RO EN
The cart is empty

Romelectro si Hidroconstructia - primele insolvente sonore in constructii in pandemie

Pandemia si restrictiile de circulatie, problemele generate de acestea in lanturile de aprovizionare, cresterile de preturi, dar si esecul in implementarea sau finantarea de proiecte au reprezentat cauzele principale ca au generat intrarea in insolventa a doua companii cu renume pe piata de constructii - Romelectro si Hidroconstructia. Cele doua societati au o istorie indelungata in domeniu, Romelectro fiind compania care a proiectat 90% din capacitatea totala de energie instalata in centrale electrice conventionale si nucleare, iar Hidroconstructia a construit marile baraje si hidrocentrale ale tarii. Ambele companii au in vedere restructurarea operationala si financiara sub protectia Legii nr. 85/2014. Cele doua insolvente sunt de importanta deosebita, avans in vedere perioada de tranzitie energetica pe care o traverseaza Romania si planurile de investitii de peste 16 miliarde euro anuntate de autoritati pentru dezvoltarea sectorului energetic national, pana in 2030.
 
Romelectro SA a solicitat deschiderea procedurii de insolventa la data de 14 ianuarie 2022, cand s-a constituit Dosarul nr. 909/3/2022, conform Portalului Instantelor de Judecata. Potrivit datelor publice, compania a incheiat anul 2020 cu o cifra de afaceri de 201,64 milioane de lei, in scadere cu 37,5% fata de nivelul din 2019. Business-ul s-a inscris pe un trend descrescator din 2018, la fel ca profitul net, in timp ce datoriile companiei au crescut constant in ultimii cinci ani, ajungand la 244,8 milioane de lei la finalul anului 2020. Tot la sfarsitul primului an pandemic, Romelectro SA vea active circulante de 237,75 milioane de lei, din care creante de 133,63 milioane de lei. Cel mai mare contract de executie in care s-a implicat compania in ultimii ani, reprezentat de constructia centralei termoelectrice (CTE) Iernut, a fost reziliat la jumatatea anului trecut, din cauza intarzierilor majore cu finalizarea proiectului, pe fondul a numeroase dificultati pe santier, pentru care nu s-au gasit solutii. La Tribunalul Bucuresti este inregistrat si un dosar de litigiu al Romelectro SA si partenerul sau in acest proiect, Duro Felguera SA, ca reclamanti impotriva companiei Romgaz, ce are ca obiect executarea unui contract administrativ si termen pentru urmatoarea sedinta stabilit la 11 martie 2022.
 
Hidroconstructia a decis restructurarea operationala si financiara a societatii pentru perioada imediat urmatoare in vederea protejarii propriilor salariati si a partenerilor contractuali. In acest sens, Societatea a sesizat Tribunalul Bucuresti in data de 14 decembrie 2021, cu o cerere avand ca obiect reorganizarea societatii in cadrul procedurii insolventei (Dosarul 35978/3/2021).
Problemele legislative din sfera amenajarilor hidroenergetice, care au dus la sistarea unor proiecte aflate in portofoliul companiei cu consecinta blocarii unor sume importante de bani in lucrarile deja executate sau in garantiile de buna executie, precum si lipsa fortei de munca, cresterile de preturi si efectele pandemiei Covid-19 au constituit principalele aspecte ce au determinat solicitarea de intrare in insolventa. Acestea s-au adaugat problemelor pe care compania le are de mai multi ani cu intarzierea in deblocarea unor sume de bani alocate pentru o parte din proiecte externe, ca urmare a unor situatii exceptionale, precum instabilitatea politica, sociala, economica etc.
Compania a incheiat anul 2020 cu o cifra de afaceri de 520,5 milioane de lei, in crestere cu 28% fata de nivelul de 406,7 milioane de lei realizat in 2019, dar, desi veniturile s-au mentinut pe un trend crescator in ultimii patru ani, acestea au ramas mult sub nivelurile anuale bugetate de companie. De pilda, cifra de afaceri din 2020 a reprezentat 70% din totalul de 750 de milioane de lei bugetat de companie. In paralel, datoriile au continuat sa creasca, ajungand la 577 milioane de lei la finalul lui 2020.
In momentul de fata, Hidroconstructia SA are in derulare un numar important de proiecte in tara si in strainatate si urmareste ca, sub beneficiile prevazute de legea insolventei si cu suportul partenerilor contractuali, inclusiv al bancilor finantatoare, sa-si reorganizeze activitatea.

AGENDA CONSTRUCTIILOR

Vizualizaţi acum şi valorificaţi toate oportunităţile!
Ştiri de calitate și informaţii de afaceri pentru piaţa de construcţii, instalaţii, tâmplărie şi domeniile conexe. Articolele publicate includ:
- Ştiri de actualitate, legislaţie, informaţii statistice, tendinţe şi analize tematice;
- Informaţii despre noi investiţii, lucrări, licitaţii şi şantiere;
- Declaraţii şi comentarii ale principalilor factori de decizie /formatori de opinie;
- Sinteza unor studii de piaţă realizate de către organizaţii abilitate;
- Date despre noile produse şi tehnologii lansate pe piaţă.
AGENDA INVESTITIILOR
EURO-CONSTRUCTII
EURO-FEREASTRA
FEREASTRA

Abonare newsletter