NextDecade si Cheniere; joint venture cu ENKA pentru realizarea primei autostrazi ce va beneficia de conectivitate 5G in Serbia; constructia, in colaborare cu General Motors, a retelei SUA de statii de incarcare a autovehiculelor electrice; parteneriat cu corporatia guvernamentala Millennium Challange si cu guvernul din Coasta de Fildes pentru dezvoltarea planului general de infrastructura din aceasta tara, in vederea asigurarii conditiilor unei dezvoltari economice sustenabile. In ultimul timp, Bechtel a continuat sa investeasca puternic in inovatie, ceea ce s-a concretizat prin brevetarea in patru ani a peste 250 de inventii in 56 de proiecte derulate pe plan international. In ceea ce priveste operatiunile, fondurile de dezvoltare au fost directionate catre tehnologiile integrate si procesele centrate pe date, care au capacitatea de a asigura o eficientizare maxima a proceselor de executie. Prin respectivele eforturi s-a reusit o diminuare cu 20% a costurilor si o imbunatatire cu 30% a timpului de finalizare a proiectelor.

AGENDA CONSTRUCTIILOR

Vizualizaţi acum şi valorificaţi toate oportunităţile!
Ştiri de calitate și informaţii de afaceri pentru piaţa de construcţii, instalaţii, tâmplărie şi domeniile conexe. Articolele publicate includ:
- Ştiri de actualitate, legislaţie, informaţii statistice, tendinţe şi analize tematice;
- Informaţii despre noi investiţii, lucrări, licitaţii şi şantiere;
- Declaraţii şi comentarii ale principalilor factori de decizie /formatori de opinie;
- Sinteza unor studii de piaţă realizate de către organizaţii abilitate;
- Date despre noile produse şi tehnologii lansate pe piaţă.
AGENDA INVESTITIILOR
EURO-CONSTRUCTII
EURO-FEREASTRA
FEREASTRA

Abonare newsletter