RO EN
The cart is empty

SC: Schimbare de retorica pe piata de capital - de la inflatie la recesiune

Cresterea indicelui BET al Bursei de Valori Bucuresti (BVB) cu 5% de la inceputul acestui an a fost primita cu entuziasm de catre investitori, dar nu trebuie sa ne lasam amagiti ca aceasta ar insemna si o schimbare fundamentala pozitiva, ba chiar ar trebui sa fim precauti in ceea ce priveste modul in care va evolua economia in viitorul apropiat.
Spre deosebire de anul 2008, care a marcat cea mai severa criza financiara din ultimul secol, dinamica actuala a pietei este diferita. Daca in 2008 a existat un blocaj al circularii banilor in piata, provocat de produsele structurate convertibile a creditelor (CDO-Convertible Debt Obligations), in 2023 piata dispune de suficiente fonduri, unele fiind injectate in piata atat de catre guvern, cat si de catre Comisia Europeana. Alti doi factori importanti sunt apetitul investitional si gradul de risc asumat al investitorilor, care sunt mai mari decat in 2008, obisnuiti fiind si de volatilitatea pietelor aflata in crestere in anii anteriori, urmati de trecerea unui 2022 cel putin problematic.
"Este de asteptat o slabire graduala a economiei in 2023, dar, spre deosebire de 2008, daca vom reusi sa mentinem un cadru stabil din punct de vedere fiscal si politic, asa cum cursul valutar ne-a obisnuit poate prea mult in ultimii 2 ani, atunci sunt sanse foarte mari ca de aceasta data sa putem evita scaderi majore pe piata de capital si sa atragem incusiv atentia investitorilor straini. Considerand ponderea sectoarelor din cadrul bursei romanesti observam caracterul defensiv ce se apropie de modelul FTSE100 al bursei britanice care in aceste momente cocheteaza cu maxime istorice. Atractivitatea acestor coordonate ar duce, in consecinta, la cresterea lichiditatii", spune Serban Florea, fondatorul Selective Capital.
Startul anului este dominat de fondurile mari de investitii care se repozitioneaza pentru a captura inca din start o reflexie cat mai fidela a strategiei de acumulare, decisa inca de la finalul anului trecut. Daca spre sfarsitul lui 2022 am observat cum corectii ale actiunilor companiilor de tehnologie s-au adancit, aceasta evolutie s-a inversat pe parcursul lunii Ianuarie. O astfel de miscare este oportunista, deoarece performanta sectorului tehnologic era deja compromisa inca din Noiembrie 2022, iar salvarea blazonului unor administratori de fond ce mizasera pe acest sector sau pe companiile inovative, oricum nu mai era posibila. Insa un nou inceput, o actualitate care arata bine, cu o referinta care se lipeste de granita dintre ani poate avea un impact pozitiv in psihologia investitorilor care se indreapta acum catre plasamente care sa ii fereasca de inflatie, deja resimtita la nivel individual.
Aceste lucruri au facut ca inceputul de an sa fie unul optimist pe pietele de capital, inclusiv in Romania, insa, daca se va pastra corelatia dintre masurile economice adoptate in SUA si Romania, nu sunt suficiente motive pentru a putea spune ca trendul ascendent va continua. Anunturile privind concedierea a zeci de mii de angajati in marile companii de tehnologie digitala din SUA, care au urmat scaderii valorii actiunilor la bursa, au reprezentat pentru multi investitori o oportunitate de a reconsidera alocarea de portofoliu in acest sector. Evolutia pietei de capital va fi influentata insa, in mare masura, de deciziile pe care le va lua Rezerva Fedeala din SUA, iar daca aceste decizii vor fi corecte, iar economia va incetini gradual, companiile vor avea timp sa isi ajusteze bugetele de investitii, iar taierile de costuri vor fi inlocuite de planuri de dezvoltare.
Spre exemplu, desi cresterile salariale orare din SUA au fost de 4,7% in ultimul trimestru din 2022, acestea au incetinit de fapt fata de trimestrul al treilea din 2022, in conditiile in care inflatia a fost de 7%. In Romania, cresterile salariale au fost de doar 10%, in timp ce inflatia din trimestrul a patrulea al anului trecut a fost de 16,3%. In 2008, inflatia se situa pe la 8%. In plus, rata de economisire in SUA a fost de doar 2,7% in trimestrul al patrulea din 2022, in conditiile in care media acesteia a stat confortabil la peste 5% in ultimul deceniu. De aici putem traduce ca puterea de cumparare a scazut simtitor si se va reflecta cat de curand intr-un consum mai slab.
"Daca ne uitam la economia americana, motor al economiei globale, observam ca majorarile salariale incetinesc, piata muncii slabeste desi la valorile principale nu apar scaderi semnificative, rata de economisire scade deoarece puterea de cumparare a fost stirbita tot de inflatie, gradul de folosire a cardurilor de credit a crescut peste media anuala, productia si serviciile inregistreaza din ce in ce mai putine comenzi. Toti acesti indicatori reprezinta semnale de alarma ca recesiunea este destul de aproape. Intrebarea care se naste insa este daca avem motive de ingrijorare avand in vedere ca ultima recesiune, cea din 2008 inca ii mai bantuie pe participantii din piata de capital", adauga Serban Florea, fondatorul Selective Capital.
In continuare, atentia investitorilor romani este indreptata asupra unei posibile schimbari a politicii monetare a Federal Reserve, lucru ce ar putea semnala o schimbare similara si in zona noastra.
Romania ar putea beneficia de reorientarea unor investitori catre piata de capital din Bucuresti, insa lichiditatea scazuta si paleta restransa de alternative de investitii tin anumite fonduri straine inca deoparte. Dar, atractivitatea actiunilor companiilor energetice listate la bursa se apropie de maturitate, iar investitorii din piata de capital, care cauta sa se protejeze cat mai bine de inflatie, ar putea sa se orienteze mai puternic catre companii din sectorul agricol, care beneficiaza de un mediu propice marcat de investitii semnificative atat din partea guvernului, cat si din partea Comisiei Europene.

AGENDA CONSTRUCTIILOR

Vizualizaţi acum şi valorificaţi toate oportunităţile!
Ştiri de calitate și informaţii de afaceri pentru piaţa de construcţii, instalaţii, tâmplărie şi domeniile conexe. Articolele publicate includ:
- Ştiri de actualitate, legislaţie, informaţii statistice, tendinţe şi analize tematice;
- Informaţii despre noi investiţii, lucrări, licitaţii şi şantiere;
- Declaraţii şi comentarii ale principalilor factori de decizie /formatori de opinie;
- Sinteza unor studii de piaţă realizate de către organizaţii abilitate;
- Date despre noile produse şi tehnologii lansate pe piaţă.
AGENDA INVESTITIILOR
EURO-CONSTRUCTII
EURO-FEREASTRA
FEREASTRA

Abonare newsletter