RO EN
The cart is empty

ROMSTRADE: Schimbarea administratorilor judiciari – calea sigura spre faliment

Potrivit datelor publicate pe portalul instantelor de judecata, cea mai recenta decizie a completului CFS1 din cadrul sectiei sindice a Tribunalului Giurgiu (care incearca sa solutioneze insolventa Romstrade) a vizat, la data de 10 septembrie a.c., confirmarea unui consortiu format din RVA Insolvency Specialists SPRL si SMDA Insolvency SPRL in calitate de administrator judiciar al antreprenorului de constructii. In acelasi timp, magistratii au infirmat numirea in calitate de administrator judiciar a firmei Five SPRL si au admis o contestatie formulata de creditorul Blue Aero (detinut tot de omul de afaceri Nelu Iordache) impotriva unei hotarari anterioare a adunarii creditorilor Romstrade. Initial, la 10 decembrie 2012, in momentul deschiderii insolventei, sarcina de administrator judiciar a fost incredintata Casei de Insolventa Transilvania - Filiala Bucuresti SPRL, iar ulterior, in februarie 2014, adunarea creditorilor a hotarat desemnarea altui administrator judiciar, in persoana ZRP Insolvency SPRL, decizie mentinuta de instanta in luna martie a.c. Noul termen pentru continuarea acestei proceduri extrem de complicate, in care chiar si unii creditori garantati (cum este cazul Unicredit Tiriac Bank) au renuntat la cererea de inscriere la masa credala, a fost stabilit pentru 3 noiembrie 2014. Potrivit afirmatiilor fostului administrator ZRP Insolvency, renuntarea la procesul de restructurare pe cale judiciara a Romstrade s-a datorat faptului ca biroul de insolventa reprezenta si un alt client ce detinea o creanta de dimensiuni reduse la antreprenorul de constructii, ceea ce ar fi dus la aparitia unor interese divergente.
Reorganizarea firmei pare a fi imposibila
Totusi, schimbarea a doi administratori judiciari nu este de bun augur si reprezinta calea sigura spre faliment, mai ales ca, dupa circa doi ani, o reorganizare pe baze reale a firmei pare a fi imposibila. In plus, administratorul special Nelu Iordache a incercat sa incheie contracte de cesiune a creantei proprii asupra companiei cu o societate civila de avocati (demers ce a fost anulat de instanta), iar creditoarea Iordache Gherghina a avut recent castig de cauza privind ridicarea masurii de suspendare a unor contracte de garantie mobiliara, vizand 23 de autoturisme aflate in proprietatea Romstrade, pana la acoperirea creantei sale, in cuantum de 0,3 milioane de lei. Mai mult, dosarul reuneste 2.448 de persoane fizice si juridice (creditori si reclamanti), ceea ce pune in dificultate solutionarea rapida a cauzei. Cei mai importanti creditori ai companiei sunt reprezentati de institutiile bancare sau de asigurari BCR (cu 303,5 milioane de lei), Astra Asigurari (235,8 milioane de lei) si Exim Bank (166 milioane de lei). Proprietarul Romstrade, Nelu Iordache, a fost arestat intr-un dosar in care este acuzat de deturnarea unor fonduri europene ce ar fi trebuit folosite la constructia autostrazii Nadlac-Arad, iar la 28 august a.c. Curtea de Apel Bucuresti a respins contestatia inaintata de Parchetul de pe langa Inalta Curte de Casatie si Justitie – Directia Nationala Anticoruptie, astfel incat inculpatul se afla in prezent sub control judiciar, pe raza sectorului 5 al Municipiului Bucuresti unde acesta locuieste, fara posibilitatea de a depasi limita teritoriala municipala in lipsa incuviintarii prealabile a instantei de judecata.
***
La data initierii procedurii insolventei, societatea Romstrade (din Adunatii Copaceni, judetul Giurgiu) avea in derulare 12 contracte pentru executia unor lucrari in valoare de peste 911 milioane de lei, precum si trei proiecte ce faceau parte din fostul Program National de Dezvoltare a Infrastructurii (PNDI), ce insumau 1,24 miliarde lei, insa in cazul acestora finantarea lucrarilor ar fi trebuit sa se efectueze din fondurile companiei. Multe din aceste contracte au fost reziliate, astfel incat in 2012, potrivit primului administrator judiciar, antreprenorul de constructii a inregistrat o pierdere neta de 47,62 milioane de lei, renuntand la depunerea situatiilor financiare pentru ultimii doi ani. Astfel, la Ministerul Finantelor Publice bilantul cel mai recent al Romstrade este cel pentru 2011, cand societatea avea 1.623 de angajati si a raportat un rulaj de 539,7 milioane de lei, in conditiile unui profit de 10,8 milioane de lei, insa cu datorii totale de 910,4 milioane de lei, ce depaseau cu mult activele imobilizate, in valoare de 726,5 milioane de lei, la acea data. Informatii suplimentare, la www.just.ro
 

AGENDA CONSTRUCTIILOR

Vizualizaţi acum şi valorificaţi toate oportunităţile!
Ştiri de calitate și informaţii de afaceri pentru piaţa de construcţii, instalaţii, tâmplărie şi domeniile conexe. Articolele publicate includ:
- Ştiri de actualitate, legislaţie, informaţii statistice, tendinţe şi analize tematice;
- Informaţii despre noi investiţii, lucrări, licitaţii şi şantiere;
- Declaraţii şi comentarii ale principalilor factori de decizie /formatori de opinie;
- Sinteza unor studii de piaţă realizate de către organizaţii abilitate;
- Date despre noile produse şi tehnologii lansate pe piaţă.
AGENDA INVESTITIILOR
EURO-CONSTRUCTII
EURO-FEREASTRA
FEREASTRA

Abonare newsletter