RO EN
The cart is empty

PWC: Persoanele care desfasoara activitati liberale pot fi obligate sa se inscrie in SPV

Atat contribuabilii persoane juridice, cat si persoane fizice care desfasoara activitati liberale ar putea fi obligati sa se inregistreze in Spatiul Privat Virtual (SPV), conform unui proiect de act normativ, publicat pe site-ul Ministerului de Finante, referitor la completarea prevederilor Codului de Procedura Fiscala. Cererile, inscrisurile sau orice alte documente depuse in format letric ar urma sa nu mai fie luate in considerare.
Totodata, proiectul contine prevederi referitoare la obligativitatea inrolarii autoritatilor publice, institutiile publice sau de interes public in sistemul informatic PatrimVen (serviciul destinat sa ofere institutiilor publice acces la datele disponibile cu privire la patrimoniul si veniturile cetatenilor).
Inrolarea in PatrimVen se realizeaza in baza unui protocol ce se transmite catre ANAF de catre fiecare autoritate publica, institutie publica sau de interes public.
Spatiul Privat Virtual (“SPV”) este un serviciu electronic gratuit, care este pus la dispozitia contribuabililor in mod permanent, putand fi accesate urmatoarele:
- informatii cu privire la obligatiile fiscale;
- posibilitatea de a primi acte administrativ fiscale si alte documente;
- informatii cu privire la contributiile sociale;
Prin intermediul SPV, comunicarea intre contribuabili si autoritatile fiscale s-ar efectua strict in mediul virtual, facilitand transmiterea de cereri/solicitari, prin acest canal de comunicare, atat din partea contribuabililor catre autoritatile fiscale, cat si in contrapartida.
Fundamentarea impunerii unei astfel de obligativitati are la baza faptul ca optionalitatea de a folosi SPV a fost materializata intr-o rata foarte mica de utilizare in randul contribuabililor, iar odata cu declansarea situatiei pandemice autoritatile fiscale au fost in postura de a lua masuri pentru organizarea activitatii astfel incat sa fie evitat contactul fizic intre persoane. Conform notei de fundamentare a proiectului, pe 9 aprilie 2021, erau inregistrati in SPV doar 32% din contribuabilii persoane juridice si doar 5,24% din contribuabilii persoanele fizice care au cod de identificare fiscala.
Obligativitatea inrolarii contribuabililor in SPV ar urma sa se aplice incepand cu data de intai a lunii urmatoare celei de-a treia luni de la data publicarii proiectului normativ in Monitorul Oficial al Romaniei.
Pentru inrolarea in SPV, contribuabilii trebuie sa aiba in vedere prevederile Ordinului nr. 660/2017. Aspectul esential pe care contribuabilii persoane juridice, precum si persoane fizice care detin un cod de inregistrare fiscala trebuie sa il aiba in vedere pentru inrolarea in SPV este detinerea unui certificat digital.
In cazul in care contribuabilii dispun de un certificat digital, este necesara intocmirea unei imputerniciri pe numele reprezentantului care detine certificatul digital, iar in baza careia, impreuna cu setul de documente mentionate in mod expres in Ordinul nr. 660/2017, poate fi efectuata inrolarea in SPV.
In situatia in care contribuabilii nu dispun de un certificat digital, este necesara obtinerea acestuia de la un furnizor de servicii de certificare acreditat si ulterior depunerea cererii pentru utilizarea certificatului digital calificat (Formularul 150) la autoritatile fiscale; formularul se completeaza on-line, se listeaza si se depune impreuna cu documentele necesare la sediul organului fiscal.
Proiectul de act normativ apare in contextul nevoii de a digitaliza relatia contribuabil -a dministratie fiscal, mai ales pe fondul restrictiilor aduse de criza sanitara in ultimul an. Astfel, conform unui sondaj efectuat de OECD, “Tax administration: digital resilience in the COVID-19 environment”, la care au participat administratii fiscale din 32 de tari, printre care si Romania, aproximativ 60% din administratii si-au actualizat strategia anterioara privind digitalizarea proceselor de administrare a impozitelor, dupa cum urmeaza:
- Prioritizarea proiectelor de automatizare, digitalizare si servicii electronice, care acopera toate domeniile functionale ale administrarii impozitelor, cum ar fi mutarea datelor in cloud si crearea de birouri de servicii digitale.
- Accelerarea lucrarilor la un proiect de camera postala digitala, permitand transformarea inregistrarilor de hartie in imagini digitale, extragerea datelor din imagini, stocarea informatiilor si notificarea oficialilor fiscali relevanti.
Conform sondajului mentionat, o provocare majora pentru multe administratii fiscale, in contextul COVID-19, a fost gestionarea comunicatiilor pe hartie, ca urmare a faptului ca acestea au fost fizic inchise sau a volumului redus de personal prezent in birou care trebuia sa proceseze documentele. Acest aspect a fost confirmat de aproape 60% din administratiile care au participat la sondaj si au raportat ca au intampinat probleme in ceea ce priveste comunicarea pe hartie. Intr-o nota pozitiva, toate aceste administratii au remarcat ca au reusit sa transfere un procent semnificativ de comunicatii de la hartie la digital (aproximativ 75% sau mai mult).
Nu in ultimul rand, concluzia sondajului a fost ca schimbarea canalului de comunicare dintre contribuabili si autoritatile fiscale nu poate fi intotdeauna posibila fara modificari legislative. In acest sens, 45% dintre administratii au confirmat ca trebuie sa faca modificari ale politicilor pentru a facilita schimbarea canalului, inclusiv modificari ale regulilor pentru a accepta semnaturi electronice si documente scanate. Modificari ale altor reguli de administrare au inclus, de exemplu, acceptarea declaratiilor fiscale prin fax, permitand utilizarea telefoanelor mobile atunci cand se discuta informatii despre contribuabil si modificari ale proceselor administrative, cum ar fi canalele care ar putea fi utilizate pentru comunicarea de informatii primite/transmise. Inrolarea contribuabililor in SPV ar putea reprezenta un pas inainte spre digitalizarea si eficientizarea comunicarii dintre contribuabili si autoritatile fiscale romane, in contextul in care accesul la informatiile existente in baza de date ANAF ar putea fi efectuat intr-un mod mult mai facil de catre contribuabili, acestia putand accesa in timp real informatii precum: situatia datoriilor fiscale de plata, istoricul declaratiilor inregistrate, dar si solicita documente precum: certificate de cazier fiscal, certificate de atestare fiscale, fisa pe platitor, fara a fi necesara deplasarea la sediul autoritatilor fiscale.
 
Un material de Andreea Mitirita, partener PwC si Ana Nechifor, Senior Tax Consultant PwC

AGENDA CONSTRUCTIILOR

Vizualizaţi acum şi valorificaţi toate oportunităţile!
Ştiri de calitate și informaţii de afaceri pentru piaţa de construcţii, instalaţii, tâmplărie şi domeniile conexe. Articolele publicate includ:
- Ştiri de actualitate, legislaţie, informaţii statistice, tendinţe şi analize tematice;
- Informaţii despre noi investiţii, lucrări, licitaţii şi şantiere;
- Declaraţii şi comentarii ale principalilor factori de decizie /formatori de opinie;
- Sinteza unor studii de piaţă realizate de către organizaţii abilitate;
- Date despre noile produse şi tehnologii lansate pe piaţă.
AGENDA INVESTITIILOR
EURO-CONSTRUCTII
EURO-FEREASTRA
FEREASTRA

Abonare newsletter