RO EN
The cart is empty

MOREANU: Modificare cerinte de autorizare a lucrarilor de constructii la condominii

Din 27 iulie 2020, a intrat in vigoare o noua Lege prin care se modifica cerintele privind autorizarea executarii lucrarilor de constructii in cadrul apartamentelor care fac parte din condominii/blocuri de locuit.
Astfel, initiativa legislativa a vizat in mod strict exceptarea de la cerinta obtinerii acordului vecinilor pentru lucrarile de inchidere a balcoanelor/logiilor aflate la parterul blocurilor de locuit, daca aceasta priveste motive de securitate sau poluare pentru cresterea sigurantei si sanatatii locuitorilor. Asadar, pentru astfel de lucrari nu mai este necesar acordul vecinilor, ci al asociatiei de proprietari.
Prin aceasta lege a fost introdusa si posibilitatea asociatiei de proprietari de a inchiria, da in folosinta sau in concesiune terenul din jurul condominiului/blocului de locuinte, in vederea extinderii de catre proprietarii de la parter, a spatiilor acestora. Pentru o astfel de decizie este necesara o hotarare a asociatiei de proprietari, adoptata cu o majoritate calificata de doua treimi din numarul total al proprietarilor, precum si acordul proprietarilor direct afectati.
Totodata, acordul vecinilor in forma autentica a fost inlocuit cu acordul asociatiei de proprietari, in cazul constructiilor noi amplasate adiacent constructiilor existente, daca sunt necesate masuri de interventie in vederea protejarii acestora, in cazul lucrarilor de constructii necesare in vederea schimbarii destinatiei in cladiri existente sau amplasarii de constructii cu alta destinatie decat aceea a cladirilor invecinate.
Din pacate, aceasta ultima modificare nu are nicio legatura cu motivarea care a insotit propunerea, ci reprezinta o eroare de tehnica legislativa. Dispozitia in cauza nu are legatura cu situatiile in care adiacent unei constructii noi se afla un bloc de locuinte si cu atat mai putin este aplicabila in ipoteza extinderii logiilor/balcoanelor de la parterul condominiilor, dupa cum in mod eronat au motivat initiatorii. Apreciem ca aceasta modificare, ce s-a dorit a avea legatura cu situatia construirii unor spatii la parterul blocurilor de locuinte, a amendat in mod eronat o norma juridica generala si va trebui sa fie remediata in viitor.

AGENDA CONSTRUCTIILOR

Vizualizaţi acum şi valorificaţi toate oportunităţile!
Ştiri de calitate și informaţii de afaceri pentru piaţa de construcţii, instalaţii, tâmplărie şi domeniile conexe. Articolele publicate includ:
- Ştiri de actualitate, legislaţie, informaţii statistice, tendinţe şi analize tematice;
- Informaţii despre noi investiţii, lucrări, licitaţii şi şantiere;
- Declaraţii şi comentarii ale principalilor factori de decizie /formatori de opinie;
- Sinteza unor studii de piaţă realizate de către organizaţii abilitate;
- Date despre noile produse şi tehnologii lansate pe piaţă.
AGENDA INVESTITIILOR
EURO-CONSTRUCTII
EURO-FEREASTRA
FEREASTRA

Abonare newsletter